Un veritabil breviar al metafizicii fiintei, cu un marcat caracter propedeutic, in care Toma fixeaza termenii centrali ai dezbaterii (esse, ens, essentia, substantia, accidens, materia, forma etc.) si isi precizeaza pozitia fata de „bibliografia” curenta a problemei (Aristotel, Avicenna, Averroes sau tratatul neoplatonizant Liber de causis). Rezultatul e nucleul perfect articulat al unei doctrine a fiintei, in raport cu care analizele ulterioare din marile opere sistematice Summa theologica si Summa contra Gentiles nu vor face decit sa adauge, sa detalieze si sa argumenteze. Opusculul lui Toma a servit in secolul care a urmat redactarii sale atit ca manual scolar, cit si ca model si inceput al unei intregi serii de lucrari similare.
Din cuprins: Ce semnificam in general prin numele fiind si esenta • in ce mod este recunoscuta esenta in substantele compuse si cum se raporteaza numele esenta la acestea • Cum se raporteaza esenta la conceptele de gen, specie si diferenta • In ce chip se prezinta esenta in substantele separate • Cum esenta se prezinta in chip diferit in lucruri diferite • Cum se prezinta esenta in accidente
Toma din Aquino (1224 -1274), reprezentant de seama al filosofiei scolastice si doctor al Bisericii, numit de contemporani Doctor Angelicus sau Doctor Universalis. Opera sa face legatura intre crestinism si filosofia clasica, ai carei principali reprezentanti au fost Aristotel, Platon si Socrate. Cele mai cunoscute opere ale sale sint Summa theologiae, Scriptum super Sententiis, Suma contra Gentiles, Quaestiones (De veritate, De potentia, De anima, De virtutibus).
Toma din Aquino, Despre fiind si esenta, Biblioteca medievala, Pret: 19.95 lei