Editura Lumen cauta lucrari stiintifice

8 thoughts on “Editura Lumen cauta lucrari stiintifice”

1. Problema este că nu sunt tânăr. Am 68 ani, am fost profesor de matematică. Am publicat “Modelarea raţionalităţii …şi dincolo de fizică” şi în engleză pe site-ul University of New Mexico “Modellyng Rationality …and Beyond Physics”.
   Am pregătite patru lucrări de antropologie filosofică dintre care vă propun “Adevăruri biblice confirmate ştiinţific”

   GH. C. DINULESCU – CÂMPINA

   ADEVĂRURI BIBLICE

   CONFIRMATE ŞTIINŢIFIC

   CUPRINS

   PREAMBUL
   MOISE
   1. Oare, Cosmosul a fost creat?
   2. Cosmosul şi legea hazardului
   3. Cognoscibil şi incognoscibil
   4. Separarea materiei de antimaterie
   5. Apariţia corpurilor cereşti
   6. Crearea sistemelor planetare
   7. Vegetaţia, prima formă de fiinţare
   8. Crearea animalelor mării şi ale văzduhului
   9. Crearea animalelor terestre
   10. Crearea fiinţei umane
   11. Evoluţia, complementara creaţiei
   12. Întruparea fiinţei umane – Adam
   13. Acordarea liberului arbitru
   14. A existat, cu adevărat, o gradină Eden?
   15. Facerea femeii – Eva
   16. Specia, dovadă a creaţiei
   17. Tentaţia accesului la conştiinţa de sine
   18. Parabola şarpelui
   19. Cain şi Abel, fratricidul primordial
   20. Diversitatea speciei umane
   21. Cine ar putea fi Satan şi demonii?
   22. Potopul lui Noe
   23. Originea graiurilor
   24. Sodoma şi Gomora
   25. Prezenţa evreilor în Egipt
   26. Rugul aprins
   27. Prefacerea toiagului în şarpe
   28. Cele zece „plăgi”
   29. Despărţirea apelor mării
   30. Câţi evrei au participat la „Exod”?
   31. Chivotul legilor
   32. Statul evreu – iniţial, stat fără teritoriu
   BIBLIOGRAFIE

   PREAMBUL
   O hermeneutică raţionalistă asupra câtorva elemente semnificative din cărţile profetului evreimii, Moise, are drept ţel demonstrarea plauzibilităţii evenimentelor şi fenomenelor consemnate de acesta în lucrarea sa ştiinţifico – filosofică denumită Torah sau Pentateuh.
   Dată fiind dificultatea demonstrării realismului scrierilor biblice, a apărut sintagma conform căreia veridicitatea acestora „nu trebuie confirmată de ştiinţă ci de credinţă”. Formula pare a fi un subterfugiu convenabil celor mai puţini capabili să dialogheze pe temele în speţă, dar şi un mod acceptat de cei care oricum nu ar fi capabili să înţeleagă nişte argumente raţionaliste. În realitate, apelul la credinţă înseamnă apelul la o treaptă superioară a ştiinţei, credinţa însemnând principii ştiinţifice consolidate, indubitabile, nu dintre acelea care au mereu nevoie de reevaluare.
   Conştient de limitarea propriilor cunoştinţe, dar şi ale ştiinţei actuale, căreia îi spunem conformistă, autorul prezentelor reflecţiilor asupra unor informaţii şi fenomene consemnate de Biblie, pentru a se face înţeles, face apel la cele mai recente ipoteze ştiinţifice, unele dintre acestea încă nonconformiste. Se înţelege că este nevoit să contrazică, cu riscuri asumate, unele ipoteze consacrate, dar aceasta numai în măsura în care ipotezele respective au fost generatoare de paradoxuri, aporii şi colizii.
   Caracterizarea unui comentariu, drept epistemologic, nu înseamnă că se delimitează de caracterul ştiinţific, din contră, un astfel de comentariu înseamnă inclusiv o abordare ştiinţifică, dar una consolidată, neparadoxală şi în cel mai înalt grad, logică. Motivul pentru care este de preferat termenul „epistemologie” în locul celui de „ştiinţă”, este acela care permite detaşarea de înţelesul de ştiinţă conformistă, aceea care are la bază doar logica bivalentă, prin natura ei, excesiv maniheică.
   Cu privire la tema enunţată, este de constatat că ştiinţa actuală avansează, pentru crearea Universului, ipoteze generatoare de prea multe şi de neevitat, paradoxuri. Cea mai importantă ipoteză în speţă este resuscitata teorie a Big Bang-ului, care pe lângă importante defecţiuni de logică, generează şi paradoxul de neexplicat al concomitenţei contracţiei cu o puţin plauzibilă expansiune universală.
   Teoria Big Bang, drept una din cele mai notorii teorii, poate fi falsă (chiar Einstein, cel care a fundamentat-o prin teoria Constantei Universale, a recunoscut că poate fi îndioelnică) chiar şi în virtutea faptului că are precedent în falsitatea altei teorii ştiinţifice celebre, mult timp considerată imbatabilă; modelul ptolemeic al Universului Geocentric.
   Paradoxal este faptul că ştiinţa a emis ipoteze care se dovedesc false, deşi existau surse pentru care nu erau motive să fie socotite contestabile ci doar vinovat necunoscute. Este cazul ipotezei cu privire la modelul sistemului planetar geocentric al lui Ptolemeu, deşi în scripurile sumeriene era descris un sistem heliocentric care nu genera paradoxuri majore, sau de amintita teorie Big Bang, deşi Geneza descrie mult mai plauzibil, mai logic şi neparadoxal, atât crearea Universului cât şi a fiinţei.
   Interpretarea epistemologică pe care se bazează considerentele ce urmează, foloseşte textul biblic cuprins în traducerile româneşti din 1938 de către „Societatea Biblică pentru Răspândirea Bibliei în Străinătate” şi al celei din 1982 aparţinând „Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Române”. Motivarea unui atare procedeu, cel de alegere a variantei care pare mai plauzibilă în una sau alta dintre cele două traduceri, se justifică în ideea că astfel se poate interpreta mai corect sensul unor sinonime, preferate diferit, de cele două documente, şi după posibilităţi, se poate apela la o variantă mai veche aramaică, ebraică sau greacă.
   Ideea că scripturile biblice nu pot fi înţelese “stricto sensu” este de la sine acceptată de toate religiile monoteiste, şi cu atât mai mult de către oricare dintre sectele care se declară creştine, fiecare dintre acestea considerând însă, că este în posesia interpretării corecte a scrierilor sfinte.
   #Astfel, una dintre secte a “înţeles” că respectarea zilei a şaptea nu mai este obligatorie,
   cum a fost la începuturi, şi aceasta chiar fără să ştie care şi ce este această zi . Nici nu poate fi vorba ca vreunul dintre cultele creştine să accepte că de fapt ziua a şaptea denumeşte perioada evoluţiei, consecutivă celor “şase zile” ale creaţiei, şi nu una din comunele zile ale săptămânii.#
   Problema interpretării textului biblic este prezentă încă de la începuturi; vechii evrei, care studiau şi învăţau Tora (Torah), au transformat această scriere originală în ceea ce ei numesc Talmud-ul care în afară de textul original, conţine şi acea « explicitare », în baza metodei de interpretare pe care au numit-o “pesher”.
   Şi mai brutală este separarea religiei faţă de ştiinţă (dar şi invers), lucru ce a făcut ca Biblia să fie privată de o interpretare într-o manieră raţionalistă, epistemologică, care ar fi fost în măsură să susţină ferm realismul faptelor consemnate biblic.
   Chiar şi în aceste zile, orice încercare de înterpretare raţionalistă a scrierilor biblice poate fi acuzată de secularizarea sacrului, dar riscurile trebuiesc asumate pentru a atenua acea gravă colizie filosofică dintre ştiinţă şi religie, atât pentru a “vindeca” religia de presupusa fabulaţie, cât şi ştiinţa de păgânism.
   O cale care pare rezonabilă este aceea de a vedea că scrierile biblice reflectă un fond real, deci raţional-universal, recunoscând că în acele începuturi biblice trebuie să fi existat indivizi (cei numiţi profeţi sau prooroci, cunoscuţi în epocă drept“văzători”), cu inteligenţă cel puţin egală cu a celor mai deosebiţi oameni contemporani cu noi.
   Este foarte posibil, ca pentru raţionalism, unele afirmaţii biblice să pară fanteziste, însă dacă acesta, raţionalismul, nu a reuşit să ofere o paradigmă plauzibilă a genezei lumii, în timp ce monoteismul (dar şi alte religii) oferă una prin Biblie, este de datoria sa (a raţionalismului) să descopere şi să afirme (sau să infirme) demonstrat, caracterul real sau fabulard al informaţiilor biblice.
   Conceptul raţionalist MESER este în măsură să găsească corespondent real al unora dintre afirmaţiile biblice, şi dacă nu a găsit acest lucru în mod biunivoc pentru toate situaţiile, recunoaşte şi posibilitatea ca raţionalismul bazat pe acea logică fundamentată, pe care un Edward De Bono o numeşte gândire verticală, să nu fi fost suficient de creativ în găsirea variantelor explicative alternative.
   Este posibil ca în timpurile biblice, oamenii să fi fost capabili să accepte mai uşor afirmaţii fără clasica “fundamentare riguroasă”, în virtutea acelei manierei de gîndire laterală, sau creativă, cum i se spune astăzi. Acest lucru nu înseamnă că acceptarea afirmaţiilor fără demonstraţie riguroasă ar fi greşită, deoarece chiar ştiinţa contemporană recunoaşte că se poate ajunge la adevăr chiar şi pe căi nelogice (diferite de cele ale logicii bivalente), aparent greşite. (Chiar şi matematica recunoaşte adevăruri nu numai dintre cele formaliste, concret demonstrabile, ci şi dintre cele bazate pe intuiţionism, aşa-numitele conjecturi.

   MOISE

   Datele istorico – biblice conduc la informaţia că Moise s-a născut în anul 1593 î.e.n. ca cel de al treilea copil al lui Amram şi al soţiei sale Iochebed – familie de evrei din ţinutul Gosen, Egipt. Din aceleaşi date se ştie cã Moise a avut ca strãbunic pe Levi, frate vitreg al acelui Iosif vândut ca sclav lui Potifar de fraţii sãi, şi care, datorită cunoştinţelor şi competenţei sale, ajunsese mare vizir al faraonului.
   Mitica religioasã consemneazã cã atunci când s-a nãscut Moise era în vigoare acea dispoziţie a prinţului Komoses, ulterior devenit faraon, conform cãreia, pentru a limita creşterea numãrului de evrei, nou nãscuţii de parte bãrbãteascã trebuiau aruncaţi în apele Nilului.
   Iochebed, mama lui Moise, încercând sã înşele vigilenţa autoritãţilor egiptene, a pregãtit un coş din papirus, lipit cu smoală, în care a pus copilul, şi l-a ascuns în stufãrişul de pe malul Nilului unde a fost descoperit de fiica faraonului (a prinţului Kamoses) care l-a adoptat. Doicã a “fiului” prinţesei a devenit chiar mama sa, Iochebed recomandatã “întâmplãtor” chiar de sora lui Moise, Miriam care supraveghea coşul ascuns.
   Fãrã discuţie, Moise a primit cea mai aleasã educaţie şi instruire ca viitor prinţ egiptean, cu foarte mare probabilitate, la Universitatea din On (Heliopolis) – un adevãrat Oxford al Egiptului antic, unde se studiau: istoria, geografia, medicina, geometria, matematicile, astronomia, dreptul şi, nu în ultimul rând, literatura şi compoziţia. (Sunt pãreri ale oamenilor de ştiinţã, conform cãrora cunoştinţele predate în “universitãţile” egiptene erau de un deosebit de înalt nivel, unele depãşind prin natura lor pe cele de astãzi.) Nu este de mirare cã mai târziu, Moise a fost în stare sã scrie o adevãratã operã literar – ştiinţificã cu înalt caracter filosofic, aceea cunoscutã mai târziu ca Torah la iudei şi Pentateuh la greci – cãrţile (lucrarea fiind împărţită în cinci cărţi) care au fundamentat religia mozaicã.
   # « Criticismul biblic » , după principiul “mai catolic decât papa“, emite ipoteza că Moise nu ar fi avut condiţii pentru a-şi scrie opera, aceasta fiind atribuită diferiţilor autori sau grupuri de autori mult mai târzii decât Moise. În plus, conform criticismului, Moise nu ar fi putut consemna evenimente posterioare perioadei în care a trăit. Exemplifică această idee cu Genesa 36; 31 în care se enumeră regii edomiţi dinainte de primul rege israelit, precum şi Deuteronom 34 în care Moise îşi descrie propria moarte. Realitatea este aceea că un erudit precum Moise nu putea să nu cunoască istoria teritoriului care va deveni Ţara Promisă şi să nu « profeţească » abaterea evreilor de la cutuma conducerii lor de către Marele Preot, alegându-şi regi şi împăraţi. Cu privire la consemnarea propriei morţi, aceasta putea să se producă în virtutea aceloraşi calităţi profetice, dar nu este deloc de neadmis că Moise avea un adevărat staff care facilita scrierea biblică în condiţii destul de vitrege – staff ( posibil să fi fost chiar şi Iosua) care ar fi putut adăuga capitolul 34.#
   Este mai mult ca sigur cã pânã la vârsta de 4o de ani, Moise şi-a îndeplinit atribuţiile de prinţ egiptean, dar datã fiind conjunctura în care a fost crescut în copilãrie, este sigur cã şi-a aflat originea evreiascã şi acest lucru este dovedit de faptul cã a luat atitudine faţã de un supraveghetor ce pedepsea un sclav evreu. Faptul era fãrã precedent şi a desconspirat originea evreiascã a lui Moise, din care motiv nu i-a rãmas decât sã fugã din calea pedepsei faraonului.
   Moise şi-a gãsit refugiul în ţinutul Madian aparţinător de Etiopia, dincolo de Marea Roşie, şi unde se aflã celebrul munte Sinai. Aici Moise trăieşte alţi 40 de ani, ca pãstor al turmelor lui Ietro, înalt preot al acelor ţinuturi, între timp cãsãtorindu-se cu Sefora una din cele şapte fiice ale acestuia – căsătorie din care i s-au nãscut doi fii: Gherşom şi Eliezer.
   Ca pãstor, în singurãtatea ţinutului aproape deşertic, Moise, predispus la meditaţie, a avut revelaţia divinã a eliberãrii poporului evreu din robia egipteanã primind în acest sens însãrcinare din partea « Îngerului lui Dumnezeu » sau a lui Dumnezeu însuşi (este de discutat). Cu asentimentul lui Ietro, mai ales cã ştia cã în Egipt era alt faraon, Moise, însoţit de familie se întoarce în Egipt pentru a îndeplini porunca Domnului; eliberarea seminţiei evreeşti din robie. In viitoarea sa activitate, Dumnezeu îi recomandase ca sprijin pe fratele sãu (al lui Moise) mai mare, Aaron.
   Alegerea lui Aaron ca ajutor al lui Moise nu a fost întâmplãtoare, acesta devenind Mare Preot al evreimii în timpul exodului (deci el îşi asigurase o temeinicã pregãtire teologicã în comunitatea evreiascã). În plus, Aaron s-a dovedit cunoscãtor şi practicant al acelei magii pe care o cunoşteau numai marii preoţi egipteni (episodul “transformãrii” toiagului în şarpe, spre exemplu).
   #În lucrarea “Modelarea raţionalitãţii…”, a autorului acestor consideraţii, se afirmă cã este posibil ca Moise sã fi avut acea înzestrare energomentalã compatibilã cu posibilitatea de comunicare (extrasenzorială*) cu entitãţile eminamente spirituale (gen fantomã sau fiinţã extraterestrã) şi deci nu trebuie ridiculizatã informaţia conform cãreia, comunica extrasenzorial cu divinitatea.
   Forţa sa energomentalã este doveditã şi de episodul “despãrţirii apelor”, pe care aceeaşi lucrare o explicã prin fenomenul, de altfel natural, al unidirecţionãrii mentale.#
   Dacã asupra procedeului scrierii tablelor lui Moise – tablele cu cele zece porunci – despre care Biblia afirmã cã sunt scrise cu “degetul lui Dumnezeu”, se pot face diferite supoziţii, printre care cea conform căreia chiar Moise să le fi gravat în piatră (probabil în manieră energomentală) încã de când era pãstor în Madian, ţinând cont de extraordinara lor perfecţiune ca sistem, elaborarea lor nu putea fi decât rodul revelaţiei divine sau sinteza unei gândiri filosofice fãrã precedent, dar şi încã neatinsã pânã în prezent.
   Acest mod de a-l privi pe Moise, face din el primul şi poate cel mai mare filosof cu paradigmã*. De altfel, cãrţile sale – acelea scrise în timpul îndelungatei rãtãciri a evreilor prin deşert, nu creazã lui Moise acea “aurã” de om sfânt ci, mai degrabã, imaginea conducãtorului şi organizatorului de excepţie cãruia nu-i lipseşte nici dimensiunea de conducãtor rãzboinic, şi în plus poate fi considerat un adevărat om de ştiinţă şi filosof, în sensul cel mai propriu al semnificaţiei actuale a termenilor.
   #Cu privire la calităţile sale de războinic, istoricul Josephus Flavius aminteşte că Moise a avut de ales între cariera administrativă şi cea militară. Cum cariera administrativă presupunea acceptarea religiei idolatrice egiptene, a ales a fi comandant militar, calitate în care istoricul evreu îl menţionează drept conducător victorios într-un razboi cu Etiopia.#
   Moise a murit în anul 1473 la vârsta de 120 de ani, înainte ca evreii sã ocupe prin luptã ţinutul Ţãrii Promise, şi nu trebuie exclusã ipoteza, aparent fantezistã, conform cãreia Moise ar fi fost întruparea unui “spirit divin”, de ce nu a unui suflet extraterestru, originar din acel “spaţiu” al realitãţii spirituale – locaţie de unde putea “importa” sistemul etic al normelor moralei naturale*, transpus în “cele zece porunci”.

   1. OARE, COSMOSUL A FOST CREAT?

   ”
   V.T.Geneza 1.1
   Primul verset al Genezei consemnează hotărârea lui Dumnezeu de a creia „cerul şi pământul”.
   Dacă prim „cer”, Moise ne lasă să înţelegem că este vorba de o parte a lumii, aceea căreia el îi spune „întindere” sau „tărie” iar conform conceptului MESER avem de a face cu aşa-numitul „clouason” eminamente energetic, prin „pământ”, în nici-un caz nu se referă la planeta Pământ, ci cu foarte mare probabilitate la ceea ce înseamnă substanţă, care conform teoriei ştiinţifice MESER, este de două feluri; materie şi antimaterie.
   Dacă aceasta este anunţata intenţie a lui Dumnezeu, atât cerul, cât şi pământul trebuiau create din ceva. După cuvântul „bara” pentru „a face”, care înseamnă „creaţie din nimic”, înseamnă că acel nimic, denumit „nimic metafizic” în teoria MESER, este o consistenţă primordială, una eminamente spirituală (pe care ştiinţa o denumeşte Cosmos) şi care nu a fost creată nici măcar de Dumnezeu şi deci este prin definiţie inconceptibilă, asemeni creatorului. Această speculaţie înclină spre ideea că alături de divinitatea absolută, şi Cosmosul este inconceptibil*.
   Este foarte important să specificăm că noţiunea „Dumnezeu” este traducerea cuvântului „Elohim” folosit de Moise doar în această ocazie, şi prin care el denumea divinitatea supremă – zeitatea creatoare, atotputernică, atotştiutoare, ubicuă.
   #De asemenea, menţionăm că verbul „a face” folosit de Moise în versetul 1, dar şi în versetele 21 şi 27 ale capitolului 1 din Geneză, şi numai în aceste trei ocazii, în original este ortografiat „bara” şi are sensul de , adică creat din nimic. În toate celelalte cazuri, Moise foloseşte pentru verbul a face, varianta care are sensul de , să aibă loc o autocreaţie, o naştere, o creaţie de la sine în baza unei predispoziţii al cărei temei se află în .
   Menţionăm că în lucrarea autorului acestor rânduri, „Modelarea raţionalităţii…”, acest nimic este denumit , drept identificare a consistenţei eminamente spirituale, total diferită de „neantul psihologic”.#

   2. COSMOSUL ŞI LEGEA HAZARDULUI

   V.T.Geneza 1.2
   Versetul 2 al Genezei descrie starea primordială a Cosmosului, „întuneri-cul” semnificând incognoscibilitatea Cosmosului, iar „Duhul lui Dumnezeu” însem-nând atât consistenţa eminamente spirituală – apele, a Cosmosului, cât şi identita-tea divinităţii supreme, inconceptibile.
   Că Duhul lui Dumnezeu „se purta” deasupra apelor, nu poate însemna decât acea unică lege a Cosmosului, legea metafizică (fără cauză fizică) a mişcării stohastice şi permanente, numită în ştiinţe „Legea Hazardului*”, aceea care con-form conceptului filosofic MESER este cauza tuturor legilor fizice, drept confirmări externe, din realitatea substanţială.
   Drept concluzie, se poate afirma că în ce priveşte Cosmosul, acesta are consistenţă eminamente spirituală, inclusiv fiinţa supremă, este guvernat de Legea Hazardului, adică mişcarea stohastică permanentă şi este inconceptibil, adică nu s-a născut şi nu va dispărea nicicând.

   3. COGNOSCIBIL ŞI INCOGNOSCIBIL

   V.T.Geneza 1.3,4,5.
   Abia cu versetul 3 al Genezei, Moise începe descrierea creaţiei divine. Crearea luminii şi despărţirea ei de întuneric, drept primă „zi” a creaţiei, în variantă MESER, pare a nu însemna altceva decât hotărârea lui Dumnezeu de a crea în Cosmos o „zonă” accesibilă cunoaşterii, lumina însemnând cognoscibilitate, iar restul Cosmosului adică întunericul, însemnând incognoscibilitatea (nu necunoaşterea, ci absenţa posibilităţii de cunoaştere).
   #Paradigma MESER ataşază Cosmosului, drept reprezentare intuitivă, imaginea suprafeţei Moebius, acea suprafaţă curbă închisă care având o torsiune de 180 de grade, devine unifaţă.#
   Conceptul MESER „vizualizează” această primă lucrare divină prin delimi-tarea pe acea suprafaţă Moebius (adică Cosmos) a două limite: limita primară, a de-dublării substanţiale a spiritului, şi limita secundară, a spiritualizării sau respiri-tualizării entităţii. „Între” cele două limite se află realitatea substanţială iar în rest rămânând cea eminamente spirituală. Conceptul MESER consideră realitatea sub-stanţială, cea dintre cele două limite, ca „plutind osmotic” în cea spirituală.
   Faptul că Dumnezeu ar fi văzut că „lumina este bună”, nu semnifică o atitu-dine constatatoare a divinitătii, ci consemnarea caracterului perfect al creaţiei, în acest caz, şi indestructibil.
   Cu privire la expresia ”o seară şi o dimineaţă”, aceasta are atât o semnifica-ţie locaţională, cât şi una temporală. Expresia este folosită de Moise în şase rânduri, dar nu trebuie văzută drept un stereotip verbal. „O seară şi o dimineaţă”, niciodată invers, localizează lucrarea lui Dumnezeu în „noapte”, în întunericul neaccesibil nici-unei alte entităţi raţionale, adică în incognoscibil, iar acel „o” care aparent ar putea lipsi, atrage atenţia că nu este vorba de o seară şi o dimineaţă, consecutive, ci de o distanţă temporală mult mai mare, adică un ev, o eră, o epocă etc., dar ar putea semnifica şi numai o clipită. În orice caz, semnificaţia expresiei nu este una neapărat temporală, ci una referenţială la „locul” creaţiei.
   În originalul textului lui Moise, este folosit pentru acea „zi întâi”, cuvântul care nu înseamnă zi propriu-zisă, ci perioadă, termen, soroc (aşa cum reiese contextual din Iosua 10.13, , ca în Isaia 2:11, Zaharia 12:11, sau , din Isaia 2:12, Zaharia 14:1,2 Corinteni 6:2, etc.), care în nici-un caz nu are semnificaţie propriu-zisă, ci una figurativă.

   4. SEPARAREA MATERIEI DE ANTIMATERIE

   V.T.Geneza 1:6,7,8.
   În versetele 6,7 şi 8, Moise descrie continuarea creaţiei divine, aceea ce înseamnă Universul sau Spaţiotemporalitatea*. Dacă în „prima zi”, Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric, adică a stabilit o zonă a Cosmosului care să devină lumină adică cognoscibilă şi restul să rămână întuneric, adică zonă incognoscibilă, în cea de a doua „zi” hotărăşte o întindere, o tărie, care să despartă „apele de ape”.
   Versetul 2, hotărâse deja că natura, consistenţa „adâncului”, alias Cosmo-sul, este denumită ape, şi acum ar părea paradoxală separarea apelor de ape.
   Am mai pomenit anterior, că în concordanţă cu ipoteza MESER acele „ape” înseamnă „nimicul metafizic”, şi dacă identificăm presupunerea ipotetică cu privire la acel „clouason” care ar separa materia de antimaterie ca alte forme de existenţă a nimicului metafizic, de această dată ambele fizice, constatăm că „întinderea”sau „tăria” poate fi amintitul clouson, iar cele două feluri de ape nu pot fi, într-adevăr, decât materia, respectiv antimateria.
   Denumirea de „tărie” se justifică, deoarece crearea acelui „clouason” des-părţitor nu poate avea decât o consistenţă energetică, capabilă să separe materia de antimaterie, componente fizice care prin definiţie se atrag şi se pot autoanihila cu o incalculabilă degajare de energie.
   Abia acum se conturează marea lucrare divină, numită crearea Universului, aceasta constând în despărţirea luminii de întuneric prin crearea în Cosmos a „zonei” cognoscibile, aceea care conform teoriei MESER se află între cele două limite de pe „banda” Moebius – proces care poate fi denumit „relativa limitare”, şi separarea „apelor de ape” de către „întindere sau ”tărie”, adică clouasonul energetic, care separă materia de antimaterie.
   Am folosit denumirea de „relativă limitare” deoarece presupusa limitare este considerată numai pe „lungimea” suprafeţei Moebius, pe ceea ce s-ar putea numi „lăţime” şi „grosime” sau profunzime, neimpunându-se nici-o condiţionare; Universul astfel „construit” rămânând pe ansamblu nelimitat, infinit.
   Materia şi antimateria fiind separate de acea întindere numită clouason, dă Universului aspectul unui „manşon” dual, o dublă şea, pe banda Moebius. Dacă Dumnezeu a numit tăria cer, atunci putem considera că porţiunea din suprafaţa Moebius transformată în clouason, poate fi socotită rezidenţa divinităţii. Am stabilit deci o imagine a cerului, a tăriei, a întinderii, ca parte a Cosmosului şi element constructiv al Universului.
   #Este de remarcat că Universul în forma sa ipotetică de „dublă şea” sau „manşon” având pe o „faţă” materia şi pe cealaltă antimateria, separate de „clouason”, are un aspect palindromic* chiar şi în sensul că fiinţa umană rezidentă, nu are posibilitatea să cunoască dacă face parte din lumea materială sau din cea antimaterială. În plus, eventualul aspect de „dublă şea” se constituie într-un element de redundanţă* al creaţiei divine; în eventualitatea producerii unor evenimente excesive în una din realităţi, rămâne cealaltă parte a Universului, drept garanţie. În acest caz, aspectul ipotetic al Universului ca „dublă şea” contribuie la caracterul de perfecţiune a lucrării divine.#
   Şi la cea de a doua etapă de realizare a Universului, Dumnezeu „a văzut că este bine”, adică şi această creaţie este definitivă, deci perfectă.

   5. APARIŢIA CORPURILOR CEREŞTI

   V.T.Geneza 1.9,10.
   Cu foarte mare probabilitate „apele cele de sub cer” înseamnă materia, adică substanţa deosebită de antimaterie, aceea situată de una şi aceeaşi parte a clouasunului. Dacă aşa este, înseamnă că este vorba de procesul de formare a corpurilor cereşti din materia primordială. Este de observat că Moise nu menţionea-ză că Dumnezeu a făcut acest lucru, cum a făcut cu „tăria” alias „cerul”; corpurile par a se forma de la sine doar ca urmare a voinţei divine. Realitatea este însă aceea că procesul de formare a corpurilor ceresti este „încriptat” în legea Cosmosului – mişcarea stohastică permanentă a entelehiilor spirituale – lege care în realitatea substanţială determină mişcarea browniană, cea care, conform ipotezelor MESER, este esenţa procesului natural al acreţiei.
   Este şi normal ca în procesul de formare a corpurilor cereşti din materia primordială, în funcţie de starea temporară de agregare a substanţei, solidele, lichi-dele, dar şi gazele, să se aglomereze separat apărând „uscatul” şi „mările”, dar şi atmosfera.
   Începând cu această etapă, în edificarea marilor lucrări divine perfecte, este necesar să se înţeleagă că perfecţiunea respectivă, atestată de acea expresie; ”a văzut Dumnezeu că este bine”, nu mai însemnă imuabilitate, ci ciclicitate perpetuă în baza evoluţiei.
   Teoria MESER, în „Modelarea raţionalităţii…”, descrie cu claritate modul cum legea metafizică a hazardului induce în Univers legea mişcării fizice browniene, care la rândul ei determină fenomenul acretic (aglomerarea şi concentrarea materi-ei însoţită de creşterea presiunii şi temperaturii). În funcţie de stadiul evolutiv al nivelului acretic, presiunea şi temperatura determină atât apariţia aglomerărilor solide, lichide şi gazoase, cât şi diversificarea „producţiei” de elemente chimice din ce în ce mai grele prin intermediul „fabricii” interne din nucleul oricărui astru, alimentată de reacţia atomică care se declanşază.
   #Dacă versetelor biblice ale Genezei lui Moise, li se pot da interpretări atât de sofisticate cum sunt cele propuse de teoria MESER, este uimitor că o fiinţă a acelor timpuri putea avea cunoştinţe pe care marea majoritate a oamenilor de ştiinţă actuali nu le au, şi totuşi ar putea părea paradoxal că Moise se referă la naş-terea astrelor numai în partea materială a Universului şi nu şi în partea sa antimaterială.
   Fără a subaprecia capacitatea pregătirii ştiinţifice a lui Moise, trebuie to-tuşi, să recunoaştem că s-ar putea să fie adevărată afirmaţia ultrauzitată, cum că scrierile mozaice, ca şi majoritatea scrierilor biblice, au calitatea aceea de a fi „inspirate”. Că inspirat sau nu, Moise nu a amintit de un fenomen acretic similar şi în realitatea antimaterială, lucrurile par a fi explicabile; realitatea antimaterială oricum neputând fi accesată de vreo fiinţă întrupată materială (şi nici cea materială de către una din realitatea antimaterială), şi oricum nu este de interes practic să ştim că Universul are presupusa structură palindromică, proprietate care înseamnă că partea sa antimaterială ar avea aspectul şi proprietăţile realităţii materiale. Aspectul palindromic al Universului are importanţă numai din punctul de vedere divin, divinitatea asigurând lucrarea sa perfectă cu redundanţă.#

   6. CREAREA SISTEMELOR PLANETARE

   V.T.Geneza 1. 14,15,16,17,18,19.
   (Nu respectăm consecutivitatea versetelor scrise de Moise; am omis temporar versetele 11,12,13 deoarece acestea se referă la cealaltă mare lucrare divină – fiinţarea.)
   Acea „adunare a apelor” semnifică procesul de formare evolutivă a stelelor, fără abatere şi fără excepţie, ca fază prin care trece orice corp ceresc. Conform pre-ceptelor ştiinţifice conformiste un corp ceresc; planetă, asteroid, cometă etc, se poate naşte independent în virtutea acelui „efect de fluture”, dar conform teoriei MESER expusă atât în „Modelarea…raţionalităţii”, cât şi în „Genesisdiceae”, apariţia „lumi-nătorilor” nu poate fi legată decât de una din etapele obligatorii din evoluţia oricărei stele.
   În urma procesului continuu de acumulări acretice, presiunea internă şi implicit temperatura oricărei stele în formare, cresc în mod legic. Realizarea unei mase, unei presiuni şi unei temperaturi interne anumite, declanşază în interiorul stelei reacţia atomică autoîntreţinută, până la generalizare, moment care nu poate fi marcat decât de explozia atomică a stelei, concretizată în expulzarea întregii litosfe-re. Forţa explozivă corelată cu forţa centrifugă caracteristică oricărui corp în rota-ţie, expulzează materia litosferei la distanţe ce depind de densitatea substanţelor componente şi de forţa centripetă a atracţiei gravitaţionale. Materia expulzată devine materia primă pentru crearea, prin binecunoscutul fenomen acretic, a viitoarelor planete care continuă să graviteze în jurul mucleului foarte fierbinte al stelei.
   Nimic nu poate fi mai îndreptăţit la denumirea de „luminător pe tăria ce-rului” şi anume „luminătorul cel mai mare”, decât nucleul stelei rămas fără înveli-şul litosferic.
   Admiţând că în versetele citate, Moise se referă totuşi la exemplul sistemu-lui planetar al Soarelui, „luminătorul cel mic pentru cârmuirea nopţii” (pe planeta Pământ) nu poate fi decât Luna. Dacă iniţial, în mod cu totul special, Luna a avut şi ea lumină proprie (deoarece ea este rezultatul unei coliziuni mult mai târzii decât explozia atomică a Soarelui), în urma răcirii continue furnizează lumină reflectată, similar cu toate celelalte corpuri cereşti majore ale Sistemului planetar Solar.
   Dacă toate celelalte corpuri cereşti ale sistemului planetar solar sunt luminători mici de aceeaşi categorie cu stelele foarte îndepărtate, deşi acestea au lumină proprie, Luna face parte dintre luminătorii mari, deşi nu mai are lumină proprie.
   Este foarte firesc ca luminătorul cel mare să despartă ziua de noapte, am-bele denumiri fiind folosite în acest caz la propriu, şi la fel de firesc este ca acesta „să deosebească zilele şi anii” în virtutea rotaţiei pământului în jurul axei şi depla-sării sale pe ecliptică în jurul Soarelui. Mai de neînţeles este faptul menţionat cu pri-vire la „deosebirea anotimpurilor”, ştiinţa conformistă explicând succesiunea aces-tora prin fenomenul înclinării axei de rotaţie a planetei pe planul eclipticii, fenomen care are o origine întâmplătoare (probabil din cauza coliziunilor). Şi totuşi, menţio-narea anotimpurilor este firească, cauza lor fiind, ca regulă, deplasarea corpurilor cereşti pe o traiectorie în formă de elipsă;pe Pămînt este vară când acesta se află la periheliu şi iarnă la afeliu, înclinarea axei accentuând sau diminuând intensitatea manifestărilor legice. În emisfera nordică poziţia axei terestre şi poziţia Terrei pe ecliptică fac ca anotimpurile să fie excesive, în timp ce pentru emisfera sudică vara se răcoreşte (transformându-se în iarnă) iar iarna se îmblânzeşte (transformându-se în vară). Influenţa înclinării axei de rotaţie a Terrei influenţează variaţia de temperatură în emisferele planetei în mai mare măsură decât situarea planetei la periheliu sau la afeliu, în aşa manieră încât, spre exemplu, atunci când Terra se află la periheliu, pentru emisfera sudică nu apropierea de soare prevalează ci poziţia foarte oblică a razelor soarelui şi deci în această perioadă emisfera sudică are iarnă.
   #Pentru a preciza; pe întregul Pământ este (anotimpul) vară când planeta se află la periheliu şi este iarnă când aceasta se află la afeliu. Întâmplarea face ca atunci când Terra este la periheliu, emisfera sa nordică, din cauza înclinării pe ecliptică a axei terestre, să fie orientată spre Soare şi în această situaţie apropierea de Soare se conjugă cu orientarea „normală”(în sensul de perpendiculari-tate pe suprafaţa sa) a razelor solare, făcând încălzirea excesivă. În acelaşi timp, în emisfera sudică, razele solare cad pe suprafaţa Terrei foarte oblic, din care cauză încălzirea scoarţei este drastic diminuată, în asemenea măsură încât poziţia perihelică nu mai contează, vara sudică devenind mai răcoroasă decât propria iarnă. Din contră, când Terra se află la afeliu (la cea mai mare depărtare de Soare) şi când pe întreaga planetă ar trebui să fie iarnă, aceasta este una excesivă în emisfera nordică dar mult diminuată în cea sudică, în fapt devenind „vara” acestei zone.
   Când planeta Pământ se află la periheliu, în mod normal pe întreaga sa suprafaţă ar trebui să fie vară dar din cauza „normalităţii” razelor solare în emisfera nordică, aceasta devine vară excesivă, în timp ce în emisfera sudică, din cauza inclinării pronunţate a razelor solare, vara este mult „temperată” transformându-se în „iarnă”. Din contră, atunci când Terra se află pe ecliptică la afeliu, adică cel mai departe de Soare, în mod normal, ar trebui ca pe întreaga sa suprafaţă să fie iarnă, şi aşa este, numai că în emisfera nordică acest lucru se conjugă cu înclinarea pronunţată a rezelor solare şi iarna devine excesivă, în timp ce în emisfera sudică, din cauza perpendicularităţii razelor solare suprafaţa terestră se încălzeşte transformând iarna în vară.#

   7. VEGETAŢIA – PRIMA FORMĂ DE FIINŢARE

   V.T.Geneza 1. 11,12,13.
   Nu trebuie să uităm că versetele 11,12 şi 13 din capitolul 1 al Genezei vorbesc de crearea vegetaţiei „pe pământ” , dar este clar că nu este vorba de planeta Pământ ci de acel pământ care înseamnă consistenţa stelelor încă în formare. Se poate preciza, fără riscuri, că Moise nu a greşit consemnând naşterea fiinţării vegetale înainte de crearea luminătorilor, recte explozia atomică a stelei în formare.
   Este mai mult ca sigur că pe orice stea în formare, la un moment dat, temperatura şi alte condiţii, cum ar fi apariţia apei propriu-zise, sunt întrunite pentru a permite apariţia formei de fiinţare vegetală, chiar dacă în această fază de dezvoltare a stelei, vegetaţia creată nu beneficiază de lumina despre care ne-am autoconvins că este necesară fotosintezei (nu se poate pune problema folosirii luminii de la stele anterior formate, deoarece din cauza distanţei, acestea sunt în cel mai bun caz, luminători mici). Dar nu trebuie uitat că lumină tot trebuie să existe, numai că nu neapărat cea din spectrul vizibil; acum, este dovedit că există plante, cum ar fi cele dezvoltate în abisuri sau în peşteri, care se dezvoltă normal în absenţa luminii vizibile (şi nu pe bază de carbon, ci pe baza sulfului, spre exemplu).
   Indiscutabil că „pomii roditori” despre care se vorbeşte în aceste versete, nu sunt destinaţi „consumului” lipsind, încă, destinatarul, dar este clar că este vorba de vegetaţie „întrupată” capabilă să se reproducă prin sămânţă.
   Ţinând cont de faptul că „verdeaţa” apare pe un corp ceresc, care oricum urmează să intre inevitabil în faza atomoexplozivă, menirea ei pare a nu fi pentru „consum”, ci probabil aceea de a-şi consolida abilităţile de supravieţuire şi reproducere care sunt încriptate în substanţa faţă de care „mediul” oferă anumite condiţii.
   De asemenea, este foarte posibil ca forma de fiinţare vegetală, să reprezinte faza necesară, şi anume prima, în sistemul etapizat de edificare a fiinţei raţionale, fără ca acest lucru să însemne că pe o viitoare planetă nu va apărea din nou vegetaţie, anterior (şi ţinând cont de ciclicitatea legică a vieţii întrupate), concomitent sau ulterior fiinţării animale.
   Admiţând ca regulă crearea condiţiilor de apariţie, într-o anume fază, a vegetaţiei pe orice stea în formare, şi cum dispariţia şi apariţia stelelor este perpetuă, această fază denumită ziua a treia a creaţiei, de fapt nu are sfârşit şi deci caracterul ei temporal devine superfluu, transformându-se în unul fazic.

   8. CREAREA ANIMALELOR MĂRII ŞI ALE VĂZDUHULUI

   V.T.Geneza 1.20,21,22,23.
   Este evident că apariţia animalelor marine (mari şi toate celelalte care mişună apele), împreună cu păsările cerului, este o referire directă care exclude supoziţia evolutivă conform căreia păsările ar fi evoluat din peşti. Se pare că ziua a cincea se referă la lucrarea divină localizată pe planeta Pământ sau şi pe alte corpuri cereşti care au atmosferă necesară păsărilor care zboară, şi apă în stare lichidă pentru animalele marine.
   (Observaţia cu privire la existenţa atmosferei şi “hidrosferei”, sugerează că aceste ingrediente sunt specifice tuturor corpurilor cereşti, iar dacă unele corpuri nu le au, înseamnă că acestea încă nu s-au format (astru tânăr) sau deja s-au pierdut (astru îmbătrânit, cu nucleu răcit cum este cazul planetei Marte.)
   Menţiunea expresă cu privire la specie pentru vieţuitoarele apelor şi pentru păsări, oferă indicii despre naşterea acestora prin creaţie şi nu prin presupusa evoluţie (trecere de la specie la altă specie), iar îndemnul de a se înmulţi (nu a se diversifica), confirmă predestinarea genetică cu care Dumezeu a înzestrat această fiinţare.
   Este foarte probabil că procesul de creare al “vieţuitoarelor” se referă numai la “perioada planetară” din evoluţia Universului.
   Motivele creerii vieţii întrupate animale (nu vegetale) în această fază pot fi speculate în sensul că deşi probabil ar fi existat condiţii similare şi într-o anumită fază de formare a stelelor, având în vedere iminenţa exploziei atomice a acestora şi în consecinţă radioactivitatea din ce în ce mai crescută, în faza “planetară” pericolul extincţiei pare diminuat cel puţin din cauza radioactivităţii naturale în permanentă scădere.
   Dintr-un alt punct de vedere, o fiinţă animală sau umană întrupată pe un corp ceresc lipsit de lumină vizibilă, ar fi însemnat crearea unei fiinţe deosebite de cea de pe planeta Pământ; fără ochi, spre exemplu. Această remarcă concordă cu ipoteza meseristă că eventuala fiinţă umană cu sediu maieutic în altă parte a Universului, nu ar putea avea o altă înfăţişare decât cea a fiinţei terestre, şi nu una monstruoasă.

   9. CREAREA ANIMALELOR TERESTRE

   <Şi Dumnezeu a zis : Să dea pământul vieţuitoare după specia lor, vite, reptile (târâtoare) şi animale sălbatice ale pământului, după specia lor. Şi aşa a fost.
   Şi Dumnezeu a făcut animalele sălbatice ale pământului după specia lor, vitele după specia lor şi toate reptilele pământului după specia lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
   V.T.Geneza 1.24,25.
   Informaţiile din citatul de mai sus sunt evidente, reflectând concret conţinutul lucrării divine din perioada cosmică numită ziua a şasea, dar prezintă interes deosebit acele elemente informative care sunt sugerate. În afară de faptul că textul afirmă clar creaţionismul divin cu privire la vieţuitoarele pământului, folosirea consecventă şi insistentă a termenului de specie (fel), marchează caracterul diseminat al vieţuitoarelor create, iar expresia “după specia (felul) lor” consfinţeşte caracterul definitiv al acestei diseminări. În plus, expresia « …că erau bune », întăreşte ideea că aceste specii nu au necesitatea de a fi schimbătoare, deci speciile nu evoluează, nu se transformă din una în alta.
   #Pentru a preciza ce înseamnă evoluţie în sensul meserist, vom lua ca exemplu chiar evoluţia speciei umane. (Înainte de orice, este de precizat că nu se poate pune problema unei eventuale evoluţii interspecifice ci numai fireasca evoluţie intraspecifică.)
   Conceptul MESER întelege prin evoluţie în cadrul speciei umane posibilitatea, practic nelimitată, ca un individ sau altul să acumuleze şi să perfecţioneze cunoştinţe şi abilităţi intelectuale, fizice, psihice etc. conştiente sau subconştiente, care să îl deosebească pe unul faţă de altul; om de ştiinţă şi cultură, talent deosebit în artă, sportiv cu performanţe incredibile, persoană capabilă să facă ce altul nu poate face etc.#

   10. CREAREA FIINŢEI UMANE

   V.T.Geneza 1.26,27,28,29,30,31
   Facerea omului “după chipul Nostru, după asemănarea Noastră“ este în mod evident o lucrare creaţionistă; omul este încă de la început întocmai modelului dumnezeesc.
   Gândirea noastră, poate prea conformistă, are despre Dumnezeu acea imagine a fiinţei umane întrupate, nu pur sufletească, însă trebuie să fie de înţeles că „facerea” omului este aceea pur spirituală, neîntrupată. Şi totuşi, crearea omului « de sex masculin şi de sex feminin », binecuvântat să se înmulţească şi să stăpânească (sensul ar putea fi « să cunoască », sau « să fie conştient de ») peste toate celelalte vieţuitoare care se mişcă pe suprafaţa pământului, presupune acea dedublare substanţială – întruparea.
   In concordanţă cu ipoteza MESER asupra fiinţării, cea eminamente spirituală este condiţie necesară la toate nivelurile (vegetal, animal, uman) şi este de competenţă exclusiv divină.
   Deşi textul Bibliei (cel puţin în citatele de mai sus) nu oferă indicii despre momentul creerii de către Dumnezeu a fiinţei întrupate, acest mod de fiinţare trebuie să fi fost la momentul “iniţial” tot o creaţie directă a lui Dumnezeu (sau a altui personaj al ierarhiei divine) şi numai ulterior să fie proces evolutiv “încriptat” în predestinarea sufletului.
   #Apelativul Nostru (şi Noastră) nu este specific modului de adresare al lui Dumnezeu, acesta este Meu (şi Mea), şi de aici am putea specula că Dumnezeu se adresa în acest caz, la propriu, unei (unor) fiinţe deja create, anterioare omului terestru, probabil aceea care era “însărcinată” cu crearea (trupească a) fiinţei pământene.
   Că o astfel de fiinţă este menţionată de Biblie şi de scrierile sfinte sub denominaţia de Domnul Dumnezeu, Domnul, Îngerul Domnului, Allah , Yahve sau Iehova, în ultimă instanţă nu pare a fi decât fiinţa spirituală recunoscută şi de mozaism, şi de creştinism şi de islamism – fiinţa îngerească.
   Este locul să exprimăm şi dezacordul cu acele supoziţii ştiinţifice conform cărora, dacă nu ar fi existat anumite condiţii fizice, fiinţa “inteligentă” adică cea umană, ar fi putut avea o cu totul altă înfăţişare decât cea căreia îi spunem humanoidă. Astfel de supoziţii se încăpăţânează să acorde credit unor idei îndoielnice pro-evoluţie, (în concordanţă cu acea prezumtivă diversitate haotică compatibilă cu considerentele speculaţiei numită “efect de fluture”), respingând varianta creaţiei divine.#
   Specificarea modului de hrănire a omului, respectiv a tuturor vieţuitoarelor, se referă în mod evident la fiinţa întrupată. dar acest lucru nu exclude posibilitatea ca această specificaţie să încripteze cumva şi referirea la existenţa reală a acelor trepte ale fiinţării întrupate conform căreia fiinţarea vegetală este etapă necesară, “ca hrană indispensabilă”, a fiinţării animale iar aceasta, treaptă la fel de necesară “ca hrană” a fiinţării întrupate, eminamente umane. Această ipoteză a fost enunţată în “Modelarea raţionalităţii…” în ideea că fiecare “treaptă” a fiinţării are atribuţii specifice, menite să “degreveze” fiinţarea eminamente umană de necesitatea însuşirii “de la zero” a tuturor abilităţilor ce înseamnă raţionalitate umană manifestară.
   Atragem atenţia că după acea « binecuvântare » pentru fiecare formă de fiinţare, fie ea vegetală sau animală, din apele mării, din vazduh sau de pe uscat, urma expresia « Şi a văzut că era bine ». După ce binecuvântează fiinţa umană, după ce îi face recomandări şi după ce trece în revistă întreaga creaţie a fiinţei în ansamblul ei, versetul 31 declară ; « …erau foarte bune.>, deci toate creaţiile în ansamblu erau foatre bune, nu în special creatura numită fiinţă umană. Departe de ideea că Dumnezeu nu ar fi fost mulţumit de crearea fiinţei umane, probabil că absenţa aprecierii exprese, semnifică faptul că această creaţie este menită evoluţiei; ea nicicând nu va fi definitivă, şi cel puţin din punct de vedere moral, va fi permanent evolutivă.
   Aprecierea finală, în grad comparativ absolut (foarte), consfinţeşte, pe cale sacră, caracterul de perfecţiune al întregii creaţii divine, apreciere care « legiferea-ză » dublul caracter, creativ şi evolutiv, al acelei, într-adevăr, « cea mai bună lume posibilă » considerată unică de către Leibniz.
   #Cu privire la expresia lui Leibniz « cea mai bună lume posibilă », nu trebuie speculat că Leibniz a afirmat că ar putea exista şi alte lumi mai bune dar din anumite motive, imposibile. Leibniz, a fost din capul locului un creaţionist şi nu ar fi putut afirma că lui Dumnezeu îi este ceva imposibil. Mai mult decât atât, formula lui Leibniz incumbă concepţia sa despre perfecţiunea lucrării divine precum şi faptul că lumea creată de Dumnezeu este unică.#

   11. EVOLUŢIA, COMPLEMENTARA CREAŢIEI

   V.T.Geneza 2.1,2,3,4.
   Afirmaţiile din citatul de mai sus par a indica fără echivoc încetarea activităţii creatoare a lui Dumnezeu, cu excepţia uneia; “binecuvântarea şi sfinţirea zilei a şaptea”.
   Şi totuşi, din cele ce urmează în capitolul 2 al Genezei, pare că procesul creativ continuă, sau cel puţin descrierea lui este reluată într-un alt mod, ceea ce crează impresia de inconsecvenţă a lui Moise cu privire la “odihna” lui Dumnezeu.
   Realitatea este însă alta; Moise nu descrie nici continuarea creaţiei divine şi nici nu prezintă în alt mod (cu altă consecutivitate) ceea ce a prezentat în primul capitol al scripturii sale.
   Acea “sfinţire” a zilei a şaptea nu înseamnă continuarea creaţiei divine şi nici sugerarea ideii că de acum înainte această zi va fi consacrată “odihnei”. “Odih-na” şi “sfinţirea” nu înseamnă nici măcar atitudinea contemplativă sau admirativă a lui Dumnezeu; această sfinţire a zilei a şaptea nu poate fi decât următoarea etapă în edificarea raţionalităţii, adică evoluţia Universului în baza legilor fizice şi chimice, şi evoluţia fiinţării în baza legilor biologice (tot fizice şi chimice) – legi ce re-prezintă confirmări externe ale aceleiaşi legi perfecte a Cosmosului, numită legea hazardului.
   Mai mult decât atât, binecuvântarea şi sfinţirea zilei a şaptea, pe lângă semnificaţia etapei evolutive a creaţiei, semnifică şi modalitatea de realizare a acestei evoluţii, prin „liberul arbitru”.
   Suntem dispuşi să vedem la conceptul de liber arbitru doar latura sa morală, adică consecvenţa deciziei divine de a lăsa evoluţia fiinţei umane, la latitudinea şi responsabilitatea ei însăşi. Realitatea este aceea că liberul arbitru este acordat, şi funcţionează, şi la nivelul fiinţării în general; la om ca responsabilizare iar la fiinţarea animală şi chiar vegetală ca „instinct” sau pecete genetică. Mai mult decât atât, Dumnezeu a acordat „liber arbitru” şi lumii anorganice, „nevii”; procesele chimice şi fizice ale substanţei cum ar fi gravitaţia universală, acreţia, electromagnetismul, procesele atomice şi nucleare etc., desfăşurându-se „de la sine”
   conform legilor, să le spunem universale, fără intervenţia divină permanentă.
   Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul că ar fi ilogic ca îsuşi Dumnezeu să-şi „sfinţească” propria lucrare, deci aceasta poate fi « activitatea» altui personaj, probabil a aceluia denumit de Moise, DOMNUL Dumnezeu – denominaţie care nu pare a fi numele unei divinităţi, ci denumirea unei funcţii. În aceată idee, DOMNUL este „funcţionarul” care supraveghează şi facilitează evoluţia fiinţei cu respectarea acelor norme validate, cuprinse în sistemul de morală naturală.
   #Despre scrierile lui Moise şi, prin extensie, despre întreaga Biblie, înclusiv despre Noul Testament, s-a acreditat ideea că sunt scrieri revelate adică comunicate transcendental. Pentru cititorul prezentelor consideraţii, ce sunt menite a afirma acribia afirmaţiilor din “Cartea cărţilor” şi în particular din Geneză, ar putea părea că argumentul decisiv s-ar baza pe încrederea în caracterul revelatoriu, şi în particular pe probitatea morală a lui Moise. Chiar dacă ar fi aşa, sunt dovezi că Moise avea cunoştinţe foarte precise pe care, intenţionat sau instinctiv, le-a folosit corect.
   În acest sens este de menţionat că în întregul capitol 1 al Genezei şi în pri-mele trei versete ale capitolului 2 Moise foloseşte sintagma Dumnezeu (Elohim). În restul capitolului 2 şi în întreg capitolul 3 foloseşte sintagma DOMNUL Dumnezeu iar în capitolul 4 spune doar DOMNUL – sintagme (în ebraica veche, toate aceste denumiri sunt cuvinte compuse) care în mod categoric definesc persoane sau personaje diferite.
   (În textul original cuvîntul Dumnezeu defineşte pe Elohim, DOMNUL Dumnezeu pe acel Iahve (denumire evitată de credincioşii evrei) care este menţionat şi în scripturile sumeriene pentru acel creator anunnaki al fiinţei raţionale, în timp ce DOMNUL, denumire folosită începând cu capitolul 4 al Genezei în care se vorbeşte despre crearea fiinţei întrupate de pe Pământ, în mod logic, trebuie să fie altcineva şi cu mare probabilitate este acea zeitate a vieţii, Ishtar care apare în scripturile sumeriene.)
   Este foarte posibil ca existenţa reală a unei ierarhii divine să fi fost cunoscută nu numai de către Moise, ci şi de către preoţimea mozaică şi ulterior cea creştină, dar din cauza temerii că aceste religii ar fi putut fi acuzate de politeism (islamismul nu a pierdut ocazia de a sugera acest lucru), menţionarea acestei ierarhii a fost evitată.#

   12. ÎNTRUPAREA FIINŢEI UMANE; ADAM

   V.T.Geneza 2.5,6,7.
   În mod evident, citatul se referă expres la pământ ca la planeta Pământ într-o fază incipientă a evoluţiei sale, fără ploaie şi fără vegetaţie, anterior creerii omului terestru întrupat; faza în care Terra era încă foarte caldă, fumegândă. Conform teoriei cosmogonice MESER, Terra se afla într-o astfel de fază mult mai târziu decât zilele creaţiei, mult mai târziu decât perioada în care planeta Marte, spre exemplu, a fost într-o fază similară.
   Cu alte cuvinte, Capitolul 2 al genezei nu vorbeşte de zilele creaţiei ci de acea zi a şaptea, asimilată de acelaşi concept MESER cu perioada ulterioară creaţiei divine – necesara fază evolutivă a Universului şi fiinţării.
   Din moment ce DOMNUL Dumnezeu trebuia “să dea ploaie”, înseamnă că acesta “era însărcinat” de Dumnezeu-Unicul să supravegheze evoluţia pe Terra, atât a fiinţei, cât şi a fenomenelor fizice.
   , în mod evident nu poate fi vorba de geneza divină – aceea presupusă a fi eminamente sufletească, este vorba de crearea întrupată a omului, din ţărâna pământului (substanţială) care primeşte suflet (suflare de viaţă) iar cel care crează acest om (pământean) nu este Dumnereu–Unicul, ci acel Iahve, DOMNUL Dumnezeu, astfel denumit în scripturile sumeriene, despre care respectivele documente afirmă că era un anunnaki de pe planeta Neberu.
   Chiar dacă sumerienii credeau că zeul anunnaki era adevăratul Dumnezeu, prin folosirea unor denumiri distincte, Moise dovedeşte că ştia adevărul, dar nu considera că această modalitate de creare a fiinţei umane pământene, este mai puţin sacră.
   Este foarte posibil ca şi preoţii şi profeţii iudei de mai târziu să fi cunoscut realitatea consemnată de Moise, dar din zel religios (erau interesaţi să afirme că acel mult invocat legământ al neamului lui Israel era un “contractat” cu Dumnezeu – Unicul şi nu cu acel Iahve, alias Yehova care se pare că a fost cât se poate de real), au creat cu bună ştiinţă această ambiguitate.

   13. ACORDAREA LIBERULUI ARBITRU

   V.T:Genaza 2:8,9,15,16,17.
   Departe de imaginea bucolică pe care o poate sugera grădina Edenului cu toate facilităţile sale, avertismentele invocate sugerează ceva mult mai serios. Cu mare probabilitate, grădina Edenului (cu facilităţile şi restricţiile sale) simbolizează de fapt primul “contract” dintre om şi DOMNUL Dumnezeu şi anume sistemul de principii morale pe care omul trebuie să-l păzească şi să-l respecte (să-l lucreze).
   Condiţionarea expresă ca omul să nu mânce din pomul cunoştinţei, este indiciul cel mai clar că DOMNUL Dumnezeu nu este acel Dumnezeu – Elohim care nu intervine în realitatea materială, adică cel care a acordat omului liberul arbitru responsabilizându-l, ci cel despre care credea omul că este Dumnezeu, adică acea fiinţă energopotentă numită de sumerieni, anunnaki.
   Se poate pune întrebarea de ce omul nu ar trebui să cunoască binele şi răul? Textul nici nu afirmă acest lucru, ci numai că în cazul asumării acestei cunoaşteri, omul “va muri negreşit”. Am subliniat special expresia “va muri negreşit“ deoarece cuvintele respective nu aveau în trecut semnificaţia de azi; mai întâi de toate, “negreşit” semnifică “fără greşeală”, fără părtinire, obiectiv, nesentimental, iar “a muri” nu semnifică moartea trupească, ci ”moartea” spirituală, consecutivă celei trupeşti, «judecata de apoi » – acea disociere şi purificare monadică a sufletului de către Dumezeu. semnifică renunţarea la nemurire în schimbul dobândirii proprietăţii de a deveni pecetluibil în baza dobândirii conştiinţei, şi înseamnă o alternativă la nemurirea nepecetluibilă, adică nesentimentală ci numai perfect obiectivă.
   Că “va muri”(mai apropiat de înţelesul contemporan înseamnă «muritor») este expresia care explicitează scopul existenţei întrupate ca posibilitate de pecetluire monadică necesară edificării raţionalităţii universale sub controlul voinţei divine, iar moartea trupească devine necesară pentru purificarea pecetluirilor din existenţa întrupată (de către Dumnezeu). .
   Omul avea posibilitatea să “mănânce” şi din pomul vieţii (acest pom a fost identificat cu viţa de vie) devenind astfel nemuritor (probabil numai sufleteşte), dar din moment ce va gusta din roadele pomului cunoaşterii, sufletul său devine apt pecetluirilor monadice* care pot fi concordante sau nu, cu comandamentele divine ale edificării raţionalităţii, şi deci este necesară acea “judecată de apoi” prin care Dumnezeu aduce corective (numai în realitatea spirituală) pentru ca fiinţarea să fie edificată în concordanţă cu proiectul divin. Această predestinare, de suflet pecetluibil, ar fi fost în contradicţie cu statutul de nemurire; pecetluirea ar fi devenit fără scop din moment ce ea nu ar mai fi putut fi supusă judecăţii divine din cauza “nemuririi”.
   Cu referire la semnificaţia acelor “pomi frumoşi la vedere şi plăcuţi pemtru mâncare“, aceştia sunt menţionaţi pentru a atrage atenţia asupra darurilor (calităţilor) cu care sunt înzestrate fiinţele umane întrupate capabile de senzaţii şi percepţii, adică de necesara subiectivitate ce conduce la sentiment şi raţiune ca mijloace de pecetluire monadică.
   #Realitatea pare a fi aceea că omul – atât bărbat cât şi femeie – au optat pentru liberul arbitru, pentru propria responsabilizare, dar în ce priveşte restul presupusului “contract” se pare că a fost nevoie de repetate ”înoiri”; un exemplu fiind primirea tablelor de legi – cele zece porunci, de către Moise, cunoscute astăzi ca principiile moralei naturale (dar şi “cei cinci stîlpi” şi “rugile zilnice” primite de Mohamed pentru Islam).#

   14. A EXISTAT IN REALITATE O GRADINĂ, EDEN?

   „Un râu ieşea din Eden şi uda grădina;
   şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe (roshim).
   Numele celui dintâi este Pishon; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.
   Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix..
   Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş (Cush).
   Numele celui de al treilea este Tigru (Hidechel); el curge la rasăritul Asiriei.
   Al patrulea este Eufratul(Perath).”
   V.T.Geneza 2.10,11,12,13,14.
   Ţinând seama de toponimele Tigru şi Eufrat, se pare că, profetul Moise plasează grădina Edenului, cu înţelesul de Rai sau Paradis, în Mesopotamia.
   Toate cercetările arheologice şi etnografice, nu au putut identifica în Mesopotamia râurile Pishon şi Ghihon. Dacă acestea ar fi cu mare probabilitate afluenţi ai Tigrului, pe partea stângă a acestuia şi care ar fi avut punctul de confluenţă cu acesta în apropierea confluenţei cu Eufratul, Moise ar fi afirmat că acestea, patru, se unesc şi nu că se despart în patru braţe. In acest caz, Grădina Edenului ar fi putut fi localizată în apropierea zonei actuale Basra din Irak.
   Dacă este totuşi adevărat că apele deja confluite se despart în patru braţe, gen deltă, după ce udă gradina Eden, acest lucru poate fi posibil doar în apropierea vărsării în Golful Persic, caz în care Edenul ar fi localizat şi mai la sud de Basra.
   Este adevărat că actualmente Tigrul şi Eufratul îşi unesc apele cu cca. 250 km. înainte de varsarea în Golful Persic, sub numele de Shat-el-Arab şi la fel de adevărat este că acesta se desparte în mai multe braţe în apropiere de vărsare, braţe care totuşi nu sunt denumite după numele râurilor confluite, şi care în nici-un caz nu înconjoară acele ţări Havila şi Cush. In plus, surse geografice şi istorice, afirmă că în fapt, la momentul scrierii Genezei de către Moise, Tigrul şi Eufratul se vărsau separat în Golful Persic şi deci nu putea fi vorba de nici-o „despărtire”, nici măcar în două braţe, dar în patru.
   Ţinând seama că în realitate Moise face referire la stări de fapt necontemporane cu el, ci la unele anterioare cu cel puţin 2500 de ani, pe care le cunoştea nu din surse directe ci din vechi documente, suntem îndreptăţiţi să formulăm unele ipoteze care să corecteze eventualele erori ale autorului Genezei.
   Plasată cu cel puţin 4.000 de ani î.e.n., existenţa faimoasei Grădini a Eden-ului trebuie să fi fost „contemporană” cu sfârşitul ultimei glaciaţiuni în urma căreia, ştiinţele afirmă că, nivelul oceanului planetar ar fi crescut cu cel puţin 100 de metri. Dacă aşa stau lucrurile, ţinând seama de adâncimea medie a Golfului Persic de sub 100 metri, aces

   Reply

2. Pai sfatul nostru este sa va adresati EDITURII, aici este pur si simplu un jurnal cu informatii utile din domeniu.
   Adresa editurii este

   edituralumen@gmail.com

   Reply

3. 14. A EXISTAT IN REALITATE O GRADINĂ, EDEN?

   „Un râu ieşea din Eden şi uda grădina;
   şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe (roshim).
   Numele celui dintâi este Pishon; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.
   Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix..
   Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş (Cush).
   Numele celui de al treilea este Tigru (Hidechel); el curge la rasăritul Asiriei.
   Al patrulea este Eufratul(Perath).”
   V.T.Geneza 2.10,11,12,13,14.
   Ţinând seama de toponimele Tigru şi Eufrat, se pare că, profetul Moise plasează grădina Edenului, cu înţelesul de Rai sau Paradis, în Mesopotamia.
   Toate cercetările arheologice şi etnografice, nu au putut identifica în Mesopotamia râurile Pishon şi Ghihon. Dacă acestea ar fi cu mare probabilitate afluenţi ai Tigrului, pe partea stângă a acestuia şi care ar fi avut punctul de confluenţă cu acesta în apropierea confluenţei cu Eufratul, Moise ar fi afirmat că acestea, patru, se unesc şi nu că se despart în patru braţe. In acest caz, Grădina Edenului ar fi putut fi localizată în apropierea zonei actuale Basra din Irak.
   Dacă este totuşi adevărat că apele deja confluite se despart în patru braţe, gen deltă, după ce udă gradina Eden, acest lucru poate fi posibil doar în apropierea vărsării în Golful Persic, caz în care Edenul ar fi localizat şi mai la sud de Basra.
   Este adevărat că actualmente Tigrul şi Eufratul îşi unesc apele cu cca. 250 km. înainte de varsarea în Golful Persic, sub numele de Shat-el-Arab şi la fel de adevărat este că acesta se desparte în mai multe braţe în apropiere de vărsare, braţe care totuşi nu sunt denumite după numele râurilor confluite, şi care în nici-un caz nu înconjoară acele ţări Havila şi Cush. In plus, surse geografice şi istorice, afirmă că în fapt, la momentul scrierii Genezei de către Moise, Tigrul şi Eufratul se vărsau separat în Golful Persic şi deci nu putea fi vorba de nici-o „despărtire”, nici măcar în două braţe, dar în patru.
   Ţinând seama că în realitate Moise face referire la stări de fapt necontemporane cu el, ci la unele anterioare cu cel puţin 2500 de ani, pe care le cunoştea nu din surse directe ci din vechi documente, suntem îndreptăţiţi să formulăm unele ipoteze care să corecteze eventualele erori ale autorului Genezei.
   Plasată cu cel puţin 4.000 de ani î.e.n., existenţa faimoasei Grădini a Eden-ului trebuie să fi fost „contemporană” cu sfârşitul ultimei glaciaţiuni în urma căreia, ştiinţele afirmă că, nivelul oceanului planetar ar fi crescut cu cel puţin 100 de metri. Dacă aşa stau lucrurile, ţinând seama de adâncimea medie a Golfului Persic de sub 100 metri, acesta nu ar fi existat , sau ar fi avut cu totul alte dimensiuni, în timpurile anterioare. Coroborând această ipoteză cu faptul că în timpuri mult mai târzii Tigrul şi Eufratul se vărsau separat în mare, parcurgând cca. 1000 de km. în plus, este posibil ca undeva aproape de Oceanul Indian, în depresiunea în locul căreia a luat naştere Golful Persic (probabil în actuala strâmtoare Ormuz), cele două mari fluvii să–şi unească, totuşi, apele; mai mult chiar, în aproape acelaşi loc de confluenţă să-şi fi varsat apele şi alte două râuri din sud-estul actual al Iranului dând naştere primei variante a Shat-el-Arab – ului.
   Strângând o cantitate de apă mai mare decât actualmente, Shat-el-Arab – ul antic, este foarte posibil să se fi vărsat în ocean prin patru braţe, pe care Moise le-a denumit după afluenţii componenţi, situate atunci, în depresiunea unde acum se află Golful Oman.
   In ipoteza mai sus menţionată, ţinând cont că zona, chiar şi întreaga peninsulă Arabică, era un adevărat paradis vegetal şi animal, Gradina Eden putea fi situată undeva aproape de Oceanul Indian, în partea de sud a actualului Golf Persic, şi deci, fatalmente grădina Eden, dacă a existat, s-ar afla acum sub apele Golfului Oman.
   Trebuie să recunoaştem că o Grădină Eden, în fond grădină a Paradisului, după care s-au amenajat celebrele „grădini regale”, una prin care trece o uriaşă cantitate de apă asigurată de marile fluvii Tigru şi Eufrat dar şi de către altele din enormul bazin hidrografic, nu ar fi semănat deloc cu o zonă paradisiacă ci, cel puţin ca dimensiuni, ar fi fost una monstruoasă, tipic amazoniană. In această idee trebuie luată în consideraţie ipoteza cercetătorului britanic David Rohl care propune o altă localizare a Grădinii Eden şi a Edenului însuşi.
   Trebuie amintit faptul că David Rohl ia în considerare că specificaţiile biblice referitoare le Eden fac deosebire între teritoriul Eden şi Gradina Eden, cea situată „la est”, adică în estul teritoriului respectiv.
   Ar mai trebui luată în considerare şi paradoxala menţionarea cu precădere a râurilor Pishon şi Ghison, şi apoi a celor celebre şi uşor identificabile; Tigru şi Eufrat. O explicaţie a paradoxului pare a fi aceea că teritoriul Eden este delimitat într-adevăr de Pishon şi Ghison, Tigrul şi Eufratul doar ajutând la identificarea acestuia.
   În aceste idei David Rohl, folosind imagini luate din satelit şi simulări pe calculator, propune ca localizare a Edenului, zona de nord a Iranului şi drept Grădină a acestuia, valea în care se află oraşul Tabriz.
   Ca element primordial, grădina Edenului situată între munţi, trebuia sa existe anterior culturii mesopotamiene „de câmpie”. Acest lucru este dovedit de „ziguratele” (construcţii de cult amenajate în munţii Zagros), construite de civilizaţia mesopotamiană, în mod evident, după modelul templelor ”troglodite” din munţi, şi deci ulterioare acestora.
   David Rohl fundamentează această ipoteză în virtutea referirii şi la alte izvoare informative decât Biblia; poemul epic asirian „Enmerkar şi regele ţării Urartu”, cunoscuta tabletă cu scriere cuneiformă, expusă la Louvre, în care se povesteşte istoria „potopului”, precum şi tableta în care este descrisă campania militară a regelui asirian, Sargon al II-lea împotriva regatului Urartu – izvoare care, prin corelare şi reconcordare de natură toponimică între limba veche ebraică şi cea sumeriană, fac o identificare credibilă.
   Această ipoteză pare mai validă decât cea anterioară din cel puţin două motive; Grădina Edenului nu ar mai trebui să presupună dimensiuni „monstruos” de mari, şi în mod paradoxal, zona respectivă, chiar şi acum are un aspect mirific; deşi specific de munte, pe valea lungă şi îngustă a Tabrizului dominată de vârful veşnic înzăpezit al vulcanului Sahand, cresc meri, viţă de vie şi smochini, pomi menţionaţi expres de Biblie, dar şi caişi, migdali şi arbori de fistic făcând din această zonă un paradis vegetal.
   #Este locul să se precizeze că dacă în ce priveste „pomul cunoaşterii” acesta este identificat cu precizie ca fiind mărul, pentru „pomul vieţii” se impune identificarea sa cu viţa de vie.#
   Plecând de la ipoteza că mirifica Grădină a Edenului a inspirat amenajarea celebrelor grădini regale – „pairi-dae’za”(pronunţat parideza), David Rohl a căutat locuri asemănătoare cu celebra Grădină regală de la Palatul Regal din Ispahan şi cu al celei de la Palatul Taj Mahal din India, denumite „Gan’ba Aden” (care în ebraică semnifică grădini împrejmuite), grădini înconjurate de ziduri, „străbătute” de o sursă centrală de apă (bazin alimentator sau fântână curgătoare), dar şi de patru canale – „roshim” (cuvânt care în ebraica veche nu semnifică „braţe”, cum spune Biblia, ci „capete” sau izvoare). În această idee, lui Rohl i-a revenit obligaţia să caute o zonă cu apă, curgătoare sau nu, dar care străbate zona şi din apropierea căreia să izvorască, nu să confluiască, patru râuri semnificative: Pishon, Ghihon, Hidechel şi Perath (ultimele două deja identificate cert cu Tigru şi Eufrat).
   Odată hotărâtă zona, trebuiau identificate elementele menţionate de Biblie în Genaza 2.10 – 14., detalii geografice, precum şi dintre cele care trebuiau să fi fost model pentru „grădinile regale”.
   O foarte mare importanţă trebuia să revină similitudinilor toponimice între vechile denumiri sumeriene şi cele ebraice.
   – Valea Tabriz este într-adevăr „împrejmuită de ziduri”; ea are la nord şi la sud versante muntoase protectoare atât în faţa căldurii cât şi a frigului.
   -„Un râu care ieşea din Eden şi uda grădina…” există în valea Tabriz; el străbate de la est la vest valea Tabriz şi se varsă în mlaştinile lacului sărat Urmia în imediata vecinătate a presupusei gradini.
   Cuvântul Eden semnificând pământ necultivat, grădina Edenului înseamnă o parte distinctă de acesta şi deci apa care străbătea grădina trebuia să iasă din acea zonă necultivată (mai la est decât grădina), să ajungă în grădină, să o străbată şi să iasă din ea (se varsă în lacul Urmia) în partea unde se găsesc cele patru „roshim”, adică izvoare, ceea ce concordă cu exprimarea biblică.
   -Două „roshim”- izvoarele râurilor Tigru şi Eufrat, sunt într-adevăr destul de aproape de zona lacului Urmia, mai greu este de identificat celelalte două „roshim”; al râului Pishon, care înconjură ţara Havila şi al râului Ghihon care înconjură ţara Cush, nu din alt motiv, ci din acela că astfel de izvoare sunt prea numeroase în zonă.
   În sursele nonbiblice folosite de David Rohl, se menţionează „Ţara Urartu cea bogată în aur şi pietre preţioase”, iar în Genesa, „…Pishon…înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur. Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte bedelion şi piatră de onix.”
   Ţinând cont că acea câmpie Urartu este numită „edin” în sumeriană, ase- mănător cu „aden”-ul ebraic, iar Urartu nu poate fi decât „Ararat”, acea ţară Havila se află în câmpia Ararat prin care curge râul „Quezel Uizon”.
   Localitatea Uishteri, din zonă, este cunoscută în transcriere ebraică drept Pishdeli, şi în mod logic în aceeaşi transcriere, Uizon va fi scris cu foarte multă probabilitate Pishon, şi în plus, cuvântul „quezel” tradus „de aur”, înseamnă că Pishon-ul biblic care înconjoară Havila este râul care se varsă în Marea Caspică, delimitând spre sud ţinutul Eden şi care, întradevăr, conţine chiar şi azi, nisip aurifer.
   Nu este cazul să se treacă cu uşurinţă peste remarca:”Aurul acesta este bun…” deoarece ca şi în cazul altor expresii aparent naive folosite de Moise, şi aceasta are o valoare intrinsecă în ce priveşte precizia informaţiei; ea precizează în fond că în comparaţie cu alte râuri al căror nisip pare aurifer, râul Pishon conţinea aur veritabil chiar şi sub formă de pepite, cum nu se găsea în alte râuri.
   -În nordul Tabrizului se află o zonă fertilă străbătută de râul Arras al cărui vechi nume era Gyhun, şi cum Biblia aminteşte de „râul Ghihon care înconjură ţara Cush”, zona se putea numi întradevăr Cush fiind în apropierea muntelui Kusheh Dag, iar râul poate fi cu siguranţă cel numit de Biblie, Ghihon. Şi acest râu se varsă în Marea Caspică delimitând spre nord ţinutul Eden.
   -În ideea că şi fiii lui Adam au locuit în Eden sau în apropiere, şi cum Cain a fost nevoit să pribegească în ţara Nod (care semnifică fugă, pribegie), ca urmare a păcatului de a-şi fi ucis fratele, faptul că la est de Edenul lui Rohl există un teritoriu numit Nochdi, este un indiciu în plus că Edenul biblic a fost corect identificat de Rohl în valea Tabriz.
   Mai mult decât atât, menţiunea că Adam, (cuvânt care semnifică ţărână roşie) „a fost creat din ţărână”, iar solul văii Tabriz este preponderent fărâmicios şi de culoare roşie, confirmă, în plus, localizarea corectă a Edenului de către David Rohl.
   – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
   Maniera intenţionat duală în care am prezentat considerentele de mai sus; unele eminamente ştiinţifice, altele bazate pe informaţiile biblice, pentru a demonstra existenţa reală a Edenului biblic, ar trebui să atragă atenţia că nu speculaţiile eminamente ştiinţifice prevalează în confirmarea adevărului, ci dovezile concrete ce confirmă exactitatea informaţiilor pe care Moise le-a consemnat cu rigoare şi deosebită competenţă, în opera sa preponderent raţionalistă.
   Pe de altă parte trebuie remarcat faptul că orice afirmaţie a omului de ştiinţă şi filosofului care a fost Moise, prezintă riscuri minime de a nu fi adevărată, datoria cercetătorului fiind numai aceea de a se informa temeinic şi de a interpreta corect afirmaţiile, chiar şi pe cele aparent naive.
   #Creditarea afirmaţiilor lui Moise cu calitatea de a prezenta riscuri minime în ce priveşte adevărul, se justifică atât prin numeroasele confirmări şi necontra-dicţii, cât şi prin caracterul lor de a fi „inspirate” de divinitate.#

