“Andrei Plesu oficiind in stilul matein! Pliat perfect pe coticirile frazarii labirintice, mangaind si tesaland cuvintele ca pe caii de rasa, timbrand tot acest univers de splendori morbide, orori crepusculare si reverii ale destramarii cu sonoritati catifelate ce infasoara textura intr-un giulgiu miraculos, sub care totul reinvie intarit spectaculos!
N-am mai fost asa de bogat si pufos leganat, alintat si hipnotizat de o voce de mai bine de treizeci de ani, din vremea Teatrului radiofonic, atunci cand, tolanit pe sofa, cu fata in sus, mainile pe piept si ochii inchisi, ma predam levitatiei produse de glasul fara pereche al lui Vraca si Manolescu, Giugaru si Birlic, Cotescu si Codrescu, Calboreanu si George Constantin… More…
Deprins cu o lectura mentala lenevoasa (Craii lui Mateiu au adeseori fraze de-o suta de cuvinte, cu ample falduri digresive, biciuite ritmic de percutia virgulelor si ispitele parantezelor), curgand greu ca mierea, ori ca desfasurarile senzuale ale brocarturilor, am fost socat initial de ritmul alert impus lecturii, intr-o cadenta perfecta, de respiratie ampla, cand ludic-jubilativa sau cinic-insidioasa, cand aburos melancolica. Un Mateiu citit in cheia momentelor caragialiene!
Insa odata intrat in mandala vocala, te predai neconditionat si extatic timbrului boieresc menit sa (re)caftaneasca in auzul veacului XXI stralucirile dracesti, puroaiele, perlele si nuferii tasnind cavalereste din noroaiele dandismului bucurestean de odinioara. Vocea lui Plesu in gura spurcata, ratoindu-se bubos, a lui Pirgu! Plesu povestindu-l parsiv-mieros pe alde Poponel, rostind cu vadita placere cari in loc de care, descriind-o pe Raselica, intonand amagirile de amurg ale lui Pantazi si Pasadia, mirandu-se-n final de chipul izbavit prin moarte al Penei Corcodusa!
Un regal fabulos pentru o tara naravita.”
DAN C. MIHAILESCU
Andrei Plesu
Andrei Plesu
„Textul lui Mateiu Caragiale e scris pentru acele momente din viata fiecarui om, in care trecutul e mai important decat actualitatea, voluptatea mai importanta decat adevarul, miresmele inchipuite sau visate – mai importante decat realul. E o apoteoza a placerii, cu extazele si abisurile ei pline de primejdii.
Am citit acest text pentru a ma bucura, crepuscular, de farmecul irezistibil al lucrurilor care nu exista.“
plesu, caragiale, craii de curtea veche