   15. FACEREA FEMEII; EVA

   “Şi DOMNUL Dumnezeu a zis : Nu este bine ca omul să fie singur;
   am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.
   …dar pentru Adam nu s-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească.
   Atunci DOMNUL Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste om şi omul a adormit; şi El a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, DOMNUL Dumnezeu a făcut o femeie şi a dus-o la om. Şi omul a zis: iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie (Eva, adică parte din om), pentru că a fost luată din om.”
   V.T.Geneza 2;18,20,21,22,23.
   Versetul 18 afirmă explicit că fiinţa umană este proiectată a exista pe sexe. Acest lucru are ca semnificaţie intrinsecă faptul că în afara fiinţei terestre exista anterior o fiinţă umană, nu neapărat întrupată, dar în mod indiscutabil cu posibilităţi de întrupare, caz în care se impunea diseminarea sexuată. Dacă aşa stăteau lucrurile, această fiinţă întrupabilă dar în acelaşi timp nemuritoare, nu putea satisface exigenţele divine privind edificarea raţionalităţii prin pecetluire, de unde şi necesitatea creerii unei fiinţe umane întrupate dar muritoare : fiinţa teres-tră.
   Deci Adam (OM) a fost creat de acel DOMN Dumnezeu – fiinţă care nu era fiinţă terestră; după Zahar Sitkin era un anunnaki de pe planeta Neberu*.
   Traducând cele şapte tablete sumeriene ale creaţiei şi interpretând imagini-le de pe acele peceţi cilindrice, Zahar Sitkin afirmă că Adam este primul om pămân-tean creat prin panspermie, ca rezultat al procesului de inginerie genetică, de către “zeii” anunnaki. Ipoteza este credibilă tocmai prin descrierea modalităţii în care a fost creată Eva (Ava în limbile turcice înseamnă mama – femeie).
   Sitkin vede în « adormirea » lui Adam faza anestezică a procesului chirur-gical, iar prin luarea unei coaste, se sugerează procesul de prelevare, necesar în procesul de clonare a Evei. Ipoteza nu pare deloc improbabilă din moment ce în zilele noastre omenirea a reuşit să se apropie de performanţele medicinei anannukiene ; clonarea animalelor.
   (Dacă facerea-crearea Evei înseamnă clonare, atunci acest proces era unul de clonare superioară celei pe care o poate practica ştiinţa medicală actuală, deoarece în cazul Evei nu se obţine o fiinţă identică cu “furnizorul”, ci una “complementară”.)
   Nu este lipsit de importanţă să interpretăm speculativ expresia care pare o repetare naivă a ideii anterioare : « …dar pentru Adam nu s-a găsit un ajutor care să i se potrivească. ». Acel « dar », sugerează că celelalte fiinţe, cele cvasidivine, probabil şi ele întrupate, nu erau singure; şi acestea aveau, probabil, « Evele » lor, adică existenţa pe sexe a fiinţei nu era o noutate. În plus, este sugerat faptul că « însoţirea » dintre o fiinţă întrupată pământeană şi una nepământeană nu era potrivită, nu era compatibilă. Ipoteza pare plauzibilă deoarece în Genesa 6.2 se afirmă cert că o astfel de însoţire s-a produs mai târziu între « …fiii lui Dumnezeu şi …frumoasele fiice ale oamenilor…dintre care şi-au ales soţii… »
   #Conform documentelor sumeriene, civilizaţia anunnaki a trimis pe Terra “prospectori” (probabil robotizaţi, sugerează Sitkin) încă de acum 375.ooo de ani, iar după cca. 15o.ooo de ani (adică acum 225.ooo de ani) ar fi revenit “de facto”, cu “specialişti”, şi nu există motive să nu fi creat încă de atunci fiinţa umană terestră (una din plauzibilele sale variante).
   Din moment ce scrierile biblice datează crearea perechii originare în anul 4o26 î.e.n., iar antropologia prezintă dovezi certe “infinit mai vechi” despre existenţa omului primitiv, este posibil ca ambele ipoteze să fie la fel de credibile; în fond, dacă a existat în istoria planetei acel cataclism care a dus la extincţia cvazicompletă a dinozaurilor, de ce nu ar fi existat unul (sau mai multe) similar, care a determinat extincţia omului primitiv – acela creat într-o primă incursiune anannukiană?
   Biblia nu pomeneşte despre Adam şi Eva (cca. 4ooo î.e.n.) că ar fi proveniţi din Omul de Neandertal (cca.8o.ooo ani) sau din cel de Cro-Magnon (cca. 3o.ooo ani), ci este unul nou creat. În fond nici despre numeroasele variante de oameni de Neandertal, Cro-Magnon, Erectus etc., ştiinţa nu a putut dovedi că între ele ar exista o relaţie evolutivă şi deci, este foarte posibil ca toate acestea să reprezinte diferite “variante” de creare a unei fiinţe umane terestre, convenabilă presupuşilor creatori anunnaki. Este posibil ca unele variante umane create (de către anunnaki) să fi fost concomitente, astfel Biblia nu ar fi putut aminti că în afară de omul “comun”, în acelaşi timp exista şi unul “uriaş”(cel din timpul celebrului potop, supus extincţiei violente) şi chiar unul pitic ale cărui urme s-au descoperit în insulele indoneziene.
   Procedeul crerii diferitelor variante de fiinţare, inclusiv extincţia repetată, se pare că se aplica şi în cazul speciilor vegetale şi animale, caz în care se explică logic existenţa temporară a plantelor uriaşe (feriga) sau a animalelor uriaşe (dino, tirano, sauro etc.-zauri)#.

   16. SPECIA – DOVADĂ A CREAŢIEI

   V.T.Geneza 2:19,20.
   În foarte numeroase ocazii, Biblia afirmă modalitatea creaţionistă a fiinţării în Univers şi pe Pămînt, dar nu menţionează expres că fiinţarea întrupată (din ţărână) nu este supusă evoluţiei interspecifice; însă versetul 19 din capitolul 2 al Genezei afirmă indirect tocmai acest lucru, şi anume că orice specie animală rămâne aceeaşi ca la începutul creaţiei – “…orice nume pe care-l dădea omul…”, acela va rămâne”.
   Pare naiv faptul menţionat de Geneză, cum că numele vieţuitoarelor au fost puse de om şi nu de Dumnezeu. Realitatea este însă aceea că parabola de mai sus reuşeşte să transmită mesajul cu privire la inexistenţa schimbării unei specii în alta, tocmai prin faptul că omul, cel care ar fi dat nume fiecărui animal, nu are motiv să schimbe denumirea unei specii dacă aceasta nu suferă modificări.
   Cu privire la caracterul relevat al Vechiului Testament, ca şi al întregii Biblii, această particularitate a scrierii sfinte este cvasiunanim acceptată, inclusiv de cercetătorii din afara sistemului teologic (cu excepţia celor autointitulaţi „liber cugetători”), dar acest lucru nu presupune un merit diminuat al profetului evreimii, MOISE. Despre creaţia divină a tuturor speciilor fiinţelor consemnează şi alte scripturi, inclusiv Coranul, însă nici-o altă sursă nu dovedeşte atâta originalitate inalterabilă în timp, ca cea folosită de Moise – denumirea neschimbătoare a numelor – pentru a transmite mesajul despre inexistenţa evoluţiei interspecifice.
   In fond, Moise nici nu trebuia să cunoască problema inexistenţei evoluţiei interspecifice, el trebuia doar să consemneze fidel informaţia comunicată transcendental de către acel zeu, DOMN Dumnezeu, care a creat vieţuitoarele pământului, dar din moment ce a evitat să facă o afirmaţie în genul „Domnul a creat toate plantele, toate animalele şi fiinţa umană şi acestea nu sunt schimbătoare”, înseamnă că ştia că astfel de consemnări directe sunt perisabile şi, în cunoştinţă de cauză, a găsit soluţia credibilă, logic-demonstrabilă.

   17. TENTAŢIA ACCESULUI LA CONŞTIINŢA DE SINE

   V.TGenesa 3. 1,2,3,4,5,6.
   Grădina Edenului – “dar” al DOMNULUI Dumnezeu – echivalentă cu acordarea liberului arbitru fiinţei umane, nu putea fi prezentată incomplet omului, adică numai restrictiv; acelaşi DOMN Dumnezeu trebuie să fi arătat că restricţiile sunt contrabalansate de dobândirea de către om a conştiinţei de sine, a respon-sabilităţii.
   În fond şarpele face numai afirmaţii adevărate, inclusiv cea referitoare la faptul că cel care mănâncă din pomul cunoaşterii nu va muri. Semnificaţia concretă este că „omul va deveni muritor”, ceea ce este altceva; el ştia că este vorba de alt fel de moarte, nu cea trupească ci cea ulterioară acesteia, cea necesară purificării spirituale, echivalentă cu disocierea sufletului – „judecata de apoi”.
   #Cu referire la creatorii fiinţei terestre întrupate, se poate specula ideea că aceşti creatori erau şi ei întrupaţi, dar spre deosebire de pământenii muritori, integritatea lor spirituală nu era afectată de renunţarea la întrupare, procesul întrupării şi spiritualizării fiind pentru ei oportunităţi individuale.#
   Chiar dacă parabola şarpelui nu ar fi fost o invenţie a lui Moise, oricum ea trebuia inventată, inclusiv personajul cinic, şarpele, care contrar imaginii peiorative despre el, este de fapt purtătorul conceptului divin despre dreptul omului la cunoaş-tere ca mijloc şi scop al fiinţării eminamente umane.
   Parabola şarpelui, una din cele mai reuşite din punct de vedere filosofic, afirmă că dobândirea conştiinţei în general şi a celei de sine în particular, se reali-zează la un anumit nivel al raţionalităţii umane pe baze senzitiv–sentimentale („pom bun de mâncat şi plăcut de privit” recte meri, viţă de vie, smochini, pentru a enumera doar pe cei menţionaţi de Biblie, dar în mod sigur şi migdali şi arbuşti de fistic cum există şi astăzi în zona identificată a fi fost la începuturi acea grădină a Edenului.).
   De asemenea, este cazul să afirmăm că avertismentul către om cu privire la pomul cunoaşterii şi pomul vieţii, nu este în fond o interdicţie, iar împreună cu ispi-tirea săvârşită de şarpe, se constituie într-o adevărată tentaţie, una necesară din punctul de vedere al divinităţii; prin proiect, divinitatea dorea o fiinţă pecetluibilă, ori pentru acest lucru se impunea o fiinţă atât cu acces la cunoaştere cât şi una cu întrupare limitată în timp, pentru a fi aptă supunerii la acea „judecată de apoi”.
   #Cu privire la paradigma numită „judecata de apoi”, este de menţionat că ea nu este proprie numai creştinismului, ci şi multor alte filosofii mai mult sau mai puţin religioase, cu mai mici sau mai mari deosebiri. Dacă religia creştină promovează ideea că la judecata de apoi unele suflete vor fi iertate, în timp ce altele vor fi aruncate în „focul veşnic al Gheenei”, islamismul consideră că după pedepsirea (purificarea) sufletelor păcătoase timp de trei zile, şi acestea vor merge în Paradis. Punctul de vedere islamic, cu privire la judecata de apoi, este mai aproape de presupusele exigenţe divine faţă de fiinţa umană. Dumnezeu nu cere omului o ascultare surdă, nu cere acestuia să fie sau să devină o fiinţă perfectă, ci numai una care „să-L cunoască şi să-L recunoască”, cunoscând şi respectând Legea. Însuşi Iisus spune că El nu a venit să judece, ci doar să mântuiască, afirmaţie ce face ca ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, care face apologia unei judecăţi drastice, sângeroase, să pară în flagrantă contradicţie cu Evangheliile şi celelalte cărţi ale Noului Testament.#

   18. PARABOLA ŞARPELUI

   V.T.Geneza 3:14,16, 17,19,22,24.
   Parabola şarpelui cu amintita valoare filosofică, reflectă în cazul versetelor mai sus citate, şi limitele filosofiei lui Moise tributară moralei societăţii acelor timpuri. În nici-un caz Dumnezeu, şi nici acel DOMN Dumnezeu – Iahve, nu puteau aplica pedepse fiinţei umane în realitatea substanţială, în afară de acea “moarte”, alias “judecată de apoi” ca nepărtinitoare judecată în realitatea spirituală.
   Moise s-a străduit să justifice cu argumente de origine transcendentală, prejudecăţile tradiţionale ale societăţii timpului său (bazată pe stăpâni şi înrobiţi) conform cărora munca truditoare este pedeapsă divină, femeia trebuie să fie supusă bărbatului din cauza “păcătoşeniei originare”, şi pentru ca orice prezumtiv încitator la neascultare să nu rămână nepedepsit, şarpele a fost condamnat la viaţa (târâtoare), pe care oricum o trăia.
   Cu parabola şarpelui sau fără ea, condiţiile bărbatului şi ale femeii ar fi fost oricum aceleaşi, cel puţin în acele timpuri, dar dincolo de ingeniozitatea sa filoso-fică, această parabolă se face responsabilă de naşterea concepţiei nocive generate de conceptul filosofic numit “păcatul originar”.
   #Conceptul despre păcatul originar a perturbat însăşi rolul religiei de a fi creatoarea şi păstrătoarea principiilor moralei naturale. De asemenea, (conceptul) a contribuit la apariţia aporiilor şi coliziilor filosofice legate de manifestarea binelui şi răului (cu sau fără asentimentul lui Dumnezeu) şi nu în ultimul rând, a dat naştere la polemici privind perfecţiunea lucrărilor divine. Acelaşi concept despre existenţa păcatului originar, a favorizat şi excesul trăirilor spirituale religioase transformate în fanatism religios.
   (Conceptul despre păcatul originar, face din Moise “o fiinţă mai umană”, una care mai poate şi greşi. De asemenea, luând în consideraţie caracterul revelatoriu al filosofiei lui Moise, ne simţim liniştiţi şi cu privire la noninfailibilitatea DOMNULUI Dumnezeu, lucru ce confirmă ipoteza despre esenţa sa ca personaj al ierarhiei divine, nu divinitatea însăşi.)
   Cultul păcatului originar a fost practicat chiar şi de cei mai înalţi exponenţi ai creştinismului, deşi Iisus, atât în vorbe cât şi în fapte, « absolvea » orice “păcătos”, numai în schimbul credinţei.#
   Odată înfăptuită limitarea (în timp) fiinţării întrupate, cea dezirabilă din punctul de vedere divin, pentru posibilitatea apelării la procedura purificării, recte judecata de apoi, versetele 22 şi 24, justifică izgonirea lui Adam din rai, sub pretextul păzirii drumului acestuia spre pomul vieţii, pom ce ar fi negat consecinţa alegerii deliberate a « morţii ». Este de remarcat că Adam şi Eva, deşi izgoniţi din Grădină, au rămas în Eden, la răsărit de grădină, adică „în pământ nelucrat”, acolo unde trebuiau să-şi asigure prin forţe proprii, subzistenţa.
   Acel «Noi» din versetul 22 este, în mod sigur ortografiat greşit cu majusculă; ipoteza, deja justificată, conform căreia DOMNUL Dumnezeu nu este divinitatea supremă ci un “zeu” anunnaki, este acum dovedită explicit chiar de text; expresia “a ajuns ca unul din Noi” arată că există mai mulţi DOMN Dumnezei – creatori ai lui Adam şi ai Evei. Teama că fiinţele create de ei au ajuns la conştiinţa de sine, iar dacă vor mânca şi din pomul vieţii vor ajunge şi nemuritori, este teama “creatorului” de a fi excedat de propria-i creaţie; ori această teamă nu poate caracteriza pe Unicul Dumnezeu, ci numai o altă fiinţă care în mod eronat era considerată zeu de către pământeni. Că aceste fiinţe, creatoare ale fiinţei umane întrupate, erau anunnaki sau nu, este puţin important, interesul major vine din informaţia că ele erau nemuritoare(!), adică preponderent spirituale – instrumente ale lui Dumnezeu necesare creerii fiinţei umane întrupate cu suflet pecetluibil şi deci, judecabil.
   #În “Modelarea raţionalităţii…” conform conceptului MESER, a fost avan-sată ipoteza existenţei reale a fiinţelor eminamente spirituale (în sensul de suflete dematerializate), şi că acestea ar fi acele fiinţe umane extraterestre – care nu au nevoie de un “leagăn” rezidenţial planetar care să îndeplinească condiţii stricte pentru fiinţare, precum şi acele suflete care au părăsit accidental întruparea înainte de termenul predestinat, devenind fantome*.
   Aceeaşi ipoteză presupunea că principala formă de manifestare a acestor “suflete rătăcitoare“ este “activitatea” volitivă, în virtutea căreia sunt capabile de a comunica extrasenzorial (fără cuvinte) şi să nu fie afectate de gravitaţie (sunt imponderabile) şi nici de inerţie (sunt capabile să leviteze). Din cauză că aceste presupuse fiinţe sunt eminamente spirituale, nu sunt supuse rigorilor mişcării retrograde, (care presupune intrarea şi ieşirea în şi din timp) ci doar mişcării stohastice, şi deci nu pot ieşi din realitatea materială decât accidental, adică, practic sunt nemuritoare. Voinţa (energomentalismul) acestor fiinţe este atât de puternică încât se pot întrupa (iar fantomele se pot reîntrupa) temporar, fiind capabile de presupusul contact cu fiinţele întrupate (unele fantome se manifestă prin bântuire – poltergeist ).
   Dacă anunnaki erau nemuritori, aşa cum afirmă versetul 3:22 din Geneza, atunci ei erau fiinţe eminamente spirituale (nu este de mirare că puteau trăi pe planeta Neberu în condiţii inimaginabile de temperatură), iar în escala lor pe Terra se puteau întrupa pentru un timp limitat, pentru a crea alte fiinţe şi pentru a comunica explicit cu acestea.
   #Dacă ipoteza cu anunnaki trăitori pe planeta Neberu este adevărată, luând în considerare că una din vizitele lor pe Terra a avut loc acum cca. 6ooo de ani (în jurul anului 4023 î.e.n.), când au creat perechea primordială, ultima vizită pare a fi avut loc în jurul anului 423 î.e.n. (perioadă în care speranţa de viaţă a fost, probabil stabilită de aceşti creatori ai fiinţei umane, cea mai scăzută din istoria umanităţii şi deoarece perioada de revoluţie a planetei este de 36oo ani, următoarea vizită este de aşteptat în jurul anului 3177 e.n.#
   În baza aceleiaşi ipoteze MESER, conform căreia numai fiinţele întrupate sunt capabile de trăiri emoţionale, sentimentale (neapărat necesare pecetluirilor monadice), fiinţele eminamente spirituale nu au posibilitatea (în absenţa capacităţii de pecetluire monadică) să contribuie cât de cât mulţumitor la edificarea raţionali-ăţii universale. De aici derivă şi logica creerii de către anunnaki a unui alt soi de om – cel întrupat – dar pe care şi-l doreau şi dependent, în care scop i-au impus restricţii sub forma codului moral (Într-un fel este vorba de a face bine cu forţa).#

   19. CAIN ŞI ABEL,
   FRATRICIDUL PRIMORDIAL

   <…Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
   dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare…
   Şi Domnul a zis lui Cain:”Pentru ce te-ai mâniat…? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”

   V.T.Genesa 4.4,5,6,7,8,9,11,12,13,14,15,16.
   Pericopa de mai sus, citată din capitolul 4 al Genesei este considerată de exegeţii Bibliei, una din „poveştile” cele mai puţin clare, din întreaga operă a lui Moise. Este pasajul care în loc să dea răspunsuri, ridică doar întrebări pentru care nu există răspuns explicit; „De ce Domnul agrează jertfa şi implicit persoana lui Abel, şi ce îi reproşează lui Cain?”, „De ce dacă vede mânia lui Cain, nu îl împiedică să săvârşească omorul?”, „De ce deşi, iniţial, Cain nu şi-a recunoscut păcatul, Domnul îl pedepseşte doar trimiţându-l în pribegie?”, „De ce chiar dacă în final Cain îşi recunoaşte nelegiuirea, Domnul hotărâşte un semn care să-l ferească de pedeapsa meritată conform legii tradiţionale a talionului?”, „Care este semnul hotărât de Dumnezeu?” etc.
   In fond, nu întrebările fără răspuns sunt cauze de insatisfacţie care pun la îndoială valabilitatea scrierii lui Moise, ci faptul că acestora li s-au oferit răspunsuri în genul: „Conflictul dintre Cain şi Abel este de natură erotică, ambii aspirând la favorurile surorii lor Awan”, „Dumnezeu agrează jertfa lui Abel pentru că aşa este voinţa sa, fiind un zeu voluntar, gelos şi părtinitor”, „Dumnezeu nu preîntâmpină crima pentru că vroia să dea un exemplu de neurmat”, „Dumnezeu nu a pedepsit pe Cain cu moartea pentru că a dorit ca toţi urmaşii lui să se simtă responsabili de unul din păcatele primordiale”, „Dumnezeu a vrut să facă din Cain un pribeag aşa cum trebuie să fie urmaşii lui, evreii”, „Semnul hotărât de Dumnezeu a rămas la latitudinea oamenilor, dar nu ca semn al protecţiei ci al condamnării (îmbrăcăminte specială pentru evreii din Spania, hotărâtă de regele Alfonso al X-lea, steaua galbenă a lui David hotărâtă de naziştii germani, embleme în formă de cruce atribuită de organizaţiile extremiste unor categorii de oameni, culoarea pielii neagră, galbenă sau roşie, hotărâtă de biserica mormonă şi de ku klux klan etc)”.
   Deşi sustenabile în oarecare măsură, atât eventualele întrebări cât şi răspunsurile premeditat vinovate, nu pot fi puse în sarcina lui Moise, iar despre o vină a divinităţii ca sursă a revelaţiei, nici nu poate fi vorba.
   Pentru înţelegerea corectă atât a intenţiei lui Moise, cât şi a eventualei revelaţii divine, trebuie să se renunţe la semnificaţia furnizată de întrebări şi răspunsuri, şi trebuie să se caute o semnificaţie majoră a parabolei, una stringent necesară, în aşa măsură încât să contrabalanseze neajunsurile provocate de-a lungul istoriei de greşita lor interpretare.
   O explicaţie despre necesitatea menţionării în „istoria societăţii omeneşti”, cum este socotită opera lui Moise, a parabolei referitoare la fratricidul primordial şi despre semnificaţia ei, este furnizată de cercetătorul biblic David Rohl care afirmă că Moise a luat din Egipt (cu ocazia exodului), pe lângă seminţia sa, şi elemente din mitologia egipteană.
   David Rohl „vede” în povestea despre Cain şi Abel, transpunerea poveştii egiptene consemnată într-o inscripţie din piramida regelui Unas, conform căreia zeul Osiris al „lumii şi agriculturii” este ucis cu sălbăticie de fratele său Seth, motivul fiind sora lor comună la ale căror favoruri aspirau amândoi.
   Şi tradiţia sumeriana conţine o poveste similară; zeul-păstor Dumuzi intră în conflict cu fratele său Enkindu, zeu-agricultor tot din cauza favorurilor erotice ale surorii lor Inanna.
   (Nu este de mirare că pentru conflictul dintre Cain şi Abel, surse nonbiblice au presupus aceeaşi cauză; favoruri erotice ale surorii comune, Awan.)
   Chiar Moise reia povestea conflictului fratricid în cazul fiilor lui Isaac, Esau-vânătorul şi Iacov-agricultorul, însă de această dată motivul este explicit; înşelarea lui Esau de către Iacov privitoare la drepturile primului născut şi nesocotirea pentru un motiv derizoriu (blidul de linte devenit emblematic), de către Esau, a tradiţiei neamului. Şi în cazul celor doi fii ai lui Isaac, atitudinea lui Iacov pare a fi motivată tot de preferinţa (tatălui lor) pentru „jertfa” de carne, în detrimentul celei vegetale. Din fericire în acest conflict nu s-a ajuns la promisa crimă, ci sentimentele fraterne stimulate de recunoaşterea vinei, au învins.
   Despre acelaşi conflict între fraţi este şi povestea vânzării lui Iosif de către fraţii săi, conflict care ia, totuşi, o întorsătură fericită pentru viitoarele seminţii iudee.
   Exemplele menţionate sunt destinate demonstrării faptului că un conflict fratricid, şi de fapt toate conflictele pot fi reduse la cele fratricide, a existat permanent în istorie. Dar se poate afirma cu certitudine că altul a fost motivul menţionării crimei lui Cain faţă de Abel şi în mod paradoxal motivul menţionării, şi nu al conflictului, se află în elementul comun existent în cele trei poveşti citate; una egipteană, una sumeriană şi una mozaică. Elementul comun în cele trei parabole (toate poveşti generalizatoare, probabil fără surse concrete) este faptul că cel puţin unul dintre fraţi este agricultor iar celălalt, păstor!
   Având în vedere că toate cele trei poveşti datează, sau cel puţin se referă la timpuri cu vechimea de cca. 6 – 7.000 de ani, perioadă denumită de specialişti „revoluţia neolitică”, iar de alţii „revoluţia agricolă”, trebuie să admitem că atunci au existat motive care au condus la poveşti similare.
   Concret, ştiinţele careacterizează „revoluţia agricolă” ca fiind perioada celor mai dramatice schimbări în viaţa societăţii omeneşti. Dacă de când se ştie, omul a avut ca principală ocupaţie asigurarea propriei subzistenţe şi protecţia sa în relaţiile cu mediul, acest lucru a însemnat că omul nu putea fi altceva decât culegător ale produselor naturale crescute în sălbăticie şi vânător al animalelor încă nedomesticite. Aceste îndeletniciri, mai mult decât necesare, asigurau atât mijloace de subzistenţă cât şi protecţie în faţa animalelor salbatice şi în faţa naturii. Activităţile specifice menţionate, făceau din om, unul condamnat la migraţie pentru căutarea hranei sezoniere – migraţie care putea însemna atât revenire periodică în unele locuri, cât şi părăsire definitivă a unora dintre acestea. Creşterea naturală a populaţiei umane, preferinţele pentru anumite mijloace de subzistenţă, precum şi cantităţile limitate pe care le putea asigura „producţia sălbatică”, sunt motive care au determinat domesticirea animalelor preferate cât şi „domesticirea plantelor”. Acest lucru a dus în mod direct la modificarea regimului migrator al populaţiei, în favoarea unuia preponderent sedentar. Domesticirea şi creşterea animalelor au transformat radical vânătorii în păstori iar cultivarea şi îngrijirea selectivă a plantelor au transformat culegătorii în agricultori.
   Oamenii de ştiinţă apreciază că, împotriva oricăror aprecieri contrare, transformarea vânătorilor şi culegătorilor în păstori şi agricultori, este cea mai dramatică modificare istorică din viata omenirii, deloc lipsită de conflicte.
   Dacă în viaţa populaţiei migraţioniste formată din vânători şi culegători, conflictele nu par a fi evidente, activitatea presupunând specializări complementare, diseminarea populaţiei în păstori şi agricultori, evident tot categorii complementare „condamnate” la schimbul „în natură” (troc), totuşi situaţia de început este purtătoare de conflicte majore, culturile înfiinţate fiind voluntar sau involuntar afectate de turmele păstorilor, prin natura lor, aflate în regim de „transhumanţă”.
   Având în vedere drastica modificare a societăţii umane transformată, în marea ei majoritate, din migratoare în sedentară şi afectată de noul gen de conflict, schimbarea respectivă reprezintă cu adevărat o transformare revoluţionară a cărei consemnare nu putea fi eludată de către Moise.
   Este drept că parabola despre Cain şi Abel are valenţe moralizatoare îndeamnând la recunoaşterea păcatului sau confirmarea faptului că Dumnezeu iartă orice păcat recunoscut etc., însă, mesajul principal este de ordin informativ consemnând un moment crucial în istoria omenirii.
   Sintetizând, se poate afirma că parabola uciderii lui Abel de către Cain este un pretext pentru menţionarea unui eveniment crucial în istoria omenirii – revoluţia neolitică.
   Dacă admitem că a existat un motiv concret al conflictului imaginat, acesta este unul de natură ocupaţională şi anume între păstorit şi cultivarea pământului, iar din punctul de vedere moral, valoarea paradigmei este justificată de replica lui Cain; ”Nelegiuirea mea este prea mare ca s-o pot suferi”, interpretată ca recunoaştere şi regret faţă de păcatul săvârşit.

   20. DIVERSITATEA FIINŢEI UMANE

   V.T.Geneza 6.1,2,3,4.
   Versetul 1 confirmă cert existenţa unei fiinţe umane anterioare celei pământene întrupate, din moment ce aceasta avea „fii ai lui Dumnezeu”, chiar şi numai de sex masculin, aceeia care şi-au ales soţii dintre „fiicele frumoase” ale oamenilor.
   Din moment ce Domnul Dumnezeu hotărăşte ca „Duhul Său” să nu rămână pururea, adică veşnic, în om, înseamnă că acea fiinţă umană anterioară omului era una nemuritoare, spre deosebire de cea umană menită a fi trecătoare. Cu referire la „metişii” rezultaţi din „fiii lui Dumnezeu” şi din frumoasele fiice ale oamenilor, hotărârea lui Dumnezeu ca această generaţie să mai trăiască doar 120 de ani reflectă faptul că divinitatea nu agrează intervenţia în viaţa fiinţei umane întrupate. De altfel, cu ocazia potopului lui Noe este menţionat faptul că au dispărut alături de oamenii păcătoşi, şi 409ooo (foarte probabil 4o9 familii) de „uriaşi”, ceea ce înseamnă că Dumnezeu şi-a îndeplinit hotărârea.
   Este cunoscut că în Biblie, unele personaje ca Adam sau Noe au trăit în jur de 8 – 9 sute de ani, Avraam 175 ani, mai târziu în jur de 12o de ani (Moise) iar din istorie ştim că, spre exemplu, în perioada de început a Imperiului Roman, vîrsta medie era de numai 4o de ani, în timp ce acum este de cca 7o – 8o de ani. Cel puţin acele vârste matusalemice (Matusala 969 ani) păreau pure fabulaţii, dar din cele afirmate în versetul 3 de mai sus, este posibil ca iniţial omul să fi fost “proiectat” să trăiască mult mai mult, iar limitarea să se datoreze unei reevaluări hotărâte de creatorii anunnaki, din necesitate, sau dintr-o anume nemulţumire.
   #Foarte probabil, scăderea sau creşterea “speranţei de viaţă” a fost hotărâtă ulterior de creatorii anunnaki, la ultima lor “vizită”(cca.4oo î.e.n.), deşi nu ar fi exclusă posibilitatea acestei intervenţii fără prezenţa lor fizică (sau metafizică), din motive numai de ei ştiute.#
   Din punctul de vedere epistemologic, din moment ce omul întrupat a fost creat cu scop, şi anume pentru a edifica raţionalitatea prin pecetluire monadică, limitarea vieţii sale în timp era un act necesar, în concordanţă cu actul periodic al acelei “purificări“ monadice numită judecata de apoi.
   În Geneză, în mai multe locuri, se spune că “fiilor DOMNULUI le-a plăcut fiicele oamenilor, au intrat la ele şi le-au făcut urmaşi”. Acest lucru înseamnă că în istoria omenirii au fost evenimente de natura celor care ne îndreptăţesc să considerăm că specia umană este rezultatul unei adevărate hibridări.
   #Dacă acceptăm că acei « fii ai DOMNULUI » au existat, această fiinţare nu putea fi decât cea îngerească – fiinţare a cărei existenţă este admisă de toate religiile monoteiste şi chiar şi de cele politeiste în care, însă, natura ei ar fi una « demonică ». Cu referire la natura fiinţării îngereşti, chiar şi creştinismul admite că unele categorii de îngeri sunt demonice; heruvimii care păzeau intrarea în Grădina Eden nu pot fi deloc nişte fiinţe delicate, fără a mai menţiona pe acei « îngeri decăzuţi » care contestau autoritatea divină. Concluzia care se impune este aceea că Dumnezeu a creat fiinţa umană, nu pentru a-i fi total supusă, ci capabilă de evoluţie în virtutea liberului arbitru.#
   Din moment ce Biblia face afirmaţia că « fiii DOMNULUI » au ales soţii dintre fiicele oamenilor, nu este de mirare că ar fi putut avea loc « hibridări » care au dus la diversificarea speciei umane în albi, negri, galbeni, « piei roşii » etc. ; mai mult chiar, putem privi cu alţi ochi aşa-zisa fabulaţie grecească despre existenţa în mitologia lor a semizeilor ca fii ai zeilor care se însoţeau cu frumoasele muritoare.
   Aceşti urmaşi numiţi nefilimi, adică doborâtori, sau numai unii, au fost uriaşi (probabil o mutaţie genetică sau o genă recesivă), iar aceştia au vrut puterea de la părinţii lor, împotriva cărora au pornit război. Părinţii uriaşilor, probabil acei «îngeri » cârtitori, decăzuţi din slavă, au fost nevoiţi să-şi distrugă fiii.
   (Biblia şi documentele sumeriene spun că în timpul potopului “au murit toţi oamenii împreună cu patru sute nouă mii uriaşi (nu cumva, eleph de uriaşi ?, ceea ce ar însemna că au murit împreună cu familiile lor, în număr de 409 ; tată, mamă şi în medie un copil, ceea ce ar însemna cca. 1200, nu 409.000 de persoane. Probabil că nici numărul total de oameni dispăruţi la Potop nu a fost de ordinul sutelor de mii.
   In afară de Biblie, atât unele alte scripturile sacre, cât şi izvoare istorice afirmă existenţa fiinţelor umane uriaşe printre canaaniţi şi nabateeni, fără a mai lua în seamă izvoarele care afirmă existenţa, cândva în istorie, a populaţiilor atlante capabile să construiască piramide egiptene şi aztece sau megastructuri gen Stonehenge.)
   Chiar Biblia consemnează existenţa în limitele firescului a acelui « goliat » învins de David, şi tot goliat ar purea fi socotit orice om de proporţii normale, în comparaţie cu oamenii de statură liliputană ale căror oseminte au fost descoperite recent în insulele indoneziene.
   Dacă speculaţia cu privire la hibridarea speciei umane este realistă, la fel de realistă este şi ipoteza meseristă din lucrarea « Modelarea raţionalităţii… » cu privi-re la aspectul similar (după acelaşi chip) al fiinţei umane întrupate, oriunde ar fi apărut ea în Univers.
   #Existenţa fiinţelor uriaşe nu trebuie considerată ca pură fabulaţie. Persoanele de talie excepţională nu trebuie privite ca accidente genetice, ci drept manifestare a unei gene recesive (genă existentă în codul genetic al unei populaţii care a trăit cândva în istorie şi care a dispărut din cauza condiţiilor de mediu neconcordante) care se manifestă mai frecvent decât se crede. În Africa există triburi mai puţin cunoscute, ai căror membri au în majoritate statura de peste 2,5m., fără a mai aminti de statura excepţională a unei mari părţi din populaţia sta-telor Burundi şi Rwanda, motiv de grave tulburări etnice între populaţiile hutu şi tutsi. Dacă astăzi suntem dispuşi să considerăm ca excepţională o statură umană de cca.2,5m., Biblia aminteşte, ca foarte firească, existenţa unor fiinţe de talia celebrului Goliat, de populaţii numeroase de uriaşi existente în Canaan şi în mod explicit despre locuitorii oraşului Petra. Plauzibila existenţă anterioară a unor fiinţe umane uriaşe, coroborată cu dovada existenţei în negura istoriei (acum sute de mii şi milioane de ani) a numeroaselor şi distinctelor variante de oameni primitivi, confirmă ipoteza despre încercarea repetată de creare a unei fiinţe umane corespun-zătoare scopului divin privind edificarea raţionalităţii universale.
   Nu ar fi exclus să fi existat o variantă, întradevăr uriaşă, a speciei umane capabilă să fi construit fără efort o megastructură de talia Stonehenge-ului sau pira-midelor de la Ghizeh, populaţie care probabil beneficia şi de o voinţă pe măsura taliei, tocmai potrivită pentru practicarea levitaţiei.#
   Este locul să exprimăm şi dezacordul cu acele supoziţii ştiinţifice conform cărora, dacă nu ar fi existat anumite condiţii, fiinţa “inteligentă » adică cea umană, ar fi putut avea o cu totul altă înfăţişare decât cea căreia îi spunem humanoidă. Astfel de supoziţii se încăpăţânează să acorde credit unor idei îndoielnice pro-evolu-ţie, (în concordanţă cu acea prezumtivă diversitate haotică compatibilă cu conside-rentele speculaţiei numită “efect de fluture”), respingând varianta creaţiei divine.
   De asemenea, chiar dacă admitem ipoteza puţin probabilă că există fiinţă umană întrupată şi în alt leagăn maieutic decât Terra, aceasta nu poate avea altă înfăţişare decât cea terestră, şi în niciun caz o înfăţişare monstruoasă aşa cum este promovată de speculaţiile science-fiction.
   Autorul acestor rânduri îşi asumă riscul de a afirma că fiinţa umană este răspândită în Univers (vezi fiinţa anunnaki), dar nu cea întrupată, ci cea eminamen-te spirituală căreia îi spunem extraterestră şi care are potenţa de a se întrupa din necesitatea contactului cu fiinţa terestră, şi nu din alte motive.#
   În sprijinul punctului de vedere creativ, opus celui evolutiv, este de amintit că acceptabilă este numai existenţa evoluţiei intraspecifice şi nicidecum una inter-specifică.
   În timp ce pentru evoluţia intraspecifică se pot aduce ca dovezi existenţa raselor umane, şi a mai numeroaselelor rase pentru fiecare specie animală, precum şi diferitele soiuri pentru fiecare specie de plante, pentru o ipotetică evoluţie inter-specifică nu putem aduce dovezi, ci numai contradovada : creaţia divină.#
   Ar părea suspectă atitudinea prin care în mod deliberat am renunţa la dezbaterea teoriei despre naşterea evolutivă a speciei umane, astfel încât, câteva consideraţii se impun :
   Diversele teorii ştiinţifice, toate proevolutive, se întrec în a fundamenta existenţa în negurile istoriei a diferitelor specii umane denumite strămoşi ai omului modern. Pentru a nu provoca dezbateri sterile, ne mărginim să amintim pe cea mai simplistă şi ultimă teorie despre evoluţia omului.
   Conform celor mai reducţioniste teorii, în urmă cu cca. 3 milioane de ani ar fi existat pe pământ strămoşul omului, numit Afarensis. Despre această variantă umană se afirmă că ar fi evoluat, şi deci ar fi existat continuu cca. 2 milioane de ani. Despre Afarensis nu se poate spune că ar fi descoperit focul, deşi acest fenomen nu putea să nu existe sub forma vulcanilor, descărcărilor electrice şi în particular sub forma inevitabilelor incendii ale vegetaţiei. Din anumite motive, se presupune că Afarensis nu avea capacitatea mentală de a folosi focul pentru prepararea hranei, pentru încălzirea “locuinţei” şi nici pentru lupta împotriva fiarelor.
   În urmă cu cca. Un million de ani, Afarensis ar fi fost înlocuit de Homo Erectus care ar fi existat pe pământ până în urmă cu cca. 50000 de ani. Spre deosebire de Afarensis, Homo Erectus ar fi avut un creier mai dezvoltat, ca urmare a poziţiei verticale şi mersului eminamente biped ! Speciei Homo Erectus se pare că i-ar fi fost recunoscută abilitatea folosirii controlate a focului, în mod deosebit pentru căldură şi ca armă împotriva sălbăticiunilor, dar şi pentru evitarea consumului de carne crudă.
   Speciei umane numită Erectus, ştiinţa îi oferă ca urmaş pe Homo Sapiens, denumirea sugerând clar principala sa calitate – inteligenţa şi în ultimă instanţă limbajul articulat.
   Lucrurile par frumoase şi dintr-un anumit punct de vedere logice, dar nu pot fi evitate întrebări destul de simple la care răspunsurile nu pot fi decât total nesatisfăcătoare.
   Cu privire la Afarensis, cum se poate explica faptul că deşi au evoluat timp de 2 milioane de ani, nu au reuşit să se desprindă de condiţia de animal dacât prin poziţia oarecum verticală şi printr-un mers biped nesigur ? De asemenea, strămoşului nostru numit Homo Erectus chiar i-au trebuit un milion de ani pentru a « descoperi » şi a foloşi focul, iar speciei Sapiens i-au trebuit cel puţin 150000 de ani pentru a « inventa » limbajul articulat ? Şi a propos de limbaj articulat, dacă acesta a apărut abia la Sapiens, cum au comunicat Afarensis şi Erectus, fiinţe totuşi sociale, timp de 3 milioane de ani ? Rămâne că aceste fiinţe umane comunicau extrasenzorial, adică îşi citeau gândurile şi atunci ce rost a avut renunţarea la un limbaj «transcendental» în favoarea unuia net inferior, cel articulat ?
   În realitate este mai logic să considerăm că « speciile umane » amintite, nici nu pot fi considerate strămoşi ai omului modern. Dacă astfel de specii au existat, şi conform descoperirilor arheologice şi antropologice au existat, între ele nu putea exista o relaţie evolutivă ; în primul rând nu puteau avea acea continuitate de milioane de ani, din moment ce planeta Terra a suferit modificări cataclismice la fiecare cel puţin 100000 de ani ca urmare a schimbării polarităţii magnetice, dacă nu şi mai des datorită altor cataclisme cum ar fi coliziunile meteorice sau combustiile periodice ale atmosferei ca urmare a degajării hidraţilor de metan de pe fundul oceanului planetar etc.
   Râmâne ca ipoteza MESER-istă să reflecte cel mai plauzibil adevărul, şi anume că diferitele forme de fiinţare umană să fi existat ca variante ale creaţiei divine, unele total nesatisfăcătoare din punctul de vedere al edificării raţionalităţii universale. Oricare dintre aceste creaţii, inclusiv omul modern, sunt fatalmente limitate în timp, extincţia periodică din motive naturale fiind de neevitat. Cu convingerea că actuala fiinţare umană are termen de extincţie estimat după cel târziu 20 de milenii, se poate garanta că « generaţia » următoare va fi mult superioară în satisfacerea exigenţelor divine privitoare la edificarea raţională a lumii întrupate.
   #Acceptând o interpretare, nicidecum fantezistă, conform căreia limbajul articulat este inferior modalităţii de comunicare extrasenzorială, ajungem la concluzia paradoxală că presupusa evoluţie a speciei umane, a fost în fapt, o involuţie. Paradxul se elimină de la sine dacă acceptăm că diversele variante de om primitiv nu au nici-o relaţie interspecifică, nu au avut o existenţă continuă pe Terra şi în consecinţă nu pot fi consideraţi strămoşi ai omului modern. Acest lucru înseamnă implicit şi faptul că rasa umană nu este rezultatul evoluţiei, nici măcar nu are acel „strămoş comun” cu vreo primată, ci este totalmente rezultatul creaţiei divine supusă cel mult evoluţiei intraspecifice de natură morală şi tehnologică.#

   21. CINE AR PUTEA FI SATAN ŞI DEMONII ?

   În Genesa 6.1-4 este consemnat faptul că „fiii lui Dumnezeu” s-au împreunat cu frumoasele fiice ale oamenilor dând naştere uriaşilor „nefilimi” (doborâtori), cei care prin „stricăciunea lor” au ajuns să-şi nemulţumească chiar şi proprii părinţi adică pe acei „fii ai lui Dumnezeu”, care împotriva voinţei tatălui, s-au întrupat şi au avut relaţii cu fiicele oamenilor.
   In Genesa 6.5-8 este consemnat :

   Atât denominaţia „Domnul”, cât şi abordarea sentimentală de către acesta, a comportamentului „uman”, sunt indicii că nu Dumnezeu Atotputernicul este nemulţumit, ci acea divinitate dintr-un eşalon secundar, creatorul fiinţei întrupate. Chiar dacă nu este divinitatea supremă, în virtutea modalităţii de comunicare nonsenzorială, această pseudodivinitate putea totuşi să vadă „gândurile din inimă”.
   Coroborând versetele 1-4 cu 5-8 din Geneza 6, ajungem la concluzia că în virtutea liberului arbitru acordat de Dumnezeu fiinţei, fie aceasta chiar şi cea eminamente spirituală, în creaţia divină au existat şi acele suflete răsvrătite de „îngeri căzuţi”, devenite demoni, care au preferat să se întrupeze, „şi-au părăsit locuinţa potrivită pentru ei”, devenind fiinţe pământene supuse plăcerilor pervertite.
   Luând în seamă versetul 6 din Iuda în care se spune:
   ,
   se poate deduce că prin „potopul lui Noe”, „Domnul” a pedepsit întruparea demonică iar pentru sufletele acestora, puse în imposibilitatea de a se mai întrupa, urmează judecata de apoi. Trebuie remarcat că sufletele îngerilor pedepsiţi sunt puse „în întuneric”, adică în partea incognoscibilă a Cosmosului, nu în Univers, în realitatea substanţială numită de Biblie lumină.
   Acordând credit apostolului Iuda, ar însemna că Domnul a pus capăt influenţei demonice a lui Satan, şi deci, omul nu trebuie să se mai teamă de influenţa acestuia, rămânând singur responsabil de necredinţa şi comportamentul propriu.
   Existenţa reală a demonilor drept suflete întrupate ale îngerilor decăzuţi, este confirmată de către Moise, dar a unuia anume Satan, nu. Admiţând existenţa chiar şi temporară a unor îngeri întrupaţi, contestatari ai divinităţii supreme, este greu de crezut că aceştia ar fi simţit nevoia unui alt „Şef”, unul care ar putea fi stăpân peste sufletele omeneşti păcătoase, în reşedinţa punitivă numită Iad sau Infern; mai plauzibilă este ideea că Satan este o denominaţie generică pentru oricare dintre îngerii căzuţi, iar un Satan întrupat nu mai poate fiinţa cu scopul alterării lucrării divine a raţionalităţii universale.
   Având în vedere valenţele epistemologice ale cărţilor lui Moise, care afirmă existenţa reală a demonilor, recte Satan, dar şi rezolvarea definitivă a posibilităţii de manifestare a acestora, rămâne ca celelalte menţionări ale lui Satan, cum ar fi cele din cărţi ca Apocalipsa sau Iov, să fie eminamente figurative, dar şi abuzive prin presupusa lor manifestabilitate.

   22. POTOPUL LUI NOE

   V.T.Genesa. 7:4,11,12,20,24. 8:2,4,13,14.
   Ţinând seama de informaţia că Noe avea 600 de ani când a început potopul, întărită de specificaţia că acesta s-a sfârşit când Noe avea 601 ani, şi cum naşterea lui Noe este acceptată cvasiunanim ca fiind în anul 2970 î.e.n., înseamnă că „potopul” a avut loc în anul 237o î.e.n.
   #Dacă datarea menţionată în versetele Bibliei respectă cronologia din timpul lui Noe, luna a doua pentru începutul potopului corespunde, conform anului biblic, celei de a doua jumătăţi a lunii octombrie, iar dacă datarea este opera lui Moise, a doua lună ar putea fi „ziv” adică sfârşitul lunii aprilie. (Schimbarea începutului de an a fost impus de Iehova pentru ca evreii să-şi amintească începutul Exodului).#
   Anunţata declanşare, „peste şapte zile”, a potopului drept pedeapsire a omenirii păcătoase, nu putea fi făcută de Dumnezeu Atotputernicul, cel care în virtutea acordării liberului arbitru nu aplică sancţiuni în realitatea substanţială, ci de un purtător de cuvânt al acestuia, un personaj din ierarhia divină, cineva pentru care declanşarea potopului era evidentă şi inevitabilă, şi pentru care exista posibi-litatea furnizării unei explicaţii epistemologice a cauzei fenomenului.(Vom reveni asupra acestei cauze ipotetice).
   Descrierea manifestărilor particulare ale fenomenului, gen desfacerea izvoarelor adâncului, deschiderea jgheaburilor cerului etc. sugerează atât caracterul excesiv, foarte rar întâlnit, cât şi globalitatea acestora. Chiar dacă luăm în seamă faptul că în presupusa zonă mesopotamiană unde Noe şi-a construit arca, nu existau munţi veritabili ci numai dealuri mai proeminente (în fond Noe era agricultor, cultivator al viţei de vie şi deci activitatea sa se desfăşura în zonă de deal), depăşirea lor cu cincisprezece coţi, înseamnă totuşi un fenomen diluvionar cu totul şi cu totul major.
   Aprecierea lui Noe cu privire la acoperirea cu ape a întregului pământ, este oricum subiectivă; dar o ploaie torenţială timp de 40 de zile şi mai ales apa proveni-tă din izvoarele adâncului, sunt fenomene mai mult decât neobişnuite.
   Caracterul global, general, al unei inundaţii asociate cu ceea ce Biblia denu-meşte „potopul lui Noe”, provine probabil şi din consemnarea unor fenomene ase-mănătoare, produse în numeroase alte locuri de pe pământ, chiar dacă acestea nu au fost toate concomitente cu fenomenul remarcabil produs în anul 2370 î.e.n.
   Consemnarea de către Biblie a potopului lui Noe, sugerează în primul rând o enormă „rupere de nori” care a durat „patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi”, iar precizarea că apele au crescut timp de 150 de zile, înseamnă că un aport deosebit l-a avut şi fenomenul prin care s-au „desfăcut izvoarele adâncului”, adică fenomenul de lichefiere a solului prin enorma presiune exercitată asupra pânzei freatice, fenomen care s-a mai petrecut şi în alte ocazii (vezi Sodoma şi Gomora), în zona Orientului Mijlociu.
   Alte evenimente care ar fi putut rămâne în conştiinţa omenirii drept „potop”, sunt inundaţiile majore gen echilibrarea naturală a nivelului mărilor cu nivelul oceanului planetar sau ruperea naturală a zăgazurilor de ghiaţă ale unora dintre enormele lacuri glaciare.
   #Menţionăm că devine foarte sustenabilă teoria transformării Mării Negre dintr-un lac continental cu luciul de apă la câteva sute de metri sub nivelul oceanului planetar într-o mare veritabilă, prin revărsarea apocaliptică a Mării Mediterane peste Bosfor, iar fenomenul, nu este exclus să se fi produs chiar în 2370 î.e.n.
   După aprecierile oamenilor de ştiinţă este posibil să fi existat, în cazul Mării Negre, acea creştere a apelor timp de 150 de zile, Bosforul devenind o cascadă cu debitul de 200 de ori mai mare decât Niagara, capabilă să ridice nivelul apei cu cca. 200 m.
   Fără nici-un fel de exagerare, apare şi teoria americanilor J.Harlen Bretz şi J.T.Pardee conform careia platoul Scablands şi Cascada Secată din nord vestul S.U.A. nu au acea presupusă istorie erozionară de-a-lungul a milioane şi milioane de ani, ci una de numai cca. 4000 de ani şi sunt creaţii ale unui enorm diluviu produs prin prăbuşirea stăvilarului de ghiaţă, înal

   Reply

4. 22. POTOPUL LUI NOE

   V.T.Genesa. 7:4,11,12,20,24. 8:2,4,13,14.
   Ţinând seama de informaţia că Noe avea 600 de ani când a început potopul, întărită de specificaţia că acesta s-a sfârşit când Noe avea 601 ani, şi cum naşterea lui Noe este acceptată cvasiunanim ca fiind în anul 2970 î.e.n., înseamnă că „potopul” a avut loc în anul 237o î.e.n.
   #Dacă datarea menţionată în versetele Bibliei respectă cronologia din timpul lui Noe, luna a doua pentru începutul potopului corespunde, conform anului biblic, celei de a doua jumătăţi a lunii octombrie, iar dacă datarea este opera lui Moise, a doua lună ar putea fi „ziv” adică sfârşitul lunii aprilie. (Schimbarea începutului de an a fost impus de Iehova pentru ca evreii să-şi amintească începutul Exodului).#
   Anunţata declanşare, „peste şapte zile”, a potopului drept pedeapsire a omenirii păcătoase, nu putea fi făcută de Dumnezeu Atotputernicul, cel care în virtutea acordării liberului arbitru nu aplică sancţiuni în realitatea substanţială, ci de un purtător de cuvânt al acestuia, un personaj din ierarhia divină, cineva pentru care declanşarea potopului era evidentă şi inevitabilă, şi pentru care exista posibi-litatea furnizării unei explicaţii epistemologice a cauzei fenomenului.(Vom reveni asupra acestei cauze ipotetice).
   Descrierea manifestărilor particulare ale fenomenului, gen desfacerea izvoarelor adâncului, deschiderea jgheaburilor cerului etc. sugerează atât caracterul excesiv, foarte rar întâlnit, cât şi globalitatea acestora. Chiar dacă luăm în seamă faptul că în presupusa zonă mesopotamiană unde Noe şi-a construit arca, nu existau munţi veritabili ci numai dealuri mai proeminente (în fond Noe era agricultor, cultivator al viţei de vie şi deci activitatea sa se desfăşura în zonă de deal), depăşirea lor cu cincisprezece coţi, înseamnă totuşi un fenomen diluvionar cu totul şi cu totul major.
   Aprecierea lui Noe cu privire la acoperirea cu ape a întregului pământ, este oricum subiectivă; dar o ploaie torenţială timp de 40 de zile şi mai ales apa proveni-tă din izvoarele adâncului, sunt fenomene mai mult decât neobişnuite.
   Caracterul global, general, al unei inundaţii asociate cu ceea ce Biblia denu-meşte „potopul lui Noe”, provine probabil şi din consemnarea unor fenomene ase-mănătoare, produse în numeroase alte locuri de pe pământ, chiar dacă acestea nu au fost toate concomitente cu fenomenul remarcabil produs în anul 2370 î.e.n.
   Consemnarea de către Biblie a potopului lui Noe, sugerează în primul rând o enormă „rupere de nori” care a durat „patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi”, iar precizarea că apele au crescut timp de 150 de zile, înseamnă că un aport deosebit l-a avut şi fenomenul prin care s-au „desfăcut izvoarele adâncului”, adică fenomenul de lichefiere a solului prin enorma presiune exercitată asupra pânzei freatice, fenomen care s-a mai petrecut şi în alte ocazii (vezi Sodoma şi Gomora), în zona Orientului Mijlociu.
   Alte evenimente care ar fi putut rămâne în conştiinţa omenirii drept „potop”, sunt inundaţiile majore gen echilibrarea naturală a nivelului mărilor cu nivelul oceanului planetar sau ruperea naturală a zăgazurilor de ghiaţă ale unora dintre enormele lacuri glaciare.
   #Menţionăm că devine foarte sustenabilă teoria transformării Mării Negre dintr-un lac continental cu luciul de apă la câteva sute de metri sub nivelul oceanului planetar într-o mare veritabilă, prin revărsarea apocaliptică a Mării Mediterane peste Bosfor, iar fenomenul, nu este exclus să se fi produs chiar în 2370 î.e.n.
   După aprecierile oamenilor de ştiinţă este posibil să fi existat, în cazul Mării Negre, acea creştere a apelor timp de 150 de zile, Bosforul devenind o cascadă cu debitul de 200 de ori mai mare decât Niagara, capabilă să ridice nivelul apei cu cca. 200 m.
   Fără nici-un fel de exagerare, apare şi teoria americanilor J.Harlen Bretz şi J.T.Pardee conform careia platoul Scablands şi Cascada Secată din nord vestul S.U.A. nu au acea presupusă istorie erozionară de-a-lungul a milioane şi milioane de ani, ci una de numai cca. 4000 de ani şi sunt creaţii ale unui enorm diluviu produs prin prăbuşirea stăvilarului de ghiaţă, înalt de 1500 de metri şi lat de 40 km. al fostului lac glaciar Missoula din statul Washington. Oamenii de ştiinţă au estimat că fenomenul Scablands a fost generat de un enorm torent de apă, cu adâncimea de cca. 250 metri, în timp de numai 2-3 zile, furnizat de lacul Missoula care avea dimensiunile lacurilor Erie şi Ontario la un loc.
   Tot mai multe „voci” nonconformiste, bazate pe absenţa fenomenului de eroziune, caută explicaţii pentru o origine catastrofic-diluvionară foarte recentă, chiar şi pentru Marele Canion.
   (Până de curând, se credea că aspectul curios al platoului Scablands, inclusiv calderele şi bolovanii enormi din piatră, este opera râului Mossoula în timp de milioane de ani, dar acest lucru nu explica existenţa Cascadei Secate (într-adevăr fără apă), de cca.20 de ori mai mare decât Niagara. In mod similar, chiar şi acum când au apărut ipoteze contrare, evident mai credibile, încă se consideră că Marele Canion este opera fluviului Colorado în milioane de ani, şi nu a unei revărsări catastrofice de tip Scablands, produsă în numai câteva zile, acum numai 4370 de ani.)#
   Chiar dacă pare absurdă, producerea concomitentă a unor astfel de evenimente, practic pe întreaga suprafaţă a pământului, este plauzibilă. O cauză globală, una care să presupună un cutremur neobişnuit de puternic generator atât al lichefierii extinse a solului cât şi al fenomenului tsunami capabil să creeze strâmtoarea Bosfor unde timp de câteva luni de zile să funcţioneze o cascada cât 200 de Niagare, poate fi găsită.
   Aceeaşi cauză trebuie să explice atât creşterea enormă a cantitătii de apă a mărilor şi oceanelor, care printre altele a putut creia Golful Persic în depresiunea unde cândva ar fi putut exista Grădina Edenului, cât şi o importantă creştere a tem-peraturii care să influenţeze slăbirea gheţarilor-stăvilar şi să determine evaporarea unei enorme cantităţi de apă care să permită un potop continuu de 40 de zile.
   Veridicitatea existenţei unei cauze care să producă în toate zonele planetei fenomene cataclismice în genul celor menţionate, este confirmată de diversitatea poveştilor despre potop în toate locurile de pe pământ, şi nu ar fi exclus ca multe dintre acestea să se refere la fenomenele din 2370 î.e.n.
   Pentru cei care sunt dispuşi să admită existenţa şi o cauzalitate comună a u-nor fenomene ca cele mai sus-amintite, dar şi explicarea nonconformistă a produce-rii lor concomitente, este mai mult decât firească admiterea ipotezei despre impactul pe care Terra l-a avut în anul 2370 î.e.n., undeva în zona Oceanului Indian, cu o cometă (cu masa preponderent de ghiaţă) cu diametrul de ordinul zecilor de km.
   O astfel de ipoteză ar explica posibilitatea anunţării anticipate, nu numai cu şapte zile a viitorului potop, deoarece dintre toate fenomenele cereşti, cel mai vizibil este apariţia unei comete.
   Impactul unei comete cu Terra poate explica apariţia unui cutremur mai mult decât neobişnuit, situaţie care poate explica la rândul ei, fenomenul de lichefi-ere a solului, gen Kobe, care să pună în funcţie toate „gheizerele” pământului.
   La fel de uşor este de presupus că impactul a produs creşterea temperaturii globale cu influenţă asupra gheţarilor şi evaporării apei, fără a mai considera efec-tul tsunami în întregul ocean planetar.
   Coliziunea Terrei cu o cometă, este singurul fenomen care poate declanşa în acelaşi timp, un cutremur de proporţii, creşterea semnificativă a temperaturii globale, declanşarea fenomenului tsunami şi creşterea majoră a cantităţii de apă de pe Terra.
   Între a contesta, fără justificare, afirmaţiile biblice cu privire la existenţa unui potop numit al lui Noe şi acordarea unui cât de neînsemnat credit unei ipoteze plauzibile care nu contrazice consemnările sacre şi nici nu exclude o anume inter-venţie divină, preferinţa devine evidentă. Până la proba contrarie sau până la emiterea unei ipoteze şi mai plauzibile şi eventual demonstrabile, nu este rău să reflectăm asupra posibilităţii explicării naturale a situaţiilor paradoxale prin ipoteze oricât de nonconformiste.

   23. ORIGINEA GRAIURILOR,
   TURNUL BABEL

   V.T.Geneza 11 :4,6,7,8,9.
   Ştiinţa, în speţă arheologia, recunoaşte existenţa reală a unei cetăţi numită Babel al cărei turn a rămas, probabil, neterminat. O astfel de construcţie este una de excepţie numai prin dimensiuni, altfel încadrându-se în practica tradiţională a Sumerului, aceea de a edifica cetăţi-temple gen zigurate.
   De dragul parabolei, care poate fi întrecută în frumuseţe doar de cea « a şarpelui » şi care s-ar putea să fie doar o pură invenţie, povestea poate fi doar un pretext pentru a furniza o explicaţie a diversităţii graiurilor care s-au născut pe suprafaţa pământului.
   Dacă există un realism al intervenţiei „fiinţei divine” în sensul stăvilirii ridicării unui „turn până la cer”, este posibil ca oamenii deţinători ai conştiinţei de sine, să fi dorit să fie asemeni acelor „zei” anunnaki care veneau din „cer”. În acest sens, se pare că „turnul” putea fi o rampă de lansare în Cosmos, şi nu o rudimentară construcţie „din cărămizi”, din moment ce zeii au luat-o în serios, iar soluţia găsită scopului (amestecarea graiului) este într-adevăr ingenioasă; nici indulgentă, nici violentă. Eventuala teamă a creatorilor speciei întrupate a omului, ar demonstra ori capacitatea fiinţei umane de a asimila cunoaştere în acel stadiu al existenţei sale, ori failibilitatea creatorului, adică identitatea sa ar fi alta decât divinitatea supremă.
   Cu privire la afirmaţia că „tot pământul avea o singură limbă”, aceasta poate fi admisă numai în ideea că „tot pământul” însemna partea cunoscută a lumii acelor timpuri. De asemenea, este foarte posibil ca, foarte apropiată de lumea preistorică, lumea să folosească, încă, maniera extrasenzorială de comunicare, aceea care nu poresupune folosirea „limbajului vocal”, iar momentul „Turnul lui Babel” să fie cel de la care abilităţile instinctuale şi energopotente ale comunicării extrasenzoriale, să înceapă a se atrofia.
   #Pentru că este locul, emitem o ipoteză cu privire la fenomenul care mai târziu a fost denumit „glossolalie”. Se pare că în perioada respectivă, acum cca. 5000 de ani, limbile, dialectele, graiurile, deşi erau la începutul diferenţierii lor, sensul general al comunicării era totuşi accesibil tuturor neamurilor în virtutea moştenirii unei energopotenţe primare extrasenzoriale.
   Spre deosebire de situaţia de acum 5000 de ani, cea de acum 2000 de ani inaugurată de „înzestrarea cu Duh” a apostolilor lui Iisus, numită „vorbirea în limbi”, pare a fi fenomenul invers celui inaugurat de „Turnul lui Babel”. Este cunoscut că într-o anumită perioadă, populaţiile semite vorbeau aramaica, siriaca, ebraica, greaca, latina etc. Apostolii lui Iisus, trăind alături de vorbitori ai tuturor acestor limbi, în mod instinctiv îi înţelegeau pe ceilalţi. Înzestrarea apostolilor cu Duh a însemnat un „tratament psihologic” de conştientizare a faptului că, de fapt, posedă cunoştinţe în toate limbile cu care vin în contact, şi de convingere despre necesitatea exploatării abilităţilor lor lingvistice pe care anterior nu le foloseau, din modestie, din reticenţă, din tradiţie şi nu ar fi exclus ca refuzul să fie deliberat ca formă de rezistenţă în faţa „invaziei culturale”.
   Fenomenul a devenit „glossolalie” cu înţelesul de bolboroseală, vorbire onomatopeică, logoree neinteligibilă, vorbire în transă etc., atunci când după modelul shamanismului, unele secte autointitulate creştine au înţeles să profite de naivitatea oamenilor creduli şi neinstruiţi. (Chiar sectele care promovează glossolalia recunosc că nu înţeleg „limba lui Dumnezeu”) Tot un fel de glossolalie a fost şi rezistenţa catolicismului la tendinţa de traducere a Bibliei şi scripturilor creştine în limbile naţionale; clerul catolic folosea limba latină pentru a-şi asuma o presupusă filiaţie divină care i-ar deosebi de restul credincioşilor de rând, precum şi pentru a manipula prevederile doctrinare după propriul interes politic.#

   24. SODOMA ŞI GOMORA

   V.T.Geneza 19.24,25,29.
   Cu privire la episodul distrugerii oraşelor antice Sodoma şi Gomora, este de menţionat că sunt numeroase voci care declară că acest episod din Biblie este exemplul cel mai notoriu care ar dovedi că Biblia conţine elemente fabularde şi mituri fără bază reală. În justificarea unui astfel de punct de vedere se invocă faptul că nicicând nu s-a făcut dovada recuperării unui cât de mic artefact care să dovedească faptul că aceste oraşe biblice ar fi existat. Chiar dacă asupra acestor oraşe (de fapt au fost patru astfel de oraşe fără a-l mai socoti pe al cincilea, cel iertat,Ţoar) ar fi căzut foc şi pucioasă, aşa cum a fost avertizat Lot (fiul fratelui lui Avraam), de către divinitate, în mod normal tot ar fi trebuit să rămână o urmă cât de mică a dezastrului, iar absenţa oricărui indiciu nu vine decât în favoarea ipotezei mitice, fabularde.
   O ipoteză ştiinţifică care încearcă să justifice realismul faptului biblic, nu şi motivul dezastrului, este cea care se datoreşte lui Graham Harris. Acesta face ipoteza că oraşele Sodoma şi Gomora erau plasate în partea “de răsărit” (în Geneza 13:1o,11,12. se specifică faptul că Avraam s-a stabilit în Canaan, iar fiul fratelui său, Lot, a ales câmpia Iordanului şi partea de răsărit faţă de Canaan), zonă cu vegetaţie dar în care se manifestau torente sezoniere care în timpul iernii ploioase, transportau mari cantităţi de sedimente de pe înălţimile din jur, sedimente, care în timp, au dat naştere unui sol aluvionar special.
   O veche hartă biblică plasează „oraşele Câmpiei” (Sodoma, Gomora, Adma, Ţeboim sau Ţoar şi Leşa) în imediata proximitate a peninsulei Lisan legată de coasta estică a mării, iar aceasta este elementul geografic ce particularizează Marea Moartă între toate mările Pământului; în funcţie de nivelul apelor mării, peninsula se conturează precis (practic devine un istm când apele sunt scăzute) făcând ca Marea Moartă să fie împărţită în două bazine (cel nordic de cca. trei ori mai mare decât cel sudic), sau aşa cum este situaţia actuală, adică practic peninsula să fie acoperită de ape.
   Intemeierea unor importante oraşe într-o zonă cu un teren puţin stabil, se explică prin bogăţia minerală existentă, şi anume asfaltul natural. In Geneza 14:10 este menţionat: “Valea Sidim era acoperită de fântâni de smoală, Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă, şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte”.
   Cercetările au demonstrat că împrejurimile erau bogate în astfel de depu-neri asfaltice valoroase (atât în straturile sedimentare cât şi în apele mării în care pluteau ca aglomerări pure de câteva tone), folosite ca liant în construcţiile de pia-tră, la izolarea ambarcaţiunilor şi, în mod surprinzător, în procesul de mumificare practicat de egipteni. (Aceleaşi cercetări au demonstrat că asfaltul de la Marea Moartă era exportat în Egipt unde era denumit “mumiya”.)
   Existenţa asfaltului în zonă este confirmată şi de denumirea romană (folo-sită şi de Flavius Josephus), “Lacus Asphaltitis”, pentru Marea Moartă.
   Se pare, totuşi, că întemeierea unor oraşe în zona respectivă era justificată şi de existenţa unor condiţii geografice şi climatice deosebit de favorabile, net diferi-te de cele existente mai târziu. În Geneza 13:1o este menţionat; “…Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului”.
   Ipoteza lui Graham Harris este completată cu supoziţia că solul pe care existau numitele oraşe biblice, era susceptibil de a suferi alunecări de teren în cazul producerii unor cutremure cât de cât majore (şase grade pe scara Richter), caz în care Graham presupune că ruinele oraşelor biblice au alunecat şi se pot găsi în apele sărate ale mării, cu multă probabilitate, bine conservate sub stratul de sare. Dacă Sodoma şi Gomora se aflau în peninsula Lisan, acum acoperită de apele crescute ale Mării Moarte, prezenţa ruinelor în apele mării este foarte probabilă. Ipoteza se poate întemeia şi pe specificaţia biblică din Geneza 19:29 conform căreia “…a nimicit Dumnezeu cetăţile Câmpiei,…prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa”.
   Făcând legătura cu particularităţile seismice din zona oraşului japonez Kobe, al cărui sol este de aceeaşi consistenţă cu cel al presupuselor oraşe Sodoma şi Gomora, cercetătoarea Lynne Frostick afirmă că în mod similar cu fenomenul manifestat la cutremurele din 1964 şi 1995 de la Kobe, alunecările prezumtive (surpările) de la Marea Moartă au fost amplificate de procesul de lichefiere a solului*, caz în care cataclismul s-a manifestat apocaliptic.
   Dacă la presupusa manifestare, apocaliptică deja, se adaugă şi foarte posibila incendiere din cauza descărcărilor electrice, a materiei asfaltice, evenimen-tul nu putea trece neconsemnat drept unul de excepţie.
   #Prezenţa incendiului este mai mult decât probabilă, deoarece intenţia statului iordanian de a construi, în timpurile moderne, o şosea în zona respectivă a fost împiedicată de prezenţa la foarte mică adâncime a straturilor de sare, de sulf, de asfalt şi mai ales a acumulărilor subterane (subasfaltice) de gaz metan. In acest sens, se pare că acea consemnare biblică care caracteriza nimicirea oraşelor Sodoma şi Gomora prin “potop de foc şi pucioasă”, are fundament real.
   Alunecarea în mare a întregii zone pe o distanţă chiar şi de 1o – 12 km, nu ar fi avut nevoie decât de cca.15 – 2o minute , în cazul manifestării fenomenului de lichefiere a solului, cu atât mai mult cu cât terenul era în pantă iar numeroasele straturi asfaltice nu făceau decât să crească presiunea sub ele.#

   25. PREZENŢA EVREILOR ÎN EGIPT

   Comentariile de faţă privind cărţile lui Moise, în mod necesar, nu trebuie să
   ţină seama de presupunerea fantezistă cum că prezenţa evreilor în Egipt ar fi pură fabulaţie şi că nu ar exista dovezi temeinice despre această prezenţă.
   Împotriva oricărei speculaţii despre absenţa evreilor în Egipt, este mai mult decât necesară menţionarea firescului împrejurării care a dus la consemnarea prezenţei în această ţară a lui Iosif, fiul lui Iacov, şi a cauzei care a făcut din acesta unul din cei mai înalţi demnitari ai statului faraonic.
   Chiar făcând abstracţie de orice calitate metafizică a evreului, tălmăcirea visului despre cele şapte vaci (şi spice) slabe şi cele şapte vaci(şi spice) grase, „ascunde” în fond valorificarea cunoştinţelor şi experienţei de viaţă ale unui om învăţat să descifreze tainele comportării mediului după un ciclu devenit regulă.
   #Este foarte probabil că visul faraonului se referea numai la vaci, dar cum în tradiţia evree exista referire şi la un vis cu spice de grâu, similaritatea acestora a condus la menţionarea biblică a unui vis compilat.#
   Un neam care depindea în mod exclusiv de capriciile sau, mai bine zis, de regulile vremii, era firesc să cunoască faptul că, în acele locuri, după o perioadă de şapte ani cu recolte agricole bune, urmează o perioadă similară de secetă aducătoare de foamete, aşa că tălmăcirea visului faraonului nu avea nimic mistic, ci cel mult o mare doză de curaj a lui Iosif, curaj susţinut de cunoştinţele dobândite de neamul său într-un domeniu vital.
   #Chiar şi prevederea respectării acelei „zile a şaptea” din tradiţia evreiască, este tot rodul unei binecunoscute reguli, un pretext cu valoare ecologică sau cel puţin igenică, pentru comunităţile semite.
   Similar, principiul cultivării pământului timp de şase ani şi odihnirea lui în al şaptelea (când roadele sunt destinate trecătorilor sau oamenilor nevoiaşi), este în fond o tradiţie etică născută din experienţă, mai mult practică decât religioasă.#
   Printre dovezile arheologice despre prezenţa lui Iosif în Egipt, este de menţionat existenţa canalului artificial, inclusiv navigabil, numit „Bahr Yusuf”, adică „Calea lui Iosif”, canal ce asigură alimentarea lacului Qarun (Karun) cu apă din Nilul Albastru pentru irigarea culturilor agricole. Nu ar fi existat nici-un motiv ca un astfel de obiectiv economic, să fie botezat cu numele unui evreu dacă acesta nu ar fi avut merite faţă de statul faraonic. În plus, s-a determinat prin procedee moderne că amenajarea canalului respectiv datează din perioada 1800 – 1650 î.e.n. în care se include perioada „ministeriatului” egiptean al lui Iosif.
   Odată admis realismul prezenţei lui Iosif ca rob vândut de fraţii săi demnitarului Potifar (Poti–Fera), mare preot al Heliopolisului (On), la fel de realistă devine şi prezenţa în Egipt a tatălui său, Iacov, şi a celorlalţi unsprezece fraţi ai săi (împreună cu numeroasele familii, iniţial 66 urmaşi direcţi ai lui Iacov, fără a socoti femeile şi copiii, la care se adaugă cele 9 persoane din familia lui Iosif), acceptaţi de faraon pentru a fi salvaţi de la înfometare ca răspuns pentru un serviciu similar al lui Iosif adus întregului Egipt.
   Atât din surse biblice cât şi istorice, se poate afirma cu cvazicertitudine că prezenţa în Egipt a evreilor a durat din anul 1728 î.e.n. până în 1513 î.e.n., adică exact a doua jumătate a aşa-numitei perioade avraamice, de 430 de ani (de la 1943 la 1513 î.e.n.) din istoria poporului evreu. Acest lucru nu înseamnă că înaintea lui Iosif nu ar mai fi fost evrei în Egipt. Chiar Avraam a călătorit şi a locuit temporar în Egipt, unde a şi fost în relaţii cu faraonul însuşi, dar o prezenţă permanentă, ca populaţie integrată, (fie ea şi înrobită, ulterior) începe cu Iosif şi familia sa.
   Mai mult decât neîntâmplătoare, prezenţa evreilor în Egipt, se pare a fi fost predestinată;

   V.T.Genesa 15.12,13,14,16.
   Dacă visul lui Avram poate constitui o probă, atunci acesta a prevestit prezenţa evreilor în Egipt, înrobirea lor de către statul faraonic, dar şi exodul emblematic către Ţara Promisă.

   26. RUGUL APRINS

   V.T.Exodul:3.1,2 şi 6
   Versetele mai sus invocate, localizează foarte precis unde s-a petrecut „minunea” aprinderii rugului; este vorba de o regiune din peninsula Sinai numită Madian, la marginea deşertului şi poalele muntelui. Localizarea justifică faptul că Moise era într-o zonă unde exista oarecare vegetaţie pentru turma sa de oi, şi cu foarte mare probabilitate, şi de capre. Având în vedere că similar cu peninsula Arabică, şi peninsula Sinai are depozite petrolifere, nu este de mirare că în unele locuri se degajă gaze combustibile care dacă nu sunt aprinse accidental, uneori se pot autoaprinde din cauza temperaturilor ridicate specifice locului deşertic.
   O cât de sumară informare, ne conduce la ideea că turma lui Moise nu păştea pe o păşune tradiţională, ci pe o suprafaţă foarte săracă în vegetaţie, formată în fapt din tufişuri răzleţe şi aproape uscate. Un plus de informaţie, ne spune că printre alte forme de vegetaţie, o categorie aparte este cea formată din tufişuri arbustifere de acacia (preferate de caprine) – acea plantă cu flori foarte parfumate şi din seva căreia se obţine aşa-numita gumă arabică.
   Este posibil că în afară de câini ajutători, Moise să fi folosit şi bolovani pe care îi arunca pentru a menţine turma mai puţin împrăştiată.
   Precizările de mai sus, cvasiposibile, sunt suficiente pentru a justifica veridicitatea minunii „rugului aprins”.
   Să ne închipuim că la un moment dat, Moise a aruncat o piatră după o capră răsleţită de turmă, piatră care lovind altă piatră a făcut scântee, suficientă pentru a aprinde o degajare locală de gaze. Dacă în locul respectiv s-a întâmplat să fie şi un tufiş de acacia, minunea rugului aprins este fapt.
   Au fost făcute experimente cu lemn de acacia aprins în mediu deschis, cu gaze de sondă, şi s-a constatat că într-adevăr, temperatura gazelor aprinse în mediu deschis fiind insuficient de ridicată, lemnul nu se mistuie ci devine mangal. De fapt, acacia în stare de mangal se găseşte frecvent în locurile respective, este folosit de populaţiile locale drept combustibil şi nu trebuie să ne întrebăm cum apare. Acest fapt probează ideea că (auto)aprinderea, chiar naturală a tufişurilor uscate (producătoare de mangal natural) nu este o întâmplare neaşteptată.
   Indiferent că Moise avea sau nu, o explicaţie naturală pentru rugul invocat în Exod, nu există nici-un motiv să contestăm dialogul său cu „Ingerul lui Dumnezeu”, acela care s-a declarat a fi Dumnezeul seminţiei evreilor. Dacă acest dialog cu o persoană divină, ar putea fi pus, totuşi, la îndoială, fenomenul în sine, al rugului aprins, se dovedeşte a avea o conotaţie cât se poate de naturală şi deci veridică.
   #În subsidiar, versetul 6, mai sus invocat, sprijină ipoteza enunţată în alte lucrări ale autorului acestor rânduri, conform căreia DOMNUL Dumnezeu, alias Yehova sau Allah sunt funcţii în ierarhia divină, purtători de cuvânt, îngeri ai adevăratului Dumnezeu cel căruia Moise îi spune ELOHIM. În versetele pe care le-am citat cu această ocazie, chiar „Îngerul Domnului” se identifică pe sine drept Dumnezeu al tatălui lui Moise, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov şi nu Dumnezeu – Atotputernicul, Elohim.#

   27. PREFACEREA TOIAGULUI ÎN ŞARPE

   .
   V.T.Exodul 7:10,11,12.
   Indiscutabil că „înţelepţii şi vrăjitorii” faraonului – marii preoţi, aveau datoria să facă dovada puterii lor oculte atât în faţa poporului cât şi în faţa faraonului, şi nu este de mirare că trebuiau să fie capabili de magie sau „vrăjitorie”.
   Aaron ca viitor „mare preot” al evreilor avea şi el nevoie de aceeaşi autoritate pentru a-şi impresiona neamul şi nu este de mirare că putea folosi în acest scop procedee hipnotice.
   Este îndeobşte cunoscut că fachirii, îmblânzitorii de animale etc. practică hipnotismul atât în raport cu oamenii cât şi cu animalele. Din surse ”fachirice”, se cunoaşte că agresivii şerpi veninoşi devin „obiecte” docile în mâna îmblânzitorilor, prin procedura hipnotică. Nu face excepţie nici cel mai veninos şarpe cunoscut în Egiptul antic, cobra regală. Ce putea fi mai împresionant decât un toiag, „sculptat” ca şarpe încolăcit pe un băţ, în mâna unui mare preot, mai ales dacă acesta făcea din când în când ca „toiagul” său să se transforme în şarpe. Cunoscătorii au demonstrat practic că o cobra regală special încolăcită în jurul unui toiag, rămâne oricât timp în stare de nemişcare sub influenţa hipnozei şi numai la un anumit semnal al hipnotizatorului iese din transă, impresionând asistenţa. De asemenea, nu este de mirare că o cobra hipnotizată poate deveni o podoabă de efect pe gluga burnusului marelui preot sau fachirului.
   Cu privire la episodul biblic conform căruia „toiagul” lui Aaaron ar fi înghiţit pe ale vrăjitorilor egipteni, faptul este posibil să se fi petrecut la propriu dacă Aaron ar fi folosit un şarpe mult mai mare decât şerpii vrăjitorilor faraonului, iar dacă acesta ar fi fost menţinut în stare hipnotică un timp îndelungat, putea fi înfometat.

   28. CELE ZECE „PLĂGI”

   Dintre toate „minunile” descrise de Moise în cărţile sale; transformarea toiagului în şarpe, rugul nemistuit de flăcări, îmbolnăvirea de lepră şi „vindecarea mâinii”etc.(Exod 4.3,4,6,7), cele mai puţin credibile şi, în consecinţă, greu explicabile din punctul de vedere raţional, sunt cele zece urgii cu care Moise şi fratele său Aaron l-au ameninţat pe faraon, punându-le şi în practică.
   Fără a nega posibilitatea ca o zeitate, cea care a încheiat de nenumărate ori „legământul” cu Adam, Noe sau Avraam, să comunice energomental cu Moise informându-l, nu este lipsită de logică nici afirmaţia că un om în vârstă, învăţat şi cu mare experienţă de viaţă, cum era Moise la cei 80 de ani ai săi, să „prognozeze” cu destule şanse, producerea unor fenomene naturale care se manifestau periodic în Valea Nilului.
   #Admiţând că orice egiptean cunoştea cu precizie comportamentul Nilului, şi în general al vremii pe timp relativ scurt, se pare că populaţiile semite aveau un ascendent asupra egiptenilor; evreii ca populaţie nomadă erau nevoiţi să cunoască cu mai multă precizie variaţia şi periodicitatea fenomenelor naturale, nu numai de-a lungul unui an ci pe perioade de timp mult mai mari. Ascendentul invocat poate fi explicat şi prin faptul că în timp ce un egiptean era, cel puţin „în vârstă”, la 30 – 35 de ani, semiţii aveau o speranţă de viaţă cu mult peste 100 de ani (informaţia pare credibilă), şi deci erau apţi pentru asimilarea unei experienţe specifice mult mai bogate.
   Este firesc să speculăm că Iosif a ştiut din experienţă că în Egipt precipita-ţiile şi seceta alternează cu o perioadă de 7 ani. În acelaşi mod, Moise şi alţi înţelepţi evrei puteau constata că apele Nilului se infestează periodic, afectând peştii şi broaş-tele, fenomen care determină un comportament diferit al insectelor şi care la rândul lor afectează sănătatea animalelor şi oamenilor, sau că tot periodic (nu neapărat cu aceeaşi perioadă) se manifestă furtunile de nisip sau ploile cu grindină însoţite de puternice descărcări electrice.
   Povestea celor zece plăgi poate fi una care provine din mai multe poveşti distanţate în timp, dar s-ar putea să reprezinte şi o coincidenţă de care a profitat Moise.
   „Urgiile” anunţate faraonului de către Moise, nu se fac cu anticipaţie, ci nu-mai după ce s-a petrecut precedenta (cel puţin aşa sunt descrise lucrurile în Biblie). Se pare că Moise aştepta, se informa şi abia apoi „prognoza” ce urgie se va abate asupra Egiptului. Aşa stând lucrurile, consemnările Exodului par a avea o mare do-ză de credibilitate şi realism.#

   I. Prefacerea apei în sânge

   V.T.Exodul 7:20,21
   „Urgia” înroşirii apelor marilor râuri nu este un fenomen unic. Epidemiolo-gul american John Marr a analizat fenomenul respectiv în cursul anului 1995 când s-a produs pe unul din marile râuri din Carolina de Nord. Analizele de laborator au determinat că înroşirea apelor nu este o colorare reală, ci un fenomen aparent din cauza înmulţirii excesive a microorganismului Pfiesteria (denumit şi„celula de iad”). Acest microorganism infestează apele dulci cu toxine care au efecte foarte grave, în special asupra peştilor dar şi asupra broaştelor.
   În cazul primei urgii biblice, prognozarea de către Moise a prefacerii apelor în sânge şi moartea peştilor putea fi făcută cu destulă precizie în baza cunoştinţelor sale de om în vârstă. Este posibil ca şi preoţii egipteni să fi cunoscut fenomenul, din moment ce Biblia afirmă că această „minune” a putut fi săvârşită (de fapt prevestită) şi de aceştia.
   Menţiunea cum că peştii au pierit şi râul s-a împuţit, confirmă supoziţia că „plăgile” nu se produceau instantaneu ci se produceau în timp, şi deci erau nişte fenomene care aveau atât cauzele cât şi consecinţele, previzibile.

   II. Invazia broaştelor

   V.T.Exodul 8:6
   Este indiscutabil că Pfiesteria, în afară de peşti, afectează şi broaştele, însă spre deosebire de peşti, condamnaţi să rămână în mediul acvatic infestat şi să moară, acestea au posibilitatea să trăiască şi pe uscat, şi este mai mult decât normal să iasă dintr-o apă otrăvită.
   Este bine-cunoscut fenomenul controlării populaţiei de broaşte de către peşti (peştii consumă mare parte din ouăle de broască), dar şi fenomenul invers. În cazul dispariţiei peştilor mai sensibili decât broaştele, numărul acestora poate creşte foarte mult numai în câteva zile şi deşi infestate, este normal că vor ieşi pe uscat provocând invazia menţionată. Din cauza înfestării, mai devreme sau mai târziu, vor muri şi broastele şi iată că cea de-a doua urgie cu care Moise a ameninţat Egiptul, se produce întocmai. O cantitate anormal de mare de broaşte care au părăsit apele Nilului şi au invadat uscatul unde au murit, nu putea duce decât la infestarea mediului şi la favorizarea răspândirii bolilor.

   III. Invazia cu „păduchi”

   V.T.Exodul 8:17
   Nu Moise şi Aaron au transformat „ţărâna” în păduchi; insectele parazite invadează solul şi aerul, şi se înmulţesc în mod necesar dacă pe sol există milioane şi milioane de broaşte moarte. Dacă în mod normal broaştele consumă insecte, acum ele au devenit hrană pentru acestea şi nu era deloc nevoie ca Aaron să lovească ţărâna pentru ca acestea să invadeze totul.
   Epidemiologul Jeff Lockwood identifică musculiţa înţepătoare „culcoides” ca fiind cea mai posibilă reprezentantă a „păduchilor” dar în acest caz nu trebuie exclusă nici înmulţirea excesivă a păduchelui propriu-zis şi a căpuşelor.

   IV. Invazia muştei câineşti

   V.T.Exodul 8:24
   Ţinând cont de gama animalelor domestice din Egipt; oi, capre, cămile, vaci
   şi cai, la care se adaugă câinele şi pisica, tăunul şi musca câinească nu puteau lipsi, şi în condiţiile atâtor cadavre de broaşte, înmulţirea lor (a tăunelui şi muştei câineşti –
   insecte care se hrănesc predilect cu sânge de animale dar şi de om) nu putea fi decât explozivă, transmiţând boli atât la animale cât şi la oameni. În condiţiile de puternică infestare a mediului la care căldura se adăuga ca agravant, populaţia Egiptului, inclusiv cele mai favorizate pături siciale, practic nu mai putea respecta nici cele mai elementare reguli de igienă, viaţa fiindu-i direct ameninţată.

   V. Ciuma vitelor

   V.T.Exodul 9:3
   În prezent, şi cu atât mai mult în timpurile faraonice, musca câinească este principalul factor care răspândeşte boli grave la animale cât şi de la acestea la oameni; insectele sunt cele răspunzătoare de epidemiile de febră catarală şi morvă, afecţiuni comune tuturor speciilor de animale domestice, epidemii care afectează mortal şi omul.
   Aşa cum aminteşte Biblia, ciuma vitelor nu a afectat în acelaşi timp şi omul, şi este explicabil deoarece egiptenii învăţaseră deja cîteva reguli de protecţie care cel puţin întârziau transmiterea molimelor de la animale la om.

   VI. Vărsatul negru

   V.T.Exodul 9:10
   Consecutivă molimei la animale este molima vărsatului negru provocat de antrax şi transmis de la animale la om, atât de către insecte cât şi de circulaţia aerului.
   Este puţin probabil ca Moise să fi făcut gestul amintit în versetul 10, pentru a răspândi cu voie antraxul printr-un agent care într-adevăr seamănă cu cenuşa, dar prezenţa în atmosferă a acestui agent patogen era mai mult decât probabilă.
   (În fond, ţinând seama de caracterul deschis al conflictului cu faraonul, Moise ar fi putut mima chiar şi gestul respectiv, pentru a impresiona interlocutorul, profitând de asemănarea dintre cenuşă şi praful de antrax.)
   _____________________________________________________________________
   Speculând cu destulă îndreptăţire, se constată că primele şase plăgi abătute de mânia lui Dumnezeu asupra Egiptului, se condiţionau una pe cealaltă, fiind determinate de infestarea periodică şi cvaziprevizibilă a apelor Nilului cu bacteria Pfiesteria. Este posibil că în 1513 î.e.n. să nu se fi respectat întocmai consecutivitatea fenomenelor, sau să nu se fi manifestat atât de rapid, cum sugerează Biblia, fapt este că aceste fenomene sunt plauzibile şi mai ales nu sunt chiar atât de miraculoase, predictibilitatea lor fiind posibilă dacă Moise ar fi cunoscut că sfârşitul anului 1512 î.e.n. sau începutul lui 1513 î.e.n. este perioada reproducerii bacteriei pfiesteria.

   VII. Piatra şi focul

   V.T.Exodul 9:23,24,25
   Este şi normal ca prin „piatră şi foc” să fie înţeleasă o puternică ploaie cu grindină şi descărcări electrice, fenomen care deşi nu prea des, se abătea cu violenţă şi cu o anumită periodicitate, asupra Egiptului, provocând panică dar şi importante distrugeri ale recoltei. Că ”nu mai bătuse piatră ca aceea” era adevărat pentru un egiptean care, având speranţa da viaţă prea scurtă, nu apucase grindina anterioară, şi în plus, la egipteni exista practica neconsemnării documentare a fenomenelor distructive (sau a luptelor în care erau înfrânţi).
   Nu poate fi vorba ca această „urgie” să fie condiţionată de vre-una din pri-mele şase, dar se producea cu anumită regularitate după un anumit număr de ani.
   Faptul că a fost prognozată de Moise, în aceeaşi perioadă cu proliferarea bacteriei Pfiesteria poate fi o pură întâmplare de care Moise a profitat.
   Cum o astfel de manifestare meteo se produce după o mai îndelungată peri-oadă de secetă, se pare că poate condiţiona producerea celei de a opta „plăgi”.

   VIII. Invazia lăcustelor

   V.T.Exodul 10:13,14,15.
   Admiţând ca normală consecutivitatea dintre secetă şi ploile abundente, in-vazia lăcustelor era şi ea previzibilă deoarece seceta îndelungată, în mediul lor obişnuit de existenţă, presupune migrarea acestora. Şi unde migrează cu mai mare probabilitate, decât spre locurile unde vegetaţia există, mai ales dacă aceasta „dă semnale”, iar cel mai puternic semnal de prezenţă a vegetaţiei îl constituie emanaţiile celei macerate de grindină.

   IX. Întuneric de trei zile

   V.T.Exodul 10:22,23
   În afara alternanţei dintre seceta excesivă şi manifestările diluvionare excepţionale, altele decât cele din sezoanele aceluiaşi an, se pot aminti şi obişnuitele furtuni de nisip (simunul, mai precis, kamsinul) din nordul Africii, în timpul cărora, într-adevăr se face întuneric ce ţine câteva zile la rând. De regulă, astfel de fenomene se declanşau, în zona Egipului, la confluenţa lunilor adar şi nisan, ceea ce înseamnă luna martie, adică în preajma Paştilor.
   Acestea îşi pot extinde aria de manifestare şi asupra unor teritorii unde nu acţionează de regulă, fiind determinate de condiţii speciale. Astfel de prilejuri pentru manifestarea excesivă a simunului şi în locuri unde nu bântuie de regulă, este scăderea excesivă a presiunii atmosferice din timpul, şi imediat după căderile masive de precipitaţii. În acest mod s-ar putea explica „întunericul de trei zile” cu care Moise „a pedepsit” Egiptul. Dacă ”nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile” confirmă faptul că intunericul a fost provocat de furtuna de nisip.

   X. Moartea întâilor născuţi

   V.T.Exodul 12:29
   În tăbliţele găsite la Ghebal o inscripţie grăieşte:

   Dacă primele nouă urgii „abătute” de Moise asupra Egiptului par a fi în mod natural determinate unele de către altele, mai ales dacă există condiţii favora-bile pentru declanşarea concomitentă a celor cauzale, cum ar fi momentul reprodu-cerii microorganismelor Pfiesteria şi momentul declanşării ploilor excesive, cea de a zecea „plagă” , mult prea strict referenţială din cauza specificării „întâiul născut” pare a nu mai putea fi determinată de o cauză naturală.
   O explicaţie speculativă se poate, totuşi, oferi dacă analizăm circumstanţele momentului şi unele elemente ale tradiţiei egiptene, în situaţie de criză.
   Atmosfera infestată, umiditatea excesivă, în general condiţiile neprielnice, au afectat calitativ şi cantitativ, rezervelor alimentare ale oamenilor şi animalelor impunându-se condiţii speciale de porţionare a raţiei individuale de hrană, iar con-form afirmaţiilor epidemiologului Martin Blaser, rezervele se infestau rapid cu ger-meni ai ciumei bubonice.
   Este cunoscut că în tradiţia egipteană, în caz de foamete, protecţia adulţilor era prevalentă celei pentru copii, iar pentru perpetuarea „de criză” a speciei, „prim-ul născut” beneficia de raţie dublă. În aceste condiţii, în mod evident, se produceau pierderi umane, în special în rândul copiilor. Această tradiţie era specific egipteană dar unele similare existau şi la celelalte populaţii, cum ar fi cele beduine care favori-zau băieţii în faţa fetelor (familia avea dreptul să sacrifice fata nedorită).
   În cazul în speţă, rezervele alimentare ale egiptenilor fiind deja infestate cu germeni ai ciumei bubonice, raţia dublă pentru „întâiul născut” era „garanţia” pentru îmbolnăvirea, cu precădere, a acestuia. Procedeul se aplica întocmai şi la animalele domestice, favorizându-se exemplarul cel mai viguros dintre animalele tinere, alături de cele vârstnice care erau deja productive.
   Cum o tradiţie similară nu exista la populaţia evree, şi în plus aceasta se debarasa irevocabil, înaintea fiecărei noi recolte, de rezervele vechi de calitate oricum mai slabă, explică paradoxul că „nici-un întâi-născut evreu nu va muri”.şi nici animalele acestora.
   #Cu privire la numele Menefta al faraonului al cărui prim fiu a murit, se pare că această denumire nu este numele adevărat al faraonului ci supranumele său de ceremonial.#

   29. EPISODUL DESPĂRŢIRII APELOR

   Cu privire la adevãrul faptelor istorice consemnate de Biblie, conceptul MESER explicã ştiinţific episodul despãrţirii apelor, apelând la ipoteza acţiunii forţelor mentale unidirecţionate prin intermediul (folosind) credinţei mistice.
   Deosebit de aceasta, printre alte numeroase strãdanii de a demonstra veri-dicitatea amintitei consemnãri biblice, cea mai recentã este ipoteza ştiinţifică Santo-rin.
   Teoria legatã de aceastã ipotezã se construieşte pe afirmaţia cã despãrţirea apelor care a facilitat “fuga din Egipt”, a fost un eveniment istoric concomitent cu una dintre erupţiile vulcanului Santorin din Marea Mediteranã.
   Ipoteza are la bazã efectele observate, provocate de erupţia aceluiaşi vulcan în anul 1940. Martori oculari şi consemnãrile mediatice ale vremii afirmã cã la erupţia din 1940, vulcanul Santorin a provocat acele valuri violente (tsunami) care se propagau spre ţãrm cu efect devastator.
   Din evoluţia fenomenului trebuie reţinut faptul cã anticipat sosirii unui val la ţãrm, avea loc o deosebit de intensã retragere a apelor dezgolind fundul mãrii, ca apoi acestea sã revinã cu deosebitã forţã devastatoare. Ipoteza Santorin se bazeazã tocmai pe acest comportament al apelor mãrii.
   De asemenea, ipoteza menţionatã are la bazã şi afirmaţia cã Moise – conducãtorul evreilor, bun cunoscãtor al topografiei locurilor, nu putea conduce poporul evreu spre Marea Roşie ci, mult mai spre nord, spre Ţara Promisã şi deci, pobabil cã evreii ar fi traversat unul din lacurile (bălţile) puţin adânci din zona Deltei Nilului.
   Că Moise era bun cunoscător al zonei ar justifica, din contră, alegerea altei modalităţi de a-şi conduce poporul; una cunoscută numai de el şi nebănuită de duşmanii evreilor, iar cea menţionată de Biblie, îndeplineşte aceste condiţii.
   Ipoteza Santorin afirmã cã în urma erupţiei deosebit de puternice a vulca-nului cu acelaşi nume, regiunea a fost inundatã şi a început sã se comporte asemãnã-tor fundului de mare, dând lui Moise şi poporului sãu, prilejul favorabil de a trece, în timp ce oştile egiptene au ratat aceastã şansã, dispãrând în valuri.
   In sprijinul acestei ipoteze se poate invoca şi perioada de cca. 40 de ani cât au rãtãcit evreii prin deşert, explicabilã prin faptul cã respectivul fenomen ar fi schimbat drastic topografia locurilor, devenitã de nerecunoscut şi greu practicabilã.
   De asemenea, în virtutea ipotezei Santorin, pare nefiresc faptul că Moise, care a început exodul din Ramses, (Pi-Ramses la nord de Memphis) nu s-a îndreptat direct spre nord-est, spre Ţara Promisă, ci a pornit spre sud-est de unde, într-adevăr, era nevoit să traverseze Marea Roşie. Această motivaţie nu rămâne valabilă dacă se ia în considerare că Moise cunoştea că faraonul se va răsgândi şi că îi va urmări pe evrei pentru a-i readuce în robie sau pentru a-i ucide. Cu alte cuvinte, « despărţirea apelor » Mării Roşii a fost un act premeditat al lui Moise, prin care urmărea atât eliberarea poporului său cât şi nimicirea oştirii faraonului.
   Ipoteza Santorin se revendicã drept una ştiinţificã, modelatã dupã un fapt real şi a cãrei conotaţie sacrã constã în inspiraţia de naturã divinã, a lui Moise, de a traversa apele la momentul oportun.
   Teoria MESER cu privire la unidirecţionarea forţei mentale, constă în faptul de voinţă al lui Moise transformat în fapt de voinţă colectivă, cu ajutorul căruia Moise a acţionat mental pentru crearea unui vad de trecere prin apele Mării Roşii.
   Comparând ipoteza Santorin cu ipoteza MESER a acţiunii mentale unidirecţionate, se constatã cã ambele sunt ştiinţifice (logice), includ în explicaţie intervenţia divinã şi au acelaşi obiectiv declarat; demonstrarea veracitãţii consem-nãrii biblice despre despãrţirea apelor.
   Prin forţa lucrurilor însã, cel puţin una dintre aceste ipoteze nu poate fi decât falsã şi, oricât de subiectivã ar fi decizia, ipoteza Santorin se pare a nu fi decât un artifactum* (minte-mã frumos!) deoarece i se pot aduce obiecţii majore de ordin logic şi ştiinţific.
   – Ipoteza Santorin face presupunerea cã Moise nu s-ar fi îndreptat, în exodul cu poporul sãu, spre Marea Roşie ci, mult mai spre nord. Acest lucru înseamnã cã de fapt ipoteza Santorin pune la îndoialã veridicitatea consemnãrii biblice pe care vrea sã o demonstreze. Aceastã presupunere nu se poate susţine deoarece numai traversarea Mãrii Roşii asigura posibilitatea ajungerii la muntele Sinai unde s-a întâmplat minunea rugului nemistuit de flăcări (aşa cum specifică Biblia), iar Moise ştia acest lucru deoarece cunoştea zona din timpul cât a trãit în ţinutul Madian în care se afla masivul muntos respectiv.
   – Conform datelor istorice, erupţia vulcanului Santorin nu a avut loc concomitent cu exodul. Eruptia cea mai apropiată de momentul exodului evreesc a avut loc în anul 1644 î.e.n.(cu 131 ani înainte de exod) – determinare ştiinţificã certificată cu ajutorul probelor de praf prelevate din gheţurile Groenlandei, în timp ce exodul a avut loc în 1513 î.e.n., iar dacã totuşi erupţia ar fi provocat inundarea ţinutului Gosen situat în Delta Nilului la cca. 800 km., depãrtare de Santorin, aceasta ar fi trebuit sã fie de cca. 5000 de ori mai puternicã decât cea din 1940 – intensitate neplauzibilã şi care ar fi avut ca efect, transformarea definitivã a unor întinse zone din Delta Nilului şi din peninsula Sinai, în fund de mare şi deci, sã facã sã disparã presupusul lac traversat de Moise. Pe de altă parte, o erupţie vulcanică care ar fi trebuit să fie de talia celei care a dus la dispariţia Atlantidei sau ca cea a vulcanului Krakatoa, nu ar fi putut trece neconsemnată de izvoarele istorice.
   Comparativ cu ipoteza Santorin, ipoteza energomentalistã pare mai plauzi-bilã, presupunând, în mod paradoxal o mai profundã conotaţie sacrã. Chiar fãcând abstracţie de deosebita forţã mentalã a profetului evreimii, în condiţiile în care po-porul evreu nedreptãţit, asuprit şi torturat de statul faraonic, acestuia (lui Moise) i-a stat în posibilitãţi sã unidirecţioneze gândul, dorinţa şi conştiinţa eliberãrii seminţiei sale din robie.
   #Cu privire la fenomenul energomental, este de menţionat teoria autorului acestor rânduri, conform căreia energia mentală, direcţionată volitiv, are efect fizic, iar în cazul unidirecţionării voinţei unei mulţimi de indivizi, se obţine « unidirecţionarea mentală » care face plauzibil fenomenul « poltergeist », la scară macro.#
   Unidirecţionarea forţei mentale a tuturor evreilor a fost facilitatã de cre-dinţa în profetul şi conducãtorul lor, care a promis explicit cã va despãrţi apele mãrii :

   V.T.Exod 14:21
   In timp ce ipoteza Santorin ar putea explica un singur fapt apelând, în plus, la nişte condiţii posibile dar puţin probabile ca timp, loc şi efect, ipoteza unidirec-ţionãrii mentale se bucurã de generalitatea şi plauzibilitatea explicãrii în acelaşi mod şi a altor fenomene paradoxale; deplasarea obiectelor în timpul şedinţelor de spiritism, modificarea traiectoriei astrelor, pãşirea biblicã peste ape, disiparea norilor sau din contră, provocarea ploii, deplasarea independentã de gravitaţie şi inerţie a OZN etc.
   Ipoteza unidirecţionãrii energomentale are dezavantajul nonconformis-mului şi ineditului cu tentã aparent oculticã, dar oricum este superioarã unei ipoteze ad-hoc cum este ipoteza Santorin care se bazeazã mai mult pe posibilitãţile mediatice ale susţinãtorilor ei carismatici, decât pe rigoare şi realism.
   #Cu privire la ipoteza că acea “rătăcire” îndelungată (cca.40 de ani) a evreilor prin deşert s-ar datora schimbării drastice a topografiei locurilor, în urma inundării acestora, mai plauzibil este că această rătăcire se datoreşte faptului că de fapt evreii de rând nu cunoşteau cu precizie localizarea acelei Ţări Promise deşi DOMNUL Dumnezeu indicase cu precizie acest lucru atât lui Avraam şi Isaac, cât şi lui Iacov (Geneza 34;12), şi în plus această populaţie evreiască migratoare, trebuia să înfrângă împotrivirea tuturor triburilor întâlnite în cale, pentru a-şi asigura cu forţa, mijloacele de subzistenţă, fără a mai invoca « pedeapsa »(puţin probabilă) aplicată de DOMNUL pentru neîncredere evreilor în cuvântul său, aceştia trimiţând iscoade timp de 4o de zile pentru a se asigura că pot pătrunde în Ţara Promisă).#
   Pentru a evita acuzaţia de minciună prin omisiune, este necesar să menţionăm ca alternativă posibilă a “despărţirii apelor”, şi ipoteza a doi cercetători ruşi care emit ideea că în timpul refluxului, apele Mării Roşii dezgoleau unele din numeroasele bariere coraliere, transversale, peste care evreii ar fi putut traversa marea.
   (Recifuri de corali au existat în realitate, şi a fost nevoie să fie periodic distruse după darea în folosinţă a Canalului de Suez).
   Fenomenul era real, dar conform aceloraşi cercetători, trebuia ca refluxul să fie corelat cu vântul de o anumită direcţie, de o anumită intensitate şi de o anumi-tă durată.
   Ipoteza poate fi totuşi susţinută cu mai multe elemente furnizate chiar de scrierea biblică:
   – Exodul a avut loc în perioada sărbătorilor pascale, abia instituite – sărbători legate de evenimentul de « lună plină », adică de conjuncţia dintre lună şi soare, atunci când mareea (fluxul şi refluxul) are amplitudine maximă.
   – Moise a avut intenţia să profite de reflux, fenomen pe care probabil l-a cunoscut din timpul când a înoptat cu turmele în zona respectivă.
   #Modalitatea de traversare a mării, se pare că nu era un prilej inedit pentru Moise. Atât atunci când a fugit în Madian, cât şi când s-a întors după 40 de ani, este posibil să fi folosit traversarea rapidă a mării în acelaşi mod, din moment ce acest lucru s-a petrecut foarte repede. Acest lucru este sugerat de Biblie în Exod 4. 24 , verset ce sugerează o durată a călătoriei de maximum două zile şi o noapte în loc de una de câteva saptămâni cât ar fi durat o călătorie din Madian în Gosen ocolind Marea Roşie prin istmul de Suez.#
   Intenţia sa este dovedită de recomandările făcute evreilor pentru a se echipa corespunzător pentru trecerea printr-un vad cu formaţiuni calcaroase ascuţite ce nu putea fi parcurs cu picioarele neîncălţate.

   V.T.Exodul 12.11
   – Este adevărat că « vânt puternic dinspre răsărit » există şi în zilele noastre şi este unul din factorii care contribuie la accentuarea refluxului.
   Este de menţionat că această ultimă ipoteză ştiinţifică, rămâne la stadiul de ipoteză neputând fi probată în aceste timpuri din cauza modificărilor produse de amenajarea Canalului de Suez, dar nu este nici contrară ipotezei meseriste cu privire la unidirecţionarea mentală, din contră, poate fi socotită complementara acesteaia, în mod ferici

   30. CÂŢI EVREI AU PARTICIPAT LA „EXOD”?

   V.T.Exod: 12.37
   Versetul 37 din capitolul 12 al cărţii Exodul, alături de absenţa menţionării endemice în documentele egiptene (egiptenii nu menţionau evenimentele defavora-bile lor), este folosit în mod expres drept dovadă că prezenţa evreilor în Egipt ar fi pură fabulaţie.
   Având în vedere că în versetul 27 din capitolul 46 al Genesei se specifică:
   ,
   şi cum acest lucru se întâmpla prin anul 1720 î.e.n., iar Exodul a avut loc în 1513 î.e.n., în nici-un caz populaţia evreiască nu se putea înmulţi în numai cca. 2oo de ani (în timp de patru generaţii, cum scrie în Genesa 15.16) de peste 85oo de ori. Chiar aplicând cel mai optimist proces de extrapolare, se poate admite o creştere a popula-ţiei de cel mult 5o de ori, acest lucru înseamnând că evreii puteau număra la data Exodului cca. 5-6.ooo de suflete, şi implicit cuvântul „eleph” versetul 37 al capitolului 12 al cărţii „Exod”, nu înseamnă mii, ci grupuri, neamuri sau familii. Ţinând seama că o familie evree, (exceptând copiii) putea conţine tată, mamă, bunic şi bunică din partea tatălui, eventual alte rude, numărul total al evreilor se putea cifra, într-adevăr la cca. 5-6.ooo de suflete, şi în nici-un caz 600.000.
   În Numeri 10.36 este consemnat: unde expresia „eleph”a fost tradusă prin cuvântul „mie”. În atare situaţie ar trebui să se admită că acele zeci de mii ale miilor ar însemna că Israel număra zeci de milioane de persoane. Considerând însă că „eleph” semnifică de fapt „familie”, „neam”, „seminţie”, „clan” etc., versetul în cauză ar deveni:, ceea ce ar însemna că în fiecare din cele douăsprezece seminţii evreeşti existau zeci, nici măcar sute, de familii (neamuri) şi deci maximum 90 familii (neamuri) înmulţite cu 12 seminţii şi înmulţite cu patru – cinci membri de familie, dau o populaţie de 5–6 mii de evrei plecaţi în exodul biblic.
   O astfel de apreciere a numărului de evrei este confirmată şi de dimensiu-nea oştirii egiptene care a pornit în urmărirea acestora spre Marea Roşie;
   
   V.T.Exod 14.7,
   adică, practic au plecat în urmărirea evreilor înarmaţi cel mult 12oo de ostaşi egip-teni (un luptător şi un conducător de car în fiecare car de luptă), ceea ce este logic dacă evreii dispuneau de cel mult 6-7oo de oameni înarmaţi.
   În ipoteza că numărul evreilor se cifra la numai câteva mii, dintre care numai cca. 1ooo erau potriviţi pentru luptă, se explică şi paradoxul „rătăcirii” de circa 4o de ani prin deşert deoarece în fapt erau nevoiţi să înfrângă rezistenţa unor populaţii pe care să le supună sau să le îndepărteze şi în nici-un caz nu puteau năvăli peste o populaţie organizată cum era, spre exemplu, cea din regatul filistenilor, cea din regatul amoriţilor sau a altora asemenea (regele edomit le-a respins expres cererea de trecere) situate în calea evreilor pe drumul cel mai scurt din Egipt spre Canaan.
   (Cu privire la condiţiile deşertului, sunt suficiente informaţii că acesta nu însemna ariditatea şi condiţiile excesive care sunt astăzi în Sinai sau în Peninsula Arabică, deci chiar şi în „deşert” existau surse de subzistenţă).
   Versetul 25 din capitolul 18 al Exodului: , este un alt indiciu despre numărul mult mai redus al populaţiei evreeşti, deoarece dacă aceasta s-ar fi cifrat la cele 6oo.ooo, Moise ar fi trebuit să aleagă singur cel puţin 6.6oo de căpetenii, ocupându-se doar de „sutaşi”(şi miaşi), pentru a putea îndeplini recomandările socrului său Ietro.
   În concluzie, sunt suficiente informaţii care confirmă prezenţa evreilor în Egipt şi exodul acestora spre Ţara Promisă, dar aceştia nu au fost în număr atât de mare. Acel număr „cât frunza şi iarba” nu a însemnat decât cel mult câteva mii, număr totuşi destul de important şi mai ales comparabil cu cel al celorlalte seminţii ale timpului.
   Şi totuşi în capitolele 1, respectiv 27 ale cărţii „Numeri”, „recensămintele” ordonate de Moise, consemnează aproape cu lux de amănunte că de fiecare dată numărul total al evreilor este de cca. 600.000 (!) de persoane, număr care nu poate fi justificat de nici-un proces demografic normal, situaţie în care s-ar putea emite acuzaţia de mistificare chiar şi în ce îl priveşte pe Moise. În realitate, tocmai parado-xul cifrelor avansate de cele două recensăminte, ambele fiind de cca. 600.000, oferă (în premieră!), cheia problemei.
   Trebuie menţionat că în ediţiile recunoscute „princeps”, numerele în cauză nu erau scrise cu cifre, ci cu litere (nu 46500 cu referire la populaţia neamului Ruben, spre exemplu, ci „patru zeci şi şase de mii cinci sute”, ori dacă suntem consecvenţi, miile (eleph) de fapt înseamnă familii şi deci 46500 înseamnă „46 familii cu 5oo persoane”. Făcând „traducerea” tuturor datelor consemnate de recensămân-tul menţionat în „Nuneri” 1.21,23,25,27,29,31,33,35,37,39,41,43., înseamnă 598 familii cu 5550 indivizi. De asemenea al doilea recensământul consemnat în „Numeri” 26.7,14,18,22,25, 27,34,37,41,43,47,50., înseamnă 596 familii cu 5730 de indivizi.
   (Menţionăm că versetele din „Numeri” 1.46.(referitoare la 603.55o), respectiv 26.51.(referitoare la 6o1.730), nu au putut fi identificate în ediţiile originale, ele fiind, cu siguranţă, adăugate în ediţiile ulterioare pentru a întări traducerea mistificată a versetului 37 din capitolul 12 din „Exodul”, şi s-au obţinut prin însumarea datelor pentru fiecare seminţie dar cu eroarea că numărul de familii a fost tradus ca fiind număr de mii.)

   31. CHIVOTUL LEGILOR

   În cartea „Exodul”, începând cu capitolul 36, Moise descrie cu lux de amănumte, confecţionarea obiectelor de cult, pentru „sfântul lăcaş” al credinţei evreilor în singurul Dumnezeu; cortul, perdelele, chivotul, masa, sfeşnicul, altarul, ligheanul de aramă etc., precum şi veşmintele preoţeşti.
   Dintre toate obiectele de cult, un interes aparte prezintă „chivotul legilor” – obiect căruia Biblia îi atribuie nişte calităţi care nu par credibile. Cei care, cu siceritate sau din rea credinţă contestă calităţile chivotului, nu au, totuşi, nici-o îndreptăţire să conteste şi existenţa acestuia, din moment ce Moise menţionează detalii privind dimensiunile şi natura materialelor folosite pentru confecţionare.
   Despre chivotul legii, a cărei descriere constructivă amănunţită este dată în Exodul 37:1-9, este consemnat faptul că avea puteri miraculoase care-i ajutau pe evrei să-şi învingă duşmanii. Deşi avea o greutate de cca. 100 kg., Biblia afirmă că chivotul plutea în faţa oştilor israeliene, scotea un muget iar deasupra capacului cei doi heruvimi emanau un ”nor de lumină”.
   Interesant este faptul atribuit chivotului de a produce îmbolnăviri; filistenii, care capturaseră chivotul de la evrei, au fost nevoiţi să-l returneze deoarece au fost invadaţi de şoareci şi s-au îmbolnăvit de ciumă bubonică. (Nu se ştie cum a produs chivotul invazia de şoareci, dar ciuma, castegoric, a fost răspândită de aceştia).
   Şi mai înteresant este faptul că chivotul provoca neplăceri chiar evreilor. Se menţionează că doi nepoţi ai lui Moise au fost „carbonizaţi” când au adus ofrandă (şi probabil au atins chivotul), unul din purtători, Uza, a fost electrocutat mortal atunci când a atins chivotul pentru a-l echilibra, iar purtătorii se plângeau de o stare de sănătate proastă şi considerau că chivotul reprezintă un pericol pentru viaţa lor.
   La un moment dat, s-a confecţionat cortul pentru chivot, nu pentru a fi el protejat, ci pentru ca oamenii să fie protejaţi.
   #Detaliile constructive ale cortului conduc la ideea că încă de atunci s-a născut ideea de biserică, ca loc de închinăciune, iar descrierea acestuia coincide aproape integral cu ceea ce va fi mai târziu, biserica creştină ortodoxă, cea care are altarul despărţit de restul ei, prin „perdeaua” numită catapeteasmă – aceea care s-a sfâşiat când Iisus s-a sfârşit pe cruce.#.
   Acesta este şi unul din motivele că, mai târziu, chivot

   Reply

5. Carte de Revelaţie divină scrisă de Iniţiat Român

   CARTEA ARE TITLUL „DIVINA CARTE”
   Să cunoaştem Revelaţiile Sfinte ale DIVINEI CĂRŢII
   ce confirmă PROFEŢIILE privind poporul sfânt, poporul roman.
   Pentru cunoaşterea de către toţi românii a Cărţii de Revelaţie Sfântă, „DIVINA CARTE” (826 pag.), vă rugăm să ne sprijiniţi în acest început, prin aceptarea acestui mesaj al Iniţiatului Român Gheorghe Olteanu (021 / 352.62.95), pe Site – ul ce-l administraţi.
   Până acum, distribuitorii de carte au refuzat prezentarea spre vânzare a Cărţii Sfinte.
   Cartea aparţine poporului român. Prin această Divină Carte, acest popor este recunoscut ca şi Poporul Sfânt, iar Bucureştiul este recunoscut ca şi Noul Ierusalim, de către Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu, Sfântul Părinte DOMNUL SFÂNT UNIC ŞI UNIVERSAL din Steaua Polară, Lumea Divină de Sus.

   Articol prezentare în Revista Lumea Misterelor din luna iulie 2010

   „DIVINA CARTE” este continuarea următoarelor Cărţi (pe care le cuprinde într-o formă revizuită):
   1. „DIALOG – REVELAŢIE CU CREATORUL ACTUALEI ORDINI UNIVERSALE ALFA SUPREMA FIINŢĂ A CELOR ZECE CONŞTIINŢE COSMICE” (127 PAG. 1993);
   2. „DIALOG – REVELAŢIE CU CREATORUL ACTUALEI ORDINI ANIVERSALE ALFA SUPREMA FIINŢĂ A CELOR ZECE CONŞTIINŢE” (209 PAG. 1994);
   3. „ALFA – IISUS ALFA”(202 PAG. 1994);
   4. „DOMNUL DUMNEZEU ADEVĂRAT ŞI VIU ALFA – FIINŢA SUPREMĂ A FORŢEI DE ECHILIBRU FIINŢA SUPREMĂ A FORŢEI DE CREAŢIE TREIMEA UNICĂ ALBĂ // YYSUS HRISTOS // YYSUS ALFA // YYSUS YYSUS HRISTOS // YYSUS YYSUS ALFA // SUPERFIINŢA ZEIŢA KUNDALINI // FIINŢA SUPREMĂ ALFA // FIINŢA LUMINI” (469 PAG. 1999).

   Cărţile au fost publicate de Editura Comunităţii Mondiale Ilfida (începând cu anul 2010, aceasta Editură a devenit Editura Uniunea Unică).
   Cartea de Revelaţie sfântă are următorul Titlu complet:

   „DIVINA CARTE”

   ■ DOMNUL DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR DOMNUL SFÂNT UNIC ŞI UNIVERSAL – SUPER PARTICULA DIVINĂ „A” în Uniune Sfântă şi Indestructibilă cu Sfânta Sa Autocreaţie Divină, Antiparticula „a”, CERCUL MAGIC DIVIN SUPREM „YANG şi Yin” şi Sfintele Lor Autocreaţii, Antiparticulele Divine:
   ►DOMNII SFINŢI „al • al”;
   ►DOMNII SFINŢI „fa • fa”;
   ►DOMNII SFINŢI „Y Alfa • Yy”,
   Cei ce, în Uniune, autocrează „SUFLETUL DIVIN SFÂNT” sau „DUHUL SFÂNT GENERATOR” al Vibraţiilor Vieţii Vii şi al Vibraţiilor Vieţii Vii Raţionale Universale

   ■ DOMNUL DUMNEZEEU – FOCUL SACRU DIVIN, Uniunea Divină Unică şi Universală a „SUFLETULUI DIVIN SFÂNT” sau a „DUHULUI SFÂNT”, cu „DOMNII SFINŢI UNICI şi UNIVERSALI:
   ►SFÂNTA TRINITATE A PARTICULEI DIVINE „A • L • F”,
   aflată în uniune veşnică şi indestructibilă cu
   ►SFÂNTA TRINITATE A ANTIPARTICULEI DIVINE „a • l • f”
   ■ Sfintele Autocreaţii, Fiii Divini ai „FOCULUI SACRU DIVIN”:
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Al • Fa” Neutronul Vieţii Vii;
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „AL • FA” Protonul Vieţii Vii;
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Alfa” Pozitronul Vieţii Vii;
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „ALFA” Neutriniul Vieţii Vii

   ■ DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI CU STARE VIBRAŢIONALĂ, AUTOCREAŢII DIVINE A CELOR DOUĂZECI DE DOMNI SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI FĂRĂ STARE VIBRAŢIONALĂ, CONŞTIINŢELE COSMICE DIVINE UNIVERSALE:
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „DUM • NE • ZEEU”;
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Dum • Ne • Zeeu”;
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „DUM • NEZEEU”;
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Dum • Nezeeu”;
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „ALFA • AL • FA”;
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Alfa • Al • Fa”;
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „BHAGA • WATH”;
   • DOMNII SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI „Bhaga • Wath”

   ■ NUCLEELE DIVINE TREIMICE RAŢIUNE ZEEU SAU ZEIŢĂ, UNIUNEA UNICĂ ŞI UNIVERSALĂ, ÎNTR-UN SINGUR NUCLEU, A CELOR PATRUZECI DE „DOMNI SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI”, MATRICEA DIVINĂ RAŢIONALĂ A VIEŢII VII ŞI A VIEŢII VII RAŢIONALE UNIVERSALE CU CEA MAI MARE STABILITATE

   ■ SFINTELE ÎNTRUPĂRI ŞI AUTOCREAŢII DIVINE ALE „SUFLETULUI DIVIN SFÂNT” SAU „DUHULUI SFÂNT”, ÎN CONŞTIINŢE EXPERIENŢE DE VIAŢĂ VIE FIZICĂ SEMIOM PURIFICATE ŞI ÎNNOBILATE, CELE CE DEVIN FIII DIVINI AI „DOMNILOR SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI”, NUMIŢI SPIRITELE PURIFICATE ŞI NEPURIFICATE

   ■ FORMELE FIINŢE, ENTITĂŢI ŞI UNIUNI DIVINE RAŢIONALE UNIVERSALE ALE „DOMNILOR SFINŢI UNICI ŞI UNIVERSALI”:
   • OAMENII UNICI YYSUS HRISTOS;
   • OAMENII UNICI UNIVERSALI YYSUS ALFA;
   • şi ZEEII ŞI ZEIŢELE

   Divina Carte are un număr de 826 pag. şi cuprinde Revelaţiile Sfinte primite de Iniţiat prin „auzul divin”, în perioada noiembrie 1991 – aprilie 2010, grupate în 18 Cărţi.

   Declaraţie Iniţiat
   În partea finală a Cărţii de Revelaţie, Domnii Sfinţi Unici şi Universali, Cei ce sunt, în fapt, Domnii DUMNEZEEI – Dumnezeei // DUMNEZEEI ai DUMNEZEEILOR au acceptat să ne comunice o parte din misterele divine ale vieţii vii şi ale vieţii vii raţionale universale.
   Fiecare Tată Divin care ne-a vorbit, ne-a comunicat adevăruri fracţionate, uniunea tuturor adevărurilor este ceea ce noi trebuie să facem, şi prin aceasta vom afla scopul misiunii noastre divine de Semioameni, fiinţe fizice raţionale, precum şi despre evoluţia şi existenţa noastră după ce va trece această Experienţă de viaţă vie fizică de Semiom.
   Cei care trebuie să citească primii această Divină Carte, sunt bărbaţii în vârstă de peste 65 de ani şi femeile în vârstă de peste 60 de ani.
   A-l cunoaşte pe Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR, implică o mare răspundere, o credinţă şi un curaj deosebit din partea fiecărui Semiom responsabil să împlinească uniunea divină raţională cu Creatorii şi Judecătorii noştri. De aceea, copiii şi tinerii să nu citească decât primele 7 Cărţi. Pe cei fără credinţă îi sfătuim să nu cumpere şi să citească această Divină Carte, căci se vor supune judecăţilor divine. A nu acorda respectul cuvenit fiecărui cuvânt al Cărţii, înseamnă să jigneşti grav pe fiecare Tată Divin ce ne-a comunicat Adevărurile Sfinte.
   Ziarişti şi diverşi critici! Nu aveţi îngăduinţa divină să comentaţi, fără să studiaţi şi să cunoaşteţi, această Divină Carte. Nu aveţi îngăduinţa să influenţaţi pe semenii voştri să nu citească şi să nu cunoască Revelaţiile Sfinte.
   Eu, Autorul ales de Domnii Sfinţi Unici şi Universali să scriu, prin „auzul divin” această Divină Carte, sunt un seamăn de-al vostru care a atins Starea Sfântă de Nirvana, sunt purificat şi înnobilat, şi acum, am misiunea să mă rog pentru binele Umanităţii Semiomului Ylfy de pe Planeta Terra. Nu am îngăduinţa să vorbesc despre Divina Carte, nu am dreptul să vă influenţez. Doresc să fiu ignorat, să fiu lăsat în pace. Doresc să mă odihnesc şi să mă rog pentru voi toţi, semenii mei, cei ce veţi citi şi cei ce nu veţi citi Divina Carte a Umanităţii Semiomului Cosmic din Supergalaxia Calea Lactee.
   *
   * *
   „DIVINA CARTE” cuprinde şi Rugăciunea Divină de Purificare. Această Rugăciune dacă este rostită (citită) de 5 ori zilnic, iar în cazul unei citiri, să se revină în mod repetat (de câte ori se doreşte) asupra paragraful prin care se imploră starea de sănătate cu speranţă, credinţă şi iubire sfântă faţă de Sufletul Divin Sfânt sau Duhul Sfânt, îi aduce celui ce se roagă starea de sănătate.
   *
   * *

   Editura Uniunea Unică Tel: 021 / 352.62.95

   Reply

   1. DESCOPERIRI ARHEOLOGICE SENZAŢIONALE:
      ORIGINALUL SFINTEI SCRIPTURI ŞI CERCETAREA ÎN PENAL A LUI ISUS CRISTOS
      (Traducerea noastră în analiza savanţilor diin Nigeria-Africa )
      PARTEA A I-A
      DESCOPERIREA ORIGINALULUI SFINTEI SCRIPTURI
      FAZA I-a : PRIMA DESCOPERE
      Descoperirile arheologice de la Zărand ,sunt scrise pe 30 de volume.Unele sunt traduse in limba engleză.În perioada 2oo3-2013 am dat zeci de interviuri la mass media, am prezentat comunicări la conferinţe internaţionale.Am participat la „mese rotunde” organizate de televiziuni şi societăţi care transmit informaiile prin internet. O parte minoră de pe piesele arheologice, scrise în limba Edenului – a fost tradusă de subsemnatul în limba română . Traducerile au ajuns în Nigeria din Africa,.Calificând descoperirea deosebit de interesantă,”cineva „ din această ţară a luat iniţiativa şi a cerut unei persoane sau grup de persoane,din savanţii Nigeriei, să analizeze materialul tradus in România pentru a stabili adevărul..Ca atare ,pe data de 3 XII 2013 am primit prin internet un mesaj din partea Bancii Lloyds TSB Bank ABUJA Nigeria Etaj 12 49/55 Broad Street. şi Google Acordarea departe Retragerile (6) Printre altele ,mesajul trimite articolul subsemnatului cu descoperirea originalului Sfintei Scripturi ,tradus de savanţii Nigerului în limba română (Logic, articolulu subsemnatului a fost tradus în limba engleză,examinat în limba engleză şi tradus din nou în limba română ).Deosebirile dintre traducerea subsemnatului şi traducerea savanţilor nigerieni este minoră. În acest articol relatăm o parte din cuvintele nigerienilor (care nu apar în lucrările noastre anterioare.Obiectivul urmărit fiind redarea cât mai corectă informaţiilor transmise omenirii de piesele arheologice )
      Cuvintele interesante au fost scrise de savanţii nigerieni cu majuscule (Ca atare .în acest material,PE LÂNGĂ CUVINTELE SCRISE DE NOI CU LITERE MARI ,ÎN MATERIALELE PUBLICATE,SE SCRIE AICI CU LITERE MARI, O PARTE din CUVINTELE SCRISE, ASTFEL,DE SAVANŢII NIGERIENI ) .. Pe de altă parte, savanţii nigerieni au descoperit în traducerea pe care au efectuat-o în Nigeria ,câteva idei noi şi unele versiuni specifice limbii engleze care nu au fost traduse de computerul nostru în România.Acceptând aceste „noutăţi” le-am inclus în acest articol,Ca atare, acest articol diferă de alte articolele publicate DE SUBSEMNATUL.
      Acţiunea savanţilor nigerieni ne-a produs o satisfacie pozitivă deosebită. Pentru această acţiune ,pe această cale, le aducem mulţumirile noastre !
      ( Aştept ca acţiunile savanţilor nigerieni să fie urmate şi de alţi savanţi şi cercetători din alte ţări pentru ca oamenii să cunoască adevărul)
      Piesa arheologică, descoperită la Zărand- România cu imaginea lui Dumnezeu,Isus Cristos şi Lucifer conţiine sute de picturi.şi mii de pagini text . Informaţiile transmise , comparate cu informaţiile DIN Biblie ,în special, din Noul Testament ,sunt atât de asemănătoare, încât face impresia CĂ „n” ECHIPE FORMATE DIN super SPECIALIŞTI PENTRU FIECARE DISCIPLINĂ ŞTIINŢIFICĂ ŞI AU ASOCIAT EFORTURILE ., AU COMPUS şi imprimat pe piesa arheologică textul, picturile, vocea spiritelor şi simfoniile având ca model informaţiile din Biblie .SAU ,invers , au scris ca rezumat de pe această piesă conţinutul Noului Testament .Asemănările se opresc la imaginea lui Isus Cristos ,Cele mai bune imagini din picturile religioase nu sunt identice cu imaginile de pe piesa arheologică .Justificările sunt corecte,dar.. sunt justificări.Această GRIJĂ în reflectarea RIGUROASĂ a adevărului, pentru a nimici orice dubiu ,pretinde dovezi suplimentare SCRISE care să confirme ori să infirme existenţa lui ISUS Cristos.
      La data de 27 august 2013 ,când reciteam manuscrisul ce constituie volumul Creaţionism Ştiinţific, Istoria nefalsificată a omenirii,Manual internţiional , pentru a-l da la tipar, , am căutat în Biblie cuvintele imprimate pe Piesa Arheologică din momentul în care Isus Cristos ,pe cruce ,cere apă celor care-l păzesc. Am rămas pur şi simplu blocat !

      CUVINTELE CA PROFEŢII pentru viitor ,SCRISE PE PIESELE ARHEOLOGICE şi PRONUNŢATE de ISUS CRISTOS ca sunete, transmise de computer, se REGăSESC ÎN VERSIUNEA NOULUI TESTAMENT CA PROFEŢII împlinite.
      Iată,cuvintele pronunţate de Isus Cristos,răstignit pe cruce,regăsite în textul scris pe piesa arheologică şi în sunetele transmise de computer :
      … CA (cană), O ,IA, ODAT ,OLEAC, DĂ, MIE ,adică Isus cere paznicilor să ia într-o cană oleac de apă şi doar o singură dată să-I dea
      ( vezi Partea VI fig. 23 „ .D TEXTUL de pe piesa arheologică Marea Profeţie „ Volumul „Creaţionism Ştiinţific Arheologic,Istoria nefalsificată a omenirii,Manual Internaţional „.
      Am căutat cuvintele în VERSIUNEA Evanghelii pentru a MĂ CONVINGE CĂ ÎNTR-ADEVĂR ACESTEA SE AFLĂ SCRISE ÎN BIBLIE. Nu s-au aflat. Evangheliile transmit numai sinteza –REZUMAT a fenomenelor i Exemplul:În Ioan Capitolul 19 vers, 28 este scris :„ Isus,care ştia că acum totul s-a sfârşit, CA SĂ SE împlinească Scriptura„a zis: MI-E SETE” paznicii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oţet şi I l-au dus la gură”.
      Observaţii ::
      -substantivul Scriptura este scris cu literă mare,ceea ce înseamnă că în realitate este document unic,substantiv propriu.
      -Cuvintele ”ca să se împlinească Scriptura” au caracter imperativ: ESTE O PROFEŢIE CE TREBUIE EXECUTATĂ DE ISUS CRISTOS ŞI DE paznici
      Sfântul EVANGHELIST Ioan nu dă explicţiI .Ce înţelege prin „Scriptură „ ? Unde se află ? Cine este autorul ? În ce limbă e scrisă? Cu ce alfabet ? Pe ce suport material ? De când datează?
      Înformaţiile din Scriptura-Profeţie, regăsindu-se în Vechiul Testament primite de prooroci prin acţiunea Duhului Sfânt , e dovadă că aceasta se află pe Sfera Cerească,în exteriorul materiei ce formează Universul nostru . Isus Cristos avea cunoştiinţă despre înscris. Paznicii nu-l cunoşteau L-au executat automat.
      – În Psalm 69 vers. 21 se spune : „Ei îmi dau oţet” Deci , se confirmă existeţa înscrisului, a Scripturii cu caracter imperativ la care se referă Isus Cristos.şi la actul paznicilor să-I dea oţet în loc de apă.
      – În Matei Cap. 26 vers 24. Isus spune din nou : Negreşit, Fiul omului Se duce, după cum ESTE SCRIS despre El (Isus Cristos nu se referă la Vechiul Testament,unde , pe lângă multe alte informaţii, se află şi informaţii care vorbesc despre El,ci la documentul-profeţie în care subiectul principal este chiar El. .Noul Testament nu a existat în timpul vieţii Sale, pentru a presupune că, Isus se referea la acest document)
      Din aceste informaţii se desprinde ideea clară şi categorică : „undeva” ,există un document cu informaţii despre Isus Cristos şi colateral despre spiritele din Univers .. Biblia numşte acest „Document „ SCRIPTURĂ. Credincioşii o consideră „obiect” sfânt sau sacru.
      Vechimea şi originea cuvântului Scriptură nu sunt cunoscute . Cercetările făcute de altii, şi nu de subsemnatul , arată: cuvântul s-a aflat în limba greacă veche…Ca atare , cuvîntul Scriptură provine din perioada Indo-europeană auzit de coducători ai triburilor greceşti, când se aflau în spaţiu fostei Dacii,
      În Dacia ,două sau mai multe cuvinte, fiecare pronunţat independent, exprimând un fenomen cunoscut,când se refereau cât de cât la un fenomen nou, necunoscut,erau asociate pentru a da nume acelui fenomen. Astfel,numele este documentul sau ŞTAMPILA din INFORMAŢIILE SAVANŢILOR Nigeriei Numele autentifică existenţa fenomenului ) .
      Studiind cuvântul scriptură,după tehnica formării cuvintelor din Ţara Zărandului, am descoperit :este format din trei cuvinte
      a) Scripta=scripte :substantiv la femenin… Ţărănimea română ,la singular, spune Script.Prin script se înţelege un document scris format din semne de litere şi cifre,sunete şi,picturi.Reţineţi: scriptul nu conţine numai texte scrise ci şi alte moduri de transmitere a informaţiilor (În Dicţionarul Lmbii Române Literare din anul 1957 nu există cuvântul script ci numai scripte )
      b) u= cuvânt care redă acţiunea cuiva,în speţă , a lui Ra : „Scriptu lui Ra”
      c) Ra =Numele lui Dumnezeu din religia dacilor Exemplul ( Părntele G-Ra-divus )
      Deci,Script-u-Ra însemnă
      -SCRIPTa sau scriptu format din semne ce semnifică litere ,cifre, sunete şi picturi ce redau forma fiinţelor şi a lucrurilor .
      -u ( a Lui ,a celui cu numele de Ra)
      -Autorul Scriptului.: RA
      Cele trei cuvinte pronunţate împreună exprimă numele Docuumentului
      „SCRIPTURA „ Numele de Ra aflat sub ŞTAMPILA denumirii Scriptu-Ra este Fiinţa care a făcut sau a creat documentul .Acesta are numele de Ra .
      Astfel există două înscrisuri-scripturi:
      a.Scriptura-Profeţie care a prevăzut toată activitatea lui Isus Cristos,( inclusiv după înviere) ,păstrată pe Sfera Cerească . .(nevăzută de oameni )
      b.Piesa arheologică-profeţie (Scriptu- lui Ra ) ridicată de subsemnatul de pe Crişul Alb,hotarul comunei Zărand jud.Arad România (Zona se numeşte Ţara Sarraandului ).
      Informaţiile de pe Scriptura-Profeţie din cer, ajunse la scadenţă, ,fiind regăsite ca împlinite în VERSIUNEA NOULUI TESTAMENT,
      iar acestea corespunzând cu informaţiile de pe Piesa arheologică-profeţie sunt dovezi că cele două profeţii (de pe Sfera Cerească şi de pe Piesa arheologică de la Zărand) sunt identice ca denumire (Scriptu-lui Ra ) şi PROGRAM de activităţi pentru Isus Cristos (posibil chiar ca semne ce redau acelaşi cuvânt)
      Acestea ,se deosebesc de Biblie prin:
      a )Pe piesa arheologică, fenomenele sunt descrise în DETALIU ,ca profeţii .
      b) În Biblie fenomenele împlinite sau neâmplinite sunt consemnate sub formă de sinteză SAU REZUMAT .
      Pe piesa arheologică unele cuvinte sunt relatate prin prima literă din cuvânt. Exemple: Z reprezintă prima literă din cuvântul lumină Profeţiile, pe piesa arheologică , sunt redate ,uneori , sub formă de dialog şi monolog..Această metodologie scoate în relief frământările sufleteşti ,AGONIA, contradicţia dintre duhul lui Dumnezeu şi duhul lui lucifer cu propunerile şi motivaţiile pe care cele DOUĂ duhuri le fac sufletului pentru a smulge decizia ce exprimă adevărul SAU deciza care ascunde adevarul.(A se vedea tainele , sau MISTERELE aceastei probleme în volumul Creaţionism Ştiinţific Arheologic, Istoria nefalsificată a omenirii,Manual internaţionl,Partea a V-a Spirite şi Materie )

      FAZA a II -a :PRIMELE PAGINI TEXT DE PE PIESA ARHEOLOGICĂ „ MAREA PROFEŢIE= SFÂNTA
      SCRIPTURĂ
      Piesele arheologice ridicate din RÂUL Crişul Alb au fost aduse la Arad .
      După curăţire de noroi au fost fotografiate în atelierele Poliţiei Arad ,de Poliţia Arad, comisar dl. Moldovean şi subalternii d-sale. Piesele s-au fotografiat din diferite unghiuri.În total s-au realizat, în prima fază 199 fotografii.In faza doua,s-au executat , pentru piesa Marea Profetie, încă 12 fotografii Toate fotografiile au fost puse pe disc magnetic obişnuit S-au examinat pe ecranul computerului cu ochiul liber şi cu lupa
      La un moment dat,pe ecranul computerului apărea un anunţ :SA DESCOPERIT CEVA DEOSEBIT ,dacă sunt de acord să continăm investigaţiile. Am spus: Da !. (Nu ştiam şi nu ştiu la ce se referea acest anunţ)După aproximativ un an de la data fotografierii pieselor , computerul transmite primele pagini text scris pe mii de pagini. şi melodia simfoniei a IX-a Scherzo de Beethoven. (Ulterior am constat că TOATE fotografiile deschise cu un anumit program conţin texe scrise intr-o limbă necunoscută).
      Prima parte a segmentului cu textul de 959 pagini, fac parte din informaţiile consemnate pe o parte a piesei arheologice conţinând 10439 pag. format A/4.Din acestea ,întâmplător (deşi întâmplare nu există ), am scos la imprimantă ,pe hârtie, paginile cu numărul 951-978 (publicate în volumul Strigăte din Eden.,Limba,mitologia şi religia daco-geţilor. Ed.I si II . Tipografia Tutimex Arad ISBN 978-973-o-05919-9 Paginile conţin trei categorii de informaţii:
      a .de natura declaraţiilor urmăririi penale, realizabile în viitor, cu privire la actvitatea unui Super Zeu
      b. apariţia zeului după ce a murit şi a înviat vorbind cu ucenicii săi
      c .coborârea Duhului Sfânt .
      Cuvintele de text apărute pe ecranul computerului sunt de trei feluri:
      – unele identice cu cele din graiul ţărănimii române din Ţara Zărandului,
      – altele aseamănă cuvintelor din graiul tărănimii române din Ţara Zărandului,ca ascendente dialectului din această ZONĂ Astfel , s-a descoperit că imaginile de pe piesa arheologică conţin informaţii din activitatea lui Isus Cristos. Textul transmis de computer conţine desluşit , în declaraţiile martorilor şi studiul acestor declaraţii ,luate de procurorul Buz D (Dumitru ?) de la martori, numele de Ri,Râţu, Riţu,Cristos,Hristos De asemenea Ra numele lui Dumnezeu Deci, această parte,text,de pe piesa arheologică, dovedeşte că picturile vizibile cu ochiul liber sau cu lupa reprezintă pe Zeul cunoscut azi cu numele de Isus Cristos
      (CONFORM CERTIFICĂRII sau ŞTAMPILEI , numele sub care se diferenţiază un fenomen de alt fenomen, este numele sub care fenomenul este cunoscut de oameni .ACEASTĂ CERINŢĂ SE APLICĂ ŞI Zeului mai presus de toţi îngerii :El are numele scris pe piesa arheologică.ACEST NUME ESTE „RI” cu derivaţiile sale Riuţu,Râţu,Uţu Pe pământ a venit cu numele de Isus la care oamenii au adaugat Galileeanu ,Cristos,Hristos,Mesia
      Astfel,NUMELE ESTE” ŞTAMPILA „ CARE AUTENTIFICĂ,PRIN EXISTENŢA NUMELUI, REALITATEA FEONOMENULUI,ÎN SPEŢĂ REALITATEA LUI RI.
      – o categorie de cuvinte se deosebesc de tot ce este cunoscut Sunt cuvinte din graiul Edenului(probabil pierdute de vocabularul ţărănimii daco-traco-….. române care a trăit pe teritoriul Daciei.)
      Cuvintele identice şi asemănătoare cu cele de la Zărand , traduse sau nu de computer , considerate „
      cuvinte cheie „au fost comparate cu versete din Noul Testament unde se descriu evenimente bine
      determinate.Ele formează obiectul cercetării sub aspect penal pentru cunoaşterea adevărului imprimat pe
      piesa arheologică Marea Profeţie ( Scriptu-t lui Ra.) şi informaţiile Noului Testament..

      FAZA A III-A CERCETARE ASUPRA DOCUMENTULUI NUMIT SFÂNTA SCRIPTURIĂ
      Cercetători de marcă ,au sesizat că Isus Cristos se referă la o Scriptură-Profeţie. Pentru că nu au aflat-o ,au formulat concluzia „Scriptura” este o colecţie de legi sau de scrieri asemenea (Vezi Dicţionar Biblic Oradea )
      În acest context arătăm că mulţi credincioşi confundă „Scriptura” , la care se referă autorii Bibliei şi Isus Cristos, cu cartea numită Biblie.Unele Edituri au scris pe coperta Bibliei „Sfînta Sriptură „. Diferenţa consta in:
      – Biblia conţine şi alte informaţii decât Piesa Areologică .
      – Descrie evenimentul ca sinteză a ceia ce este consemnat pe
      piesa arheoolgiă
      – Autorii Bibliei sunt oameni chemaţi pentru această activitate.
      – Autorul Sfintei Scripturi,a Piesei Arheologice Marea Profeţie
      este Ra-Dumnezeu
      Această situaţie, aflată de mine la început şi pe parcursul cercetarilor ,a influenţat tema cercetarilor mele.Părea că Scriptura este definitiv clarificată.Era cât pe aci să închei cercetarile fără să descopăr cea mai importantă dovadă a credinţei în Dumnezeu şi Adevărul despre Isus Cristos.
      Descoperirea Scripturii afectează DIRECT CREDINŢA a Sute de Milioane de Oameni..E Supra Ştiinţa Cerurilor. care atestă adevărul controlabil din calculele astronomice ale lui Nostrdamus când a spus : DOUĂZECI PLUS DE DOUĂ ORI ŞASE VA VEDEA ŞTIINŢA CERURILOR VIZITÂND PLANETA ÎN MARE BUCURIE ( Este ŞTIINŢA ŞTIINŢELOR care PRODUCE B UCURIE ÎN LUMEA DE CINTRADICŢII ŞI IGNORANŢĂ PRIN VLARIFICAREA CONTRADIC ŢIILOR LI CUN OAŞTEREA ADEVĂRULUI care milenii în şir a frământat omenirea . )…
      În secolul XX ,anul 1923 , apare ORA ASTRALĂ A OMENIRII Începutul unei noi „Ere „ Fenomene necunoscute SAU insuficent dovedite,necesare pentru ca oamenii să cunoască adevărul, ies la iveală Printre acestea se află şi Piesa arheologică (Script-u lui Ra ) cu profeţii scrise pronunţate de însăşi Ra „Dumnezeu” şi de Isus Cristos .
      Pe un Ciont, cu lungimea de cca,15 cm. Şi diametrul de 4 cm descoperit în Crişul Alb,hotarul comunei Zărand România,,AJUNS ÎN ACEL LOC NU ŞTIM ÎN CE ÎMPREJURĂRI ,se află impriate mii de pagini text,sute de picturi şi note muzicale a două simfonii !
      Pe o faţă a piesei se află 10439 pagini format A/4 (circa 50 volume a câte 200 de pagini). Pe restul de 3 suprafeţe ALE CIONTULUI alte aproximativ 32000 pagini format A/4( Astfel, textul scris cu mijloace de tipar, ce depăşeşte tehnologia civilizatiei noastre,conţine peste 42000 de pagini format carte A/4 ,plus fotografii, note muzicale, (partituri )voci (toate sub formă de profeţii )
      Iata ,datele statistice: pentru secţiunea , conţinând numai 959 pagini din cele 10.439 pagini:
      -Caractere fără spaţii 1.445.532
      -Cuvinte 63.366
      -Paragrafe l.945
      Fiecare paragraf DE PE PIESA ARHEOLOGICĂ, tratează un anumit FENOMEN,.(1945 de paragrafe x 50 volume carte = 100.000 de acţiuni DE CARTE )
      Piesa Arhologică de la Zărand, aseamănă cu un sul de carte . În Ps. 40 vers 7-8 se află scris ,sub formă de profeţie: „Atunci am zis „Iată-mă că vin! În sulul cărţii este scris despre mine ,vin să fac voia Ta,Dumnezeule „ ( COMENTARIU transms de savanţii Nigerului „ATUNCI AM ZIS : AICI AM VENIT VOLUMUL DE CARTE ESTE SCRIS DE AL NEU ( după noi „ este scris al meu „), vin să fac voia Ta „. VERSIUNEA EBRAICĂ Cap. 10 vers 7 ca profeţie împlinită : Atunci am ZIS „Iată Eu vin((în sulul cărţii este scris despre Mine ) vin să fac voia Ta ,Dumnezeule”
      Cu referire la constatarile noastre : „Autorul Psalmului arata că „Parcurgerea Cărţii Este Scris… În Noul Testament se repetă din nou :….„ sulul Cărţii Este Scris …” Dece „ sulul Cărţii Este Scris „? Pentru că textul imprimat de jur împrejurul piesei arheologice aseamănă cu un sul de carte !
      În comentarul de la Nigeria se arată că AUTORII AU VĂZUT DOUĂ FORMULARE CU ROL DE INFORMAŢII ARHEOLOGICE DE CARTE ,FĂRĂ O ŢEAVĂ,UN EXAMEN SCRIS fără să le pipăie cu mijloacele de simţ.

      2.Picturile sunt obţinute prin plasare a 7 tablouri, fiecare pentru o culoare a spectrului solar ,una peste alta. La acestea se adaugă textul format din litere, vocile formate din semne,,melodia ca note muzicale, ,semnele cifrelor…Deci,mai multe paginii ale unei cărţi înfăşurând corpul piese arheologice se prezintă ca un sul ,sau „ROLĂ”.
      3 Autorul faxului trimis in numele Zeului la WWW Baricada .ro, afirma: există un program”Programul lui Ri”în care sunt consemnate informaţii în legătură cu răstignirea lui Isus Cristos.Textul conţine multe cuvinte reprezentate prin prima literă,similar textului de pe Piesa Arheologică(Nu am reuşit să aflăm adresa persoanei care a trimis faxul .)În traducerea de la Nigeria ÎN CÎTEVA LOCURI SEMNIFICATIA NUMELUI DE RI AR CORESPUNDE NUMELUI DAT UNUI RITUAL SPIRITUAL (Originea ritualului nu este cunoscută.Posibil se referă la subiectul pentru care se produce ritialul .Subiectul ar fi Ri,iar ritualul ar exprima rugăciunea adresată lui Ri Numele de Ri atestă .realitatea Fenomenului,în speţă a Spiritului cu această denumire , similar recunoaşterii obligatorii a unei realităţi consemnată într-un înscris pe care s-a aplicat o ştampilă de către o instituţie a statului ( care recunoaşte realitatea fenomenului purtând acest nume)
      Regăsirea în Africa a ritualului cu numele de Ri este un nou argument că descoperirile consemnate in cele 30 de volume publicate de noi exprimă adevarul în ceia ce priveşte creatia şi fenomenele relatate ca înfăptuite pe pâmânt .
      4 Profeţiile au fost determinate de Ra Dumnezeul creator al Universului
      5 Realizarea acestor profeţii,consemnate în Noul Testament DEMONSTREAZĂ ADEVĂRUL DESPRE ISUS CRISTOS : Este ZEUL DESPRE CARE VORBEŞTE PIESA ARHEOLOGICĂ- ca profeţie, iar Noul Testament ca profeţie împlinită. Este Dumnezeu despre care vorbeşte piesa arheologică şi Biblia .
      6 Informaţiile din Noul Testament, regăsite în profeţiile de pe Piesa arheologică Scriptu lui Ra certifică faptul că Super Zeul de pe piesa arheologică , în VERSIUNEA Noului Testament a fost numit, Isus Cristos. Isus Nazarineanu….În VERSIUNEA Vechiului Testament Mesia.
      Cu referire la Piesa arheologică numita Marea Profeţie, savanţii nigerieni au scris :este un document de natură juridică care TREBUIE SĂ FIE recunoscut de TOATE ŢĂRILE care vorbesc despre REGLEMENTĂRILE de drept.,iar Noul Testament, documentul ce exprimă legal realitatea evenimentelor petrecute pe pămant la inceputul erei noastre.

      DESCOPERIRI ARHEOLOGICE SENZAŢIONALE:
      ORIGINALUL SFINTEI SCRIPTURI ŞI CERCETAREA ÎN PENAL A LUI ISUS CRISTOS
      (Traducerea noastră în analiza savanţilor diin Nigeria-Africa )
      PARTEA A I-A
      DESCOPERIREA ORIGINALULUI SFINTEI SCRIPTURI
      FAZA I-a : PRIMA DESCOPERE
      Descoperirile arheologice de la Zărand ,sunt scrise pe 30 de volume.Unele sunt traduse in limba engleză.În perioada 2oo3-2013 am dat zeci de interviuri la mass media, am prezentat comunicări la conferinţe internaţionale.Am participat la „mese rotunde” organizate de televiziuni şi societăţi care transmit informaiile prin internet. O parte minoră de pe piesele arheologice, scrise în limba Edenului – a fost tradusă de subsemnatul în limba română . Traducerile au ajuns în Nigeria din Africa,.Calificând descoperirea deosebit de interesantă,”cineva „ din această ţară a luat iniţiativa şi a cerut unei persoane sau grup de persoane,din savanţii Nigeriei, să analizeze materialul tradus in România pentru a stabili adevărul..Ca atare ,pe data de 3 XII 2013 am primit prin internet un mesaj din partea Bancii Lloyds TSB Bank ABUJA Nigeria Etaj 12 49/55 Broad Street. şi Google Acordarea departe Retragerile (6) Printre altele ,mesajul trimite articolul subsemnatului cu descoperirea originalului Sfintei Scripturi ,tradus de savanţii Nigerului în limba română (Logic, articolulu subsemnatului a fost tradus în limba engleză,examinat în limba engleză şi tradus din nou în limba română ).Deosebirile dintre traducerea subsemnatului şi traducerea savanţilor nigerieni este minoră. În acest articol relatăm o parte din cuvintele nigerienilor (care nu apar în lucrările noastre anterioare.Obiectivul urmărit fiind redarea cât mai corectă informaţiilor transmise omenirii de piesele arheologice )
      Cuvintele interesante au fost scrise de savanţii nigerieni cu majuscule (Ca atare .în acest material,PE LÂNGĂ CUVINTELE SCRISE DE NOI CU LITERE MARI ,ÎN MATERIALELE PUBLICATE,SE SCRIE AICI CU LITERE MARI, O PARTE din CUVINTELE SCRISE, ASTFEL,DE SAVANŢII NIGERIENI ) .. Pe de altă parte, savanţii nigerieni au descoperit în traducerea pe care au efectuat-o în Nigeria ,câteva idei noi şi unele versiuni specifice limbii engleze care nu au fost traduse de computerul nostru în România.Acceptând aceste „noutăţi” le-am inclus în acest articol,Ca atare, acest articol diferă de alte articolele publicate DE SUBSEMNATUL.
      Acţiunea savanţilor nigerieni ne-a produs o satisfacie pozitivă deosebită. Pentru această acţiune ,pe această cale, le aducem mulţumirile noastre !
      ( Aştept ca acţiunile savanţilor nigerieni să fie urmate şi de alţi savanţi şi cercetători din alte ţări pentru ca oamenii să cunoască adevărul)
      Piesa arheologică, descoperită la Zărand- România cu imaginea lui Dumnezeu,Isus Cristos şi Lucifer conţiine sute de picturi.şi mii de pagini text . Informaţiile transmise , comparate cu informaţiile DIN Biblie ,în special, din Noul Testament ,sunt atât de asemănătoare, încât face impresia CĂ „n” ECHIPE FORMATE DIN super SPECIALIŞTI PENTRU FIECARE DISCIPLINĂ ŞTIINŢIFICĂ ŞI AU ASOCIAT EFORTURILE ., AU COMPUS şi imprimat pe piesa arheologică textul, picturile, vocea spiritelor şi simfoniile având ca model informaţiile din Biblie .SAU ,invers , au scris ca rezumat de pe această piesă conţinutul Noului Testament .Asemănările se opresc la imaginea lui Isus Cristos ,Cele mai bune imagini din picturile religioase nu sunt identice cu imaginile de pe piesa arheologică .Justificările sunt corecte,dar.. sunt justificări.Această GRIJĂ în reflectarea RIGUROASĂ a adevărului, pentru a nimici orice dubiu ,pretinde dovezi suplimentare SCRISE care să confirme ori să infirme existenţa lui ISUS Cristos.
      La data de 27 august 2013 ,când reciteam manuscrisul ce constituie volumul Creaţionism Ştiinţific, Istoria nefalsificată a omenirii,Manual internţiional , pentru a-l da la tipar, , am căutat în Biblie cuvintele imprimate pe Piesa Arheologică din momentul în care Isus Cristos ,pe cruce ,cere apă celor care-l păzesc. Am rămas pur şi simplu blocat !

      CUVINTELE CA PROFEŢII pentru viitor ,SCRISE PE PIESELE ARHEOLOGICE şi PRONUNŢATE de ISUS CRISTOS ca sunete, transmise de computer, se REGăSESC ÎN VERSIUNEA NOULUI TESTAMENT CA PROFEŢII împlinite.
      Iată,cuvintele pronunţate de Isus Cristos,răstignit pe cruce,regăsite în textul scris pe piesa arheologică şi în sunetele transmise de computer :
      … CA (cană), O ,IA, ODAT ,OLEAC, DĂ, MIE ,adică Isus cere paznicilor să ia într-o cană oleac de apă şi doar o singură dată să-I dea
      ( vezi Partea VI fig. 23 „ .D TEXTUL de pe piesa arheologică Marea Profeţie „ Volumul „Creaţionism Ştiinţific Arheologic,Istoria nefalsificată a omenirii,Manual Internaţional „.
      Am căutat cuvintele în VERSIUNEA Evanghelii pentru a MĂ CONVINGE CĂ ÎNTR-ADEVĂR ACESTEA SE AFLĂ SCRISE ÎN BIBLIE. Nu s-au aflat. Evangheliile transmit numai sinteza –REZUMAT a fenomenelor i Exemplul:În Ioan Capitolul 19 vers, 28 este scris :„ Isus,care ştia că acum totul s-a sfârşit, CA SĂ SE împlinească Scriptura„a zis: MI-E SETE” paznicii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oţet şi I l-au dus la gură”.
      Observaţii ::
      -substantivul Scriptura este scris cu literă mare,ceea ce înseamnă că în realitate este document unic,substantiv propriu.
      -Cuvintele ”ca să se împlinească Scriptura” au caracter imperativ: ESTE O PROFEŢIE CE TREBUIE EXECUTATĂ DE ISUS CRISTOS ŞI DE paznici
      Sfântul EVANGHELIST Ioan nu dă explicţiI .Ce înţelege prin „Scriptură „ ? Unde se află ? Cine este autorul ? În ce limbă e scrisă? Cu ce alfabet ? Pe ce suport material ? De când datează?
      Înformaţiile din Scriptura-Profeţie, regăsindu-se în Vechiul Testament primite de prooroci prin acţiunea Duhului Sfânt , e dovadă că aceasta se află pe Sfera Cerească,în exteriorul materiei ce formează Universul nostru . Isus Cristos avea cunoştiinţă despre înscris. Paznicii nu-l cunoşteau L-au executat automat.
      – În Psalm 69 vers. 21 se spune : „Ei îmi dau oţet” Deci , se confirmă existeţa înscrisului, a Scripturii cu caracter imperativ la care se referă Isus Cristos.şi la actul paznicilor să-I dea oţet în loc de apă.
      – În Matei Cap. 26 vers 24. Isus spune din nou : Negreşit, Fiul omului Se duce, după cum ESTE SCRIS despre El (Isus Cristos nu se referă la Vechiul Testament,unde , pe lângă multe alte informaţii, se află şi informaţii care vorbesc despre El,ci la documentul-profeţie în care subiectul principal este chiar El. .Noul Testament nu a existat în timpul vieţii Sale, pentru a presupune că, Isus se referea la acest document)
      Din aceste informaţii se desprinde ideea clară şi categorică : „undeva” ,există un document cu informaţii despre Isus Cristos şi colateral despre spiritele din Univers .. Biblia numşte acest „Document „ SCRIPTURĂ. Credincioşii o consideră „obiect” sfânt sau sacru.
      Vechimea şi originea cuvântului Scriptură nu sunt cunoscute . Cercetările făcute de altii, şi nu de subsemnatul , arată: cuvântul s-a aflat în limba greacă veche…Ca atare , cuvîntul Scriptură provine din perioada Indo-europeană auzit de coducători ai triburilor greceşti, când se aflau în spaţiu fostei Dacii,
      În Dacia ,două sau mai multe cuvinte, fiecare pronunţat independent, exprimând un fenomen cunoscut,când se refereau cât de cât la un fenomen nou, necunoscut,erau asociate pentru a da nume acelui fenomen. Astfel,numele este documentul sau ŞTAMPILA din INFORMAŢIILE SAVANŢILOR Nigeriei Numele autentifică existenţa fenomenului ) .
      Studiind cuvântul scriptură,după tehnica formării cuvintelor din Ţara Zărandului, am descoperit :este format din trei cuvinte
      a) Scripta=scripte :substantiv la femenin… Ţărănimea română ,la singular, spune Script.Prin script se înţelege un document scris format din semne de litere şi cifre,sunete şi,picturi.Reţineţi: scriptul nu conţine numai texte scrise ci şi alte moduri de transmitere a informaţiilor (În Dicţionarul Lmbii Române Literare din anul 1957 nu există cuvântul script ci numai scripte )
      b) u= cuvânt care redă acţiunea cuiva,în speţă , a lui Ra : „Scriptu lui Ra”
      c) Ra =Numele lui Dumnezeu din religia dacilor Exemplul ( Părntele G-Ra-divus )
      Deci,Script-u-Ra însemnă
      -SCRIPTa sau scriptu format din semne ce semnifică litere ,cifre, sunete şi picturi ce redau forma fiinţelor şi a lucrurilor .
      -u ( a Lui ,a celui cu numele de Ra)
      -Autorul Scriptului.: RA
      Cele trei cuvinte pronunţate împreună exprimă numele Docuumentului
      „SCRIPTURA „ Numele de Ra aflat sub ŞTAMPILA denumirii Scriptu-Ra este Fiinţa care a făcut sau a creat documentul .Acesta are numele de Ra .
      Astfel există două înscrisuri-scripturi:
      a.Scriptura-Profeţie care a prevăzut toată activitatea lui Isus Cristos,( inclusiv după înviere) ,păstrată pe Sfera Cerească . .(nevăzută de oameni )
      b.Piesa arheologică-profeţie (Scriptu- lui Ra ) ridicată de subsemnatul de pe Crişul Alb,hotarul comunei Zărand jud.Arad România (Zona se numeşte Ţara Sarraandului ).
      Informaţiile de pe Scriptura-Profeţie din cer, ajunse la scadenţă, ,fiind regăsite ca împlinite în VERSIUNEA NOULUI TESTAMENT,
      iar acestea corespunzând cu informaţiile de pe Piesa arheologică-profeţie sunt dovezi că cele două profeţii (de pe Sfera Cerească şi de pe Piesa arheologică de la Zărand) sunt identice ca denumire (Scriptu-lui Ra ) şi PROGRAM de activităţi pentru Isus Cristos (posibil chiar ca semne ce redau acelaşi cuvânt)
      Acestea ,se deosebesc de Biblie prin:
      a )Pe piesa arheologică, fenomenele sunt descrise în DETALIU ,ca profeţii .
      b) În Biblie fenomenele împlinite sau neâmplinite sunt consemnate sub formă de sinteză SAU REZUMAT .
      Pe piesa arheologică unele cuvinte sunt relatate prin prima literă din cuvânt. Exemple: Z reprezintă prima literă din cuvântul lumină Profeţiile, pe piesa arheologică , sunt redate ,uneori , sub formă de dialog şi monolog..Această metodologie scoate în relief frământările sufleteşti ,AGONIA, contradicţia dintre duhul lui Dumnezeu şi duhul lui lucifer cu propunerile şi motivaţiile pe care cele DOUĂ duhuri le fac sufletului pentru a smulge decizia ce exprimă adevărul SAU deciza care ascunde adevarul.(A se vedea tainele , sau MISTERELE aceastei probleme în volumul Creaţionism Ştiinţific Arheologic, Istoria nefalsificată a omenirii,Manual internaţionl,Partea a V-a Spirite şi Materie )

      FAZA a II -a :PRIMELE PAGINI TEXT DE PE PIESA ARHEOLOGICĂ „ MAREA PROFEŢIE= SFÂNTA
      SCRIPTURĂ
      Piesele arheologice ridicate din RÂUL Crişul Alb au fost aduse la Arad .
      După curăţire de noroi au fost fotografiate în atelierele Poliţiei Arad ,de Poliţia Arad, comisar dl. Moldovean şi subalternii d-sale. Piesele s-au fotografiat din diferite unghiuri.În total s-au realizat, în prima fază 199 fotografii.In faza doua,s-au executat , pentru piesa Marea Profetie, încă 12 fotografii Toate fotografiile au fost puse pe disc magnetic obişnuit S-au examinat pe ecranul computerului cu ochiul liber şi cu lupa
      La un moment dat,pe ecranul computerului apărea un anunţ :SA DESCOPERIT CEVA DEOSEBIT ,dacă sunt de acord să continăm investigaţiile. Am spus: Da !. (Nu ştiam şi nu ştiu la ce se referea acest anunţ)După aproximativ un an de la data fotografierii pieselor , computerul transmite primele pagini text scris pe mii de pagini. şi melodia simfoniei a IX-a Scherzo de Beethoven. (Ulterior am constat că TOATE fotografiile deschise cu un anumit program conţin texe scrise intr-o limbă necunoscută).
      Prima parte a segmentului cu textul de 959 pagini, fac parte din informaţiile consemnate pe o parte a piesei arheologice conţinând 10439 pag. format A/4.Din acestea ,întâmplător (deşi întâmplare nu există ), am scos la imprimantă ,pe hârtie, paginile cu numărul 951-978 (publicate în volumul Strigăte din Eden.,Limba,mitologia şi religia daco-geţilor. Ed.I si II . Tipografia Tutimex Arad ISBN 978-973-o-05919-9 Paginile conţin trei categorii de informaţii:
      a .de natura declaraţiilor urmăririi penale, realizabile în viitor, cu privire la actvitatea unui Super Zeu
      b. apariţia zeului după ce a murit şi a înviat vorbind cu ucenicii săi
      c .coborârea Duhului Sfânt .
      Cuvintele de text apărute pe ecranul computerului sunt de trei feluri:
      – unele identice cu cele din graiul ţărănimii române din Ţara Zărandului,
      – altele aseamănă cuvintelor din graiul tărănimii române din Ţara Zărandului,ca ascendente dialectului din această ZONĂ Astfel , s-a descoperit că imaginile de pe piesa arheologică conţin informaţii din activitatea lui Isus Cristos. Textul transmis de computer conţine desluşit , în declaraţiile martorilor şi studiul acestor declaraţii ,luate de procurorul Buz D (Dumitru ?) de la martori, numele de Ri,Râţu, Riţu,Cristos,Hristos De asemenea Ra numele lui Dumnezeu Deci, această parte,text,de pe piesa arheologică, dovedeşte că picturile vizibile cu ochiul liber sau cu lupa reprezintă pe Zeul cunoscut azi cu numele de Isus Cristos
      (CONFORM CERTIFICĂRII sau ŞTAMPILEI , numele sub care se diferenţiază un fenomen de alt fenomen, este numele sub care fenomenul este cunoscut de oameni .ACEASTĂ CERINŢĂ SE APLICĂ ŞI Zeului mai presus de toţi îngerii :El are numele scris pe piesa arheologică.ACEST NUME ESTE „RI” cu derivaţiile sale Riuţu,Râţu,Uţu Pe pământ a venit cu numele de Isus la care oamenii au adaugat Galileeanu ,Cristos,Hristos,Mesia
      Astfel,NUMELE ESTE” ŞTAMPILA „ CARE AUTENTIFICĂ,PRIN EXISTENŢA NUMELUI, REALITATEA FEONOMENULUI,ÎN SPEŢĂ REALITATEA LUI RI.
      – o categorie de cuvinte se deosebesc de tot ce este cunoscut Sunt cuvinte din graiul Edenului(probabil pierdute de vocabularul ţărănimii daco-traco-….. române care a trăit pe teritoriul Daciei.)
      Cuvintele identice şi asemănătoare cu cele de la Zărand , traduse sau nu de computer , considerate „
      cuvinte cheie „au fost comparate cu versete din Noul Testament unde se descriu evenimente bine
      determinate.Ele formează obiectul cercetării sub aspect penal pentru cunoaşterea adevărului imprimat pe
      piesa arheologică Marea Profeţie ( Scriptu-t lui Ra.) şi informaţiile Noului Testament..

      FAZA A III-A CERCETARE ASUPRA DOCUMENTULUI NUMIT SFÂNTA SCRIPTURIĂ
      Cercetători de marcă ,au sesizat că Isus Cristos se referă la o Scriptură-Profeţie. Pentru că nu au aflat-o ,au formulat concluzia „Scriptura” este o colecţie de legi sau de scrieri asemenea (Vezi Dicţionar Biblic Oradea )
      În acest context arătăm că mulţi credincioşi confundă „Scriptura” , la care se referă autorii Bibliei şi Isus Cristos, cu cartea numită Biblie.Unele Edituri au scris pe coperta Bibliei „Sfînta Sriptură „. Diferenţa consta in:
      – Biblia conţine şi alte informaţii decât Piesa Areologică .
      – Descrie evenimentul ca sinteză a ceia ce este consemnat pe
      piesa arheoolgiă
      – Autorii Bibliei sunt oameni chemaţi pentru această activitate.
      – Autorul Sfintei Scripturi,a Piesei Arheologice Marea Profeţie
      este Ra-Dumnezeu
      Această situaţie, aflată de mine la început şi pe parcursul cercetarilor ,a influenţat tema cercetarilor mele.Părea că Scriptura este definitiv clarificată.Era cât pe aci să închei cercetarile fără să descopăr cea mai importantă dovadă a credinţei în Dumnezeu şi Adevărul despre Isus Cristos.
      Descoperirea Scripturii afectează DIRECT CREDINŢA a Sute de Milioane de Oameni..E Supra Ştiinţa Cerurilor. care atestă adevărul controlabil din calculele astronomice ale lui Nostrdamus când a spus : DOUĂZECI PLUS DE DOUĂ ORI ŞASE VA VEDEA ŞTIINŢA CERURILOR VIZITÂND PLANETA ÎN MARE BUCURIE ( Este ŞTIINŢA ŞTIINŢELOR care PRODUCE B UCURIE ÎN LUMEA DE CINTRADICŢII ŞI IGNORANŢĂ PRIN VLARIFICAREA CONTRADIC ŢIILOR LI CUN OAŞTEREA ADEVĂRULUI care milenii în şir a frământat omenirea . )…
      În secolul XX ,anul 1923 , apare ORA ASTRALĂ A OMENIRII Începutul unei noi „Ere „ Fenomene necunoscute SAU insuficent dovedite,necesare pentru ca oamenii să cunoască adevărul, ies la iveală Printre acestea se află şi Piesa arheologică (Script-u lui Ra ) cu profeţii scrise pronunţate de însăşi Ra „Dumnezeu” şi de Isus Cristos .
      Pe un Ciont, cu lungimea de cca,15 cm. Şi diametrul de 4 cm descoperit în Crişul Alb,hotarul comunei Zărand România,,AJUNS ÎN ACEL LOC NU ŞTIM ÎN CE ÎMPREJURĂRI ,se află impriate mii de pagini text,sute de picturi şi note muzicale a două simfonii !
      Pe o faţă a piesei se află 10439 pagini format A/4 (circa 50 volume a câte 200 de pagini). Pe restul de 3 suprafeţe ALE CIONTULUI alte aproximativ 32000 pagini format A/4( Astfel, textul scris cu mijloace de tipar, ce depăşeşte tehnologia civilizatiei noastre,conţine peste 42000 de pagini format carte A/4 ,plus fotografii, note muzicale, (partituri )voci (toate sub formă de profeţii )
      Iata ,datele statistice: pentru secţiunea , conţinând numai 959 pagini din cele 10.439 pagini:
      -Caractere fără spaţii 1.445.532
      -Cuvinte 63.366
      -Paragrafe l.945
      Fiecare paragraf DE PE PIESA ARHEOLOGICĂ, tratează un anumit FENOMEN,.(1945 de paragrafe x 50 volume carte = 100.000 de acţiuni DE CARTE )
      Piesa Arhologică de la Zărand, aseamănă cu un sul de carte . În Ps. 40 vers 7-8 se află scris ,sub formă de profeţie: „Atunci am zis „Iată-mă că vin! În sulul cărţii este scris despre mine ,vin să fac voia Ta,Dumnezeule „ ( COMENTARIU transms de savanţii Nigerului „ATUNCI AM ZIS : AICI AM VENIT VOLUMUL DE CARTE ESTE SCRIS DE AL NEU ( după noi „ este scris al meu „), vin să fac voia Ta „. VERSIUNEA EBRAICĂ Cap. 10 vers 7 ca profeţie împlinită : Atunci am ZIS „Iată Eu vin((în sulul cărţii este scris despre Mine ) vin să fac voia Ta ,Dumnezeule”
      Cu referire la constatarile noastre : „Autorul Psalmului arata că „Parcurgerea Cărţii Este Scris… În Noul Testament se repetă din nou :….„ sulul Cărţii Este Scris …” Dece „ sulul Cărţii Este Scris „? Pentru că textul imprimat de jur împrejurul piesei arheologice aseamănă cu un sul de carte !
      În comentarul de la Nigeria se arată că AUTORII AU VĂZUT DOUĂ FORMULARE CU ROL DE INFORMAŢII ARHEOLOGICE DE CARTE ,FĂRĂ O ŢEAVĂ,UN EXAMEN SCRIS fără să le pipăie cu mijloacele de simţ.

      2.Picturile sunt obţinute prin plasare a 7 tablouri, fiecare pentru o culoare a spectrului solar ,una peste alta. La acestea se adaugă textul format din litere, vocile formate din semne,,melodia ca note muzicale, ,semnele cifrelor…Deci,mai multe paginii ale unei cărţi înfăşurând corpul piese arheologice se prezintă ca un sul ,sau „ROLĂ”.
      3 Autorul faxului trimis in numele Zeului la WWW Baricada .ro, afirma: există un program”Programul lui Ri”în care sunt consemnate informaţii în legătură cu răstignirea lui Isus Cristos.Textul conţine multe cuvinte reprezentate prin prima literă,similar textului de pe Piesa Arheologică(Nu am reuşit să aflăm adresa persoanei care a trimis faxul .)În traducerea de la Nigeria ÎN CÎTEVA LOCURI SEMNIFICATIA NUMELUI DE RI AR CORESPUNDE NUMELUI DAT UNUI RITUAL SPIRITUAL (Originea ritualului nu este cunoscută.Posibil se referă la subiectul pentru care se produce ritialul .Subiectul ar fi Ri,iar ritualul ar exprima rugăciunea adresată lui Ri Numele de Ri atestă .realitatea Fenomenului,în speţă a Spiritului cu această denumire , similar recunoaşterii obligatorii a unei realităţi consemnată într-un înscris pe care s-a aplicat o ştampilă de către o instituţie a statului ( care recunoaşte realitatea fenomenului purtând acest nume)
      Regăsirea în Africa a ritualului cu numele de Ri este un nou argument că descoperirile consemnate in cele 30 de volume publicate de noi exprimă adevarul în ceia ce priveşte creatia şi fenomenele relatate ca înfăptuite pe pâmânt .
      4 Profeţiile au fost determinate de Ra Dumnezeul creator al Universului
      5 Realizarea acestor profeţii,consemnate în Noul Testament DEMONSTREAZĂ ADEVĂRUL DESPRE ISUS CRISTOS : Este ZEUL DESPRE CARE VORBEŞTE PIESA ARHEOLOGICĂ- ca profeţie, iar Noul Testament ca profeţie împlinită. Este Dumnezeu despre care vorbeşte piesa arheologică şi Biblia .
      6 Informaţiile din Noul Testament, regăsite în profeţiile de pe Piesa arheologică Scriptu lui Ra certifică faptul că Super Zeul de pe piesa arheologică , în VERSIUNEA Noului Testament a fost numit, Isus Cristos. Isus Nazarineanu….În VERSIUNEA Vechiului Testament Mesia.
      Cu referire la Piesa arheologică numita Marea Profeţie, savanţii nigerieni au scris :este un document de natură juridică care TREBUIE SĂ FIE recunoscut de TOATE ŢĂRILE care vorbesc despre REGLEMENTĂRILE de drept.,iar Noul Testament, documentul ce exprimă legal realitatea evenimentelor petrecute pe pămant la inceputul erei noastre.

      Reply

6. Localizarea Grădina Edenului şi corabiei lui Noe,Ultimile descoperiri localizează ambele realităţi în Muntii Zărandului din Romania
   Dovezi
   : 1) Cuvantul „Ra” inclus in toponimicile din zonă: :Munţii Sar-ra-andului,Localitatea Sar-Ra-and,A-Ra-neag; etc.
   2) Fotografii ale Satelitului american din Grădina Edenului:Templul,armata atacatoare a lui Lucifer,cele două ape care îconjurată Grădina accoperite cucenuşă vulcanică
   3)Sensul denumirii Zarand dat de triburile magheare cetăţii comitatului şi muntilor „ :mase de oameni in pelerinaj la cetatea Sarra sa se inchine zeului Ra.;)
   4)Piese din Biblioteca Edenului recuperate.
   5)Cuvinte şi foneteca de pe pieele arhologie regăsite in vocabularul din Zărand
   6)Corabia lui Noe acoperita cu cenuşă vulcanică şi stanci răsturnate.
   7) Toponimici de pe vărful Munţilor Zărand
   a) „:Ra vha „ în traducere: „ Iată Ra” sau Iata Dumnezeu.! .Strigătul lui Noe la vederea lui Dumnezeu, în cursul scaderii apelor ;
   b)) „High-Life” în traducere„ Vârful Vieţi „ sau „Vârful Salvarea Vieţii” la aproximativ 5 km de fotografia corabiei;
   c)”Vărful Cioaca „a”, Cioaca „b ,Cioaca „c” etc. adică vârfurile cu stânci înclinate ca efect a scufundării masivului,şi răsturnării stâncilor;
   d) Vârful Crucea Ciobanului sau a Tiganului ( cu semnul crucii desenată pe stâncă);
   e) Stânci cu semnul crucii acoperite cu cenuşă vulcanică indicând drumul la corabie
   f) Vârful Izvorul Sfânt;
   g)Lespezi de piatră cu imagini şi texte scrise în localitatea Araneag ;)acoperite cu cenusă vulcanica )
   8)Dovezi ştiinţifice despre scufundarea Munţilor Zărand sau Munţii Pelerinului.

   Acadteodorardelean@yahoo.com
   Acad. Teodor Ardelean

   Reply

7. acadTeodor Ardelean Specialist în studiuocumentelorl
   acadteodorardelean@yahoo.com

   REALITĂŢI ŞTIINŢIFICE ŞI ARHEPLOGICE PECETLUITE CUNOAŞTERII PÂNĂ ASTĂZI

   1 MĂRIME ŞI SPLENOARE :.TEMPLUL SFÂNT AL EDENULUI
   Satelitul american fotografiind Terra transmite pentru spatiul de la confluenţa râurilorCrişul alb şi Cigher din judeţul Arad România sub un strat de pamânt in grosime medie de 20 m. imaginea unui Templu gigant:6000/2000 m
   In interiorul templului se văd statui,,tablouri cu picturi cu fiinţe,panouri cu texte scrise,o cheie tip yale.,un val asemanator unui covor sau a unei ape ce iese din templu.Zidurile sunt îmbrăcate cu tablouri conţinând imagini de fiinţe şi texte.Ramele şi obiectele sunt lucrate artistic Cerneala folosită aseamănă la culoare cu smaraldul.Culorile ramelor,picturilor şi panourilor se apropie de culoarea smaraldului sau culori neunoscute In partea de nord a râului se vede o armată în poziţie verticală,deci, pietrificată în momentul trecerii la atac asupra Templului.Imaginile în poziţie verticală dovedesc că într-o fracţiune de secundă armata a fost pietrificată apoi acoperită cu cenuşă vulcannică ,iar aceasta cu timpul s-a trasformat în lut.Din apele care inconjoară templul ies insule similare celor de pe Dunăre. Râurile de azi urmează exact cotiturile apelor care inconjurau Templu..Templul lui Poseidon descris de Platon este eclipsat complet de mărimea şi splendoriile Templului de la Zărand.Cercetîtrăle noastre:l)Templul de la Zărand este Templul Sfânt al Edenului.La RĂSĂRIT de acest Templul Dumnezeu a sădit Grădina Edenului. 2)Templul , loc de pelerinaj,era folosit de Spiritele Pozitive din Univers pentru a se inchina lui Dumnezeu,Zeului Unic numit Ra care a creat Universul (Vezi pe internet:”Templul Sfânt al Edenului I Ardeleanteodor,s Blog „ În continuare Actualizări III, volumul Marea Profeţie. )
   Acad. Teodor Ardelean
   Arad la 21 XII 2011 Acadteodorardelean@yahoo.com
   Specialist în studiul documentelor

   2 CREAŢIA,STRUCTURAREA ŞI ANIHILAREA MATERIEI
   Materia este o realitate din care sunt făcute toate obiectele din Univers, constatate sau nu de om. Ea umple tot spaţiu Universului. În momentul lansării în exteriorul Sferei Cereşti se prezenta sub formă de particule elementare ca mărmi de neconceput pentru mintea omenească.Există aproximtiv 30 de tipuri de particule elementare. În interior şi în exterior particulele se afirmă sub forma câmpurilor de forţă. Asocierea se realizează succesiv prin câmpurile de forţă specifice fiecarui tip de structură În Univers există atâtea tipuri de structuri câte tipuri de legături între particule şi structuri au fost create şi lansate ,inclusiv Universul văzut ca structură a materiei fizice. Au fost create de către Spiritul Unic cu puteri absolute numit azi Dumnezeu, Allah, Iehova. În trecut se numea Ra şi se pronuţa, în limba daco-tracă „La”. Procesul creaţiei a constat în gândirea modelelor şi a proprietatii lor şi a structurilor în care se vor asocia şi cum se vor asocia..Materializarea modelelor s-a realizat la pronunţarea de către Ra a cuvintelor „Să se facă”. Au apărut particulele cu câmpurile de forţă şi de structurarea materiei..Acestea , lansate fără modele , dar sub forma fluxului tehnologic ,conţin toate elementele asocierii în structuri simple si în structuri din ce în ce mai complexe In exteriorul structurii se află amestecate toate câmpurile de forţă a particulelor elementare asociate _lumină, căldură,magnetism,gravitaţie,electricitate, mirosuri şi gusturi, etc.In acest mod toate structurile de materie apar automat când mediul se schimbă Acestea există cât timp Dumnezeu vrea. Când Dumnezeu spune „să se anihileze” particulele şi structurile de orice mărime dispar definitiv, fără urmă .Dovezi : existenţa tuturor componentelor a ceia ce este sau va fi orice tip de structură numită cu genericul „materie” Componentele structurilor existând în această formă nasc întrebarea:Cine le-a produs ? Au apărut singure,dimensionate pentru ceia ce vor alcătui prin asociere ?. Stusdiul componentelor unei structuri ne conduce la un Creator compus din altă substanţă decât ceia ce se numeşte materie.Acesta numit Iehova,Dumnezeu,Alla, Ra a creat materia şi substanţa din care similar structurilor materiale a creat Spiritele.Văzând materia ceia ce este în realitate,la nivel fundamental de apariţie şi structurare fără gândiri preconcepute, nu aflăm altă explicaţie a materiei decat apariţia ca rezultat a creaţiei pe baza gândirii şi voinţei lui Dumnezeu. (Vezi pe internet:”Templul Sfânt al Edenului I Ardeleanteodor,s Blog „ În continuare Actualizări III, volumul Marea Profeţie. )
   Acad. Teodor Ardelean
   Arad la 21 XII 2011 Acadteodorardelean@yahoo.com
   Specialist în studiul documentelor

   3. PERIOADA DE SFÂRŞIT A SPECIEI UMANE . Fiara 666
   Perioada de sfârşit a speciei umane pe Terra spune Apocalipsa şi alte lucrări menţionate în aceasta se afirmă printr-un eveniment deosebit: materializarea spiritului negativ de grad superior purtând numărul 666 Acesta numit şi Fiară pregăteşte omenirea pentru război îmotriva Divinităţii Fiara, fizic e posibil:
   a) Să se nască dintr-o femeie b) Să iasă din mare, sau să vină din spaţiu, având chip de om.c). Să iasă din mare având chipul leopardului .Perioada anterioară venirii fiarei 666 se caracterizează prin fenomene negative de amploare : schimbarea polilor magntici, coliziuni intre corpurile cosmice,cutremure, inundaţii, geruri, .uragane , secetă,poluarea materiei şi a spiritului,imoralitatea oamenilor,descoperiri ştiinţifice şi arheologice prevăzute în profeţii(Isaia 41) interpretate de unii ca dovezi a creaţiei sau de alţii la nivel spiritual fără valoare.Apar profeţi mincinoşi ce prezic ziua şi ora declanşării apocalipsei . Se consolidează convingerea în evoluţie şi în reâncarnare .Luând conducerea lumii fiara va ataca deschis pe Dumnezeu şi actele Sale,pe Isus Cristos, şi tot ce se consideră sfânt.Va efectua experimente pentru a şi dovedi afirmţiile Aceia care nu cunosc pe Dumnezeu, adevărul din procesul creaţiei,structurarea materiei şi construcţia omului nu vor distinge adevărul din minciună şi vor accepta explicaţiile fiarei .Biblia în 1 Ioan 4/2 dă o cheie pentru înţelegerea experimentelor sau cuvântărilor prin care fiara va nega pe Isus Cristos : „orice duh care mărturiseşte că Isus a venit în trup este de la Dumnezeu „ In această ideie Sfinţii Părinţi au inclus în Credeu „.. S,-a răstignit,a pătimit, S-a îngropat şi a înviat „ Restul cheilor prin care se va cunoaşte adevărul din experimentele fiarei şi armele de apărare sunt pecetluite (Daniel 12/4 ) Acestea sunt redate în limbaj metaforic Exemple: :1) Daniel 11/32 „ aceia care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari şi vor face mari lucrări „ 2) Efeseni cap.VI descrie armele de aparare şi de luptă numite ARMĂTURA LUI DUMNEZEU . „Luaţi toată armătura lui Dumnezeu ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare,după ce veţi fi biruit totul,” Această armătură trebuie luată şi însuşită ca mijloc de folosinţă înaintea zilei celei rele. 3) 1 Tesaloniceni 5/21 spune:”CERCETAŢI TOATĂ LUCRAREA ŞI PĂSTRAŢI CE ESTE BUN„ Pentru a cerceta trebuie să cunoşti frontul de atac al fiarei , componenţa structurilor ce vor fi lovite de fiară, mânuirea armelor de atac şi apărare puse de Dumnezeu la îndemâna oamenilor. pentru a respinge săgeţile arzătoare ale fiarei Iată ,o parte din acestea:
   1) Frontul de atac al fiarei este redat în cap.13 din Apocalipsa.(Dumnezeu ,Spirite pozitive,creaţie… )
   2) Armătura lui Dumnezeu a)Cunoaşterea lui Dumnezeu ca Spirit Unic Creator a celor văzute şi nevăzute (Cunoaşterea ocupă locul numărul unu Se cere să cunoaştem pe Dumnezeu. CE ESTE EL , şi cum a creat lumea.Cum se realizează structurarea materiei , afirmarea vieţii,relaţiile dintre spirit şi materie, apariţia dorinţelor pozitive şi negative ,cunoaşterea autentică a lumii etc.Fiara va efectua experimente în aceste domenii, necunoscue de oameni.Va da explicaţii neadevărate pentru a nimici credinţa omului în Dumnezeu .b ) Adevărul .Fiţi gata având mijlocul încins cu adevărul .Se cere cunoaşterea adevărului în toate acţiunile fiarei pentru „a cerceta toate lucrurile şi a păstra ce este bun” din structurarea sau descopunerea structurilor materiei ,formarea corpurilor regnului vegetal şi animal asupra cărora se fac experimente pentru a dovedi inexistenţa lui Dumnezeu şi a creaţiei c)Platoşa neprihănirii ca îmbrăcăminte este alcătuită din fapte curate,nădeje în mântuire prin Isus Cristos,rugăciune,glorificarea lui Dumnezeu (Aceste fapte se fac în toată viaţa omului) d)Încălţămintea picioarelor cu râvna Evangheliei păcii se referă la propovăduirea Evangheliei şi dragostei lui Isus Cristos pentru salvarea oamenilor e)Coiful mântuirii şi sabia Duhului care este cuvântul lui Dumnezeu sunt elemente din structura spirtului.Coiful mântuirii este Duhul lui Dumnezeu inclus în om şi localizat cu precădere la nivelul capului (vezi Genesa cap.VI/7 subsol :Duhul Meu nu se va lupta…).El , asemenea unui coif ce apără capul,apără sufletul omului prin propuneri şi motivaţiile care le face sufletului. Sabia Duhului , care este Cuvântul lui Dumnezeu ,transmis prin Duhul lui Dumnezeu către sufletul omului pentru a decide asupra acţiunilor ce va intreprinde acesta se afirmă ca o sabie ce taie şi nimiceşte indemnurile şi motivaţiile duhului luciferic ,dacă omul îi dă cale liberă de acţiune f Scutul credinţei Credinţa ca scut întărită cu restul armăturii lui Dumnezeu anihiliază obiectivele fiarei ( Credinţa fără ca omul să fie îmbrăcat cu restul armăturii lui Dumnezeu in momentul semnelor făcute de fiară , similar plantei însămânţată pe un teren arid fără apă şi alte elemente , se usucă şi piere.Pentru că momentul venirii zilei rele nu este cunoscut ,omul trebuie să se înarmeze,să fie pregătit în orice clipă pentru respingerea săgeţilor fiarei 666. Despecetluirea acestor arme se înfăptueşte anterior materializării fiarei 666 pentru ca cei prestabiliţi să se salveze să le cunoască şi să se apere de săgeţile fiarei.Acei care s-au bălăcit în minciună,în înşelăiune,în crime şi fărădelege vor desconsidera explicaţiile noastre şi atenţionările Bibliei pentru ca odată cu fiara să se înece în minciunile sale.Problema cunoaşterii lui Dumnezeu,procesul creaţiei ,structurarea materiei ,clădirea corpului fizic al plantelor şi animalelor,dorinţele,motivaţiile se redau sintetic,la nivelul posibilităţilor de cunoaştere a omului simplu în lucrările noastre transpuse pe internet:
   Vezi pe internet:”Templul Sfânt al Edenului I Ardeleanteodor,s Blog „ În continuare: Actualizări III, volumul Marea Profeţie. ..

   Arad la 21 XII 2011 Acad. TeodorArdelean
   Acadteodorardelean@yahoo.com
   Specialist în studiul documentelor

   7 MODELUL ATOMULUI DE HODROGEN. DOVADĂ MATERIALĂ A EXISTENŢEI SPIRITULUI NUMIT DUMNEZEU
   Atomul de Hidrogen, ca toţi atomii, este împărţit în patru compartimente:
   1. Inima atomului ocupată de particule constructoare ale atomului şi moleculelor în care poate intra.
   2. Nucleul ocupat de protoni şi neutroni.
   3. Spaţiul extranuclear ocupat de centuri cu structuri numite radiaţii.
   4. Electronul care se deplasează în jurul nucleului trecand peste radiaţtiile care populează centurile

   (Vezi fotografia Modelul Atomului de H pe internet:”Templul Sfânt al Edenului I Ardeleanteodor,s Blog „ În continuare: Actualizări III, volumul Marea Profeţie. .).

   B. Spaţiu din afara nucleului atomic este populat cu radiaţii în care ponderea de afirmare este deţinută de particulele de lumină. Dovezi:
   1. Spaţiu este extrem de mare pentru a nu fi folosit.
   2. Atomii emit şi absorb radiaţii sau linii spectrale, raze calorice, radiaţii ultraviolete. Aceste structuri necesită un spaţiu pentru a
   exista în atomi (şi nu în electroni).
   3. Corpurile prin atomi îşi schimbă culoarea decolorându-se la lumina solară (ca efect a schimbării calităţii şi cantităţii radiaţiilor din
   spaţiu extranuclear al atomilor).
   4. Atomul la căderea electronului pe centurile sale, numite şi orbite, emană o cantitate de substanţe sau radiaţii.
   5. Radiaţiile sunt acaparate din spaţiu de către particulele constructoare ale centurilor şi plasate pe centuri, unde formează constanta lui
   Rydberg de l,097373 x 10 la puterea 7 m-1 (adica metru la puterea minus 1). Exemplificăm
   a. Spaţiul extranuclear al atomului contine mai multe centuri „pietruite” cu radiaţii.
   b. Electronul este atras în sistemul atomului prin fasciculele câmpului de forţă emise de particulele constructoare care, actionează pentru o centură anumită (câmpul electric al protonului, după cum am arătat, acţionează ca mijloc de apropiere a electronului pentru a satisface câmpul particulelor constructoare din inima atomului).
   c. Electronul se opreşte din deplasare către inima atomului când ajunge la o anumită centură de radiaţii. Energia cinetică a
   electronului, atras de particulele constructoare este o fracţiune din energia întreagă pe care electronul ar dezvolta-o când ar parcurge întreaga
   distanţă de la intrarea în contact cu câmpul de forţă a inimii atomului până la aceasta. (Pe această distanţă electronul este atras către inima
   atomului până la centura cu radiaţii de grupul particulelor constructoare a sistemului electric, fără nici o contribuţie a câmpului electric al
   protonului şi al electronului. Din această cauză mărimea forţei de lovire a radiaţiilor este dată numai de forţa grupului de particule
   consrtructoare care îl atrag în sistem.
   d. Grupele de particule constructoare din inima atomului şi componentele electronului se mişcă neâncetat. În acest mod, fasciculele
   grupelor particulelor constructoare când atrag când eliberează electronul din sistemul atomului. Momentul eliberării electronului de câmpul de forţă a grupului de particule constructoare este corelat cu momentul şi locul unde nu se afirmă nici fasciculul câmpului electric emanat de proton.Ca atare, în acest moment electronul nu se afla atras către inima atomului nici către structura protonului. În această situaţie, electronul eliberat de forţa care-l ţine pe centură face un salt în spaţiu, îndepărtându-se de atom, prin propriile forţe (se auotpropagă). În acest timp, protonul în mişcarea sa trimite fasciculul câmpului electric în spaţiu. Acest fascicol ajunge electronul fugar, sau un alt electron, şi intercţionează cu câmpul electric din jurul acestuia atragânu-l câtre dânsul. În inima atomului, un alt grup de particule constructoare care actionează pentru o anumită orbită trimite în spaţiu fasciculul câmpului de forţă. Acest fascicul loveste în norii electronului şi declanşează în ei vibraţia structurilor care dezvoltă fascicule ale câmpului de forţă similare. Forţa grupului de particule din inima atomului fiind superioară celei electrice, electronul este atras către inima atomului numai de această forţă oprindu-se la centura cu radiaţii pentru care acţioneză grupul de particule respective. Ajuns pe centură electronul parcurge segmentul de distanţă pietruit cu radiaţiile ce formează constanta lui Rydberg, de unde spulberă o cantitate fixă, în raport cu forţa grupului de particule constructoare din inima atomului. Radiaţiile spulberate se constituie în unda de lumină după procesul relatat de noi.
   Distanţa dintre centurile la care se opreste electronul şi inima atomului este întotdeauna o fracţie din distanţa intreagă, egală cu
   unitatea (cu unul). Aceste distanţe se exprimă la patrat: ½ la patrat, 1/3 la patrat, 1/4 la patrat.
   f. Cele două distanţe:
   – dintre centrul inimii atomului la punctul unde câmpul de forţă al grupelor de particule constructoare a centurilor face contact cu
   norii electronului;
   – dintre centrul inimii atomului la centura care a oprit deplasarea elctronului către inima atomului nu sunt identice. Astfel avem
   distanţa electron – inima atomului şi separat distanţa centură – inima atomului. Ambele se exprima prin fracţiuni din aceiaşi distanţă.
   Scăzând cele două distanţe diferite, una din alta se obţine distanţa parcursă de electron sub acţiunea forţei particulelor constructoare
   din inima atomului. Energia cinetică a electronului în momentul lovirii centurilor de radiaţii este egală cu distanţa parcursă de electron
   înmulţită cu energia intreagă (1) pentru toată distanţa de afirmare a câmpului de forţă a grupului de particule constructoare a sistemului
   electric. (Această energie este egală cu unitatea dacă electronul parcurge întreaga distanţă sub actiunea forţei grupului de particule
   constructoare. În ipoteză inversă, când electronul parcurge numai o parte din distanţă, forţa acestuia se reduce ca atare.)
   Exemplu: Contactul câmpului de forţă emis de particulele constructoare din inima atomului cu norii electronului se realizează la
   distanţa de 1/2 la patrat din distanţa: „punctul de contact cu electronul până la inima atomului”.
   Distanţa dintre centura la care se opreşte electronul până la inima atomului este 1/3 la patrat din „distanţa centurii faţa de inima
   atomului„. Scăzând cele două fracţii se obţine distanţa parcursă de electron sub acţiunea forţei grupului de particule constructoare:
   – Distanţa contact electron – inima atomului …… ½ la patrat;
   – Distanţa centură – inima atomului ……………. 1/3 la patrat.
   Aducând fracţiile la acelaşi numitor şi efectând calculele se obţine distanţa parcursă de electron de 5/36 părti din distanţa întreagă
   (1/2 la patrat – 1/3 la patrat = 1/4 – 1/9 = 9 – 16/36 = 5/36). Adică din 36 unităţi distanţă de la punctul de contact al grupului de particule
   constructoare din inima atomului până la inima acestuia, electronul a parcurs 5 unităţi.
   Lucru mecanic sau distanţa parcursă de electron până la centura de radiaţii nu se realizează prin impulsul electronului primit din
   exteriorul structurii sale şi nici prin interacţiunea fasciculelor câmpului electric proton-electron, ci sub acţiunea grupului de particule
   constructoare care îl ia în primire cu o forţă superioară câmpului electric. Această forţă, după cum am arătat este egală cu unitatea numai în
   momentul în care electronul se deplasează sub acţiunea sa până la inima atomului. În restul situaţiilor, când electronul se opreşte la oricare
   dintre centuri, forţa sa este o fracţie din forţa întreagă. În exemplul de mai sus forţa electronului când se opreşte la centura aflată la distanţa de1/3 la patrat faţă de inima atomului este de 5/36 unităţi. Impactul dintre electron şi radiaţiile existente pe segmentul de centură spulberă din
   acestea o cantitate egală cu Constanta lui Rydberg 1,097373 x 10 la puterea 7 m – 1 multiplicată cu energia cinetică a electronului de 5/36
   unităţi = 0,152413 x 10 la puterea 7 m -1. Radiaţile spulberate autopropagându-se prin forţele proprii, şi nu prin impulsul din exterior, se
   îndepărtează de atom constituindu-se în unda de lumină cu lungimea de 656,2 microni. (Asocirea radiaţiilor în undă se realizează prin
   acţiunea particulelor constructoare ale undei existente în structurile-radiaţii.)
   Realitatea atomului de Hidrogen descrisă mai sus şi verificată aritmetic demonstrează creaţia materiei de către un Spirit Unic Superior care a gândit modelul structurii de Hidrogen(şi a tot ce este structură) numit in trecut Ra,apoi Dumnezeu,Iehova,Allah…Acesta a creat ,pe baza modelelor gândite, componentele tuturor structurilor din Univers .Componentele au fost lansate sub forma fluxului tehnologic materializandu-se în mediile prestabilite în structura modelului gandit de Dumnezeu
   Vezi pe internet:”Templul Sfânt al Edenului I Ardeleanteodor,s Blog „ În continuare: Actualizări III, volumul Marea Profeţie. ..

   Arad 21 XII 2011
   Acad. TeodorArdelean
   Acadteodorardelean@yahoo.com

   8.PROGRAMUL LUI RI (ISUS CRISTOS) IMPRIMAT PE PIESA ARHEOLOGICĂ MAREA PROFEŢIE
   (Vocia lui Isus pe cruce, moartea,învierea,vocia după înviere.Declararea ca Împărat al lumii stand la dreapta lui Dumnezeu )

   PARTEA I – VOCEA LUI ISUS CRISTOS
   Programul Răstignirii, Învierii şi Încoronării lui Isus Cristos.
   CAPITOLUL I. INTRODUCERE
   Constatând că piesele arheologice recuperate din apele râului Crişul Alb, hotarul comunei Zărand jud. Arad, conţin pe lângă fotografii cu Isus Cristos din timpul răstignirii şi brâul cu desene de animale şi oameni în culorile spectrului solar, similare notelor muzicale ce redau Simfonia a IX. Lea Scherzo, de Beethoven, eram sigur că acestea conţin şi vocea lui Isus Cristos Am încercat anii în şir să descopăr această voce. Am solicitat la conferinţele internaţionale la care am participat şi în volumele publicate, ca posesorii de computere să caute vocea cu propriile aparate. Nu s-a reuşit.
   După aproximativ patru ani de încercări a obţinerii vocii lui Isus Cristos presupusă a exista pe discul magnetic unde aveam
   înregistrată pictura piesei arheologice „Răstignirea” şi „Marea Profeţie”, în noaptea de 25 mai 2011 la orele 23 difuzoarele computerului au
   transmis primele sunete şi voci. Transmisia a durat aproximativ 10 ore. Aparatul odata cu începerea transmiterii sunetelor şi a vocilor nu s-a
   putut opri până la parcurgerea întregului material. După terminarea „programului”, a doua zi am încercat să deschid computerul şi să
   înregistrez pe un disc magnetic sunetele şi vocile transmise de computer. A fost imposibil. Am încerat zile şi nopţi la rînd dar nu am reuşit. În
   cele din urma Serviciile Internet au transmis subsemnatului informaţiile „Information Rights Management în Microsoft Office 2003” din care
   rezultă că specialiştii Internetului au reuşit şi ei să transpună pe disc şi să transmită prin internet documente similare, destinate anumitor
   persoane. Un astfel de document nu poate fi citit decât de destinatar, iar acesta nu poate adauga nici un cuvint la cele existente pe înscris.
   Dacă destinatarul moare documentul nu mai poate fi citit. Am dedus, în prima fază, că şi sunetele şi strigătele de pe piesa arheologică din noaptea de 25 mai 2011 au regim asemănător cu cel descris de Serviciile Internet. Deci, posibil sunetele şi vocile sunt restricţionate fără posibilitate de multiplicare şi transmitere mai departe. După câteva zile am încercat din nou să obţin cuvintele lui Isus Cristos. Nu am reuşit.În schimb am primit un mesaj, din care am dedus, că textul căutat nu se transmite de două ori, şi nu se transmite în faţa anumitor persoane.La cererea utilizatorilor de internet, pentru audierea vocii lui Isus Cristos pe ecranul computerului se trimite cuvâtul „EROARE”
   CAPITOLUL II. METODE PENTRU OBŢINEREA SUNETELOR ŞI A
   VOCILOR IMPRIMATE PE PIESELE ARHEOLOGICE
   1. Transpunerea pe ecranul computerului a PICTURII de pe piesa arheologică „Răstignirea” (Piesa conţine, sus, banda cu desene
   similare notelor muzicale scrise în culorile spectrului solar. Vezi fotografia publicată mai jos la capitolul ,,Sursa sunetelor şi a vocilor
   transmise de computer”).
   2. Transpunerea pe ecranul computerului alături de fotografie, a textului tradus de computer de pe piesa arheologică (Vezi o parte
   din text publicat mai jos la capitolul ,,Sursa sunetelor şi a vocilor transmise de computer”).
   Pictura, textul şi Simfonia IX -lea Scherzo sunt transpuse pe un suport material cu lungimea de cca. 10 cm (vezi Piesa arheologică
   „Marea Profeţie” publicată mai jos la capitolul ,,Sursa sunetelor şi a vocilor transmise de computer”). Suportul material este confecţionat pe
   cale chimică asemănător unui ciot de os detaşat din scheletul unui animal. Folosirea ca suport material pentru scris a unui astfel de obiect
   demonstrază că autorii au luat cele mai drastice măsuri ca obiectul să nu cadă în mâna celor neprevăzuţi; să nu declanşeze nici un interes
   pentru examinare din partea spiritelor negative şi din partea oamenilor.
   Vocea lui Isus Cristos este clară, melodioasă, similară unui om în jur de 30 de ani, aprinzându-se în raport cu evenimentul expus.
   Exemplu: ,,Slava! Slava! Slava! Slava! Slava! Slava”; ,,Toa! Toa! Toa! Toa! Toa! Toa!”; ,,Ava! Ava! Ava! Ava! Ava!”… Vocile altor
   spirite, se diferenţiază complet de vocea lui Isus Cristos.
   Ţinând cont de precizările Serviciilor Internet, de imposibilitatea transpunerii pe disc magnetic a sunetelor şi a vocii spiritelor, de
   suportul material pentru transmiterea unor informaţii tăinuite am ajuns la concluzia că anumite cuvinte pronunţate de spirite dar neincluse întextul sau în scenele transmise de Biblie, nu pot fi date publicităţii. Ca urmare, aceste cuvinte nu se publică.
   CAPITOLUL III. SURSA SUNETELOR ŞI A VOCILOR TRANSMISE DE COMPUTER
   1. Pictura de pe piesa arheologică „Răstignirea” şi brâul cu note muzicale în culorile spectrului solar conţinând melodia Simfonia IX
   Scherzo.
   2. Textul transmis de computer de pe piesa arheologică „Răstignirea” conţinând: caractere 1526017, cuvinte 72689 pagini 591.
   3. Textul şi fotografiile de pe piesa arheologică „Marea Profeţie”.T.I. Ardelean – C.D. Avram

   SUBLINIEM:
   1. Cuvintele lui Isus Cristos şi a restului de spirite sau pronunţat în pas cu desfăşuararea evenimentelor relatate de Biblie şi sutele de
   picturi imprimate pe cele două tablouri „Răstignirea” şi „Marea Profeţie”.
   2. Piesele arheologie sunt realizate în timpul Edenului. Sunt profeţii care descriu în detaliu ce se va întâmpla pe Terra cu Isus Cristos
   după ce vor trece mii de ani de la confecţionarea lor.
   3. Noul Testament în care se relatează răstignirea, moartea şi învierea lui Isus Cristos s-a scris în era noastă, când, aminitirea profeţiei şi existenţa piesele arheolgice au ieşit din memoria oamenilor. Noul Testament transmite informaţii despre Isus Cristos, ca profeţii împlinite descrise parţial în Vechiul Testament. Vizionând imaginile de pe piesele arheologice şi ascultând sunetele şi vocile transmise de computer de pe aceste piese, pentru moment, omul de bună credinţă rămâne derutat: piesele arheologice transmit informaţii atât de exacte cu cele din Noul Testament încât nu-i vine să creadă că informaţiile din piese sunt adevărate şi nu cumva se află în faţa unui fals de proporţii nemaipomenite, adică piesele arheologice să fie realizate în era noastră pe baza Noului Testament. Ipoteza căzând, constatăm că profeţiile de pe piesele arheologice s-au împlinit 100%. Piesele arheologice au fost predate de noi Muzeului Arad cu proces verbal semnat şi de delegatul Politiei Arad şi reprezentanţii Muzeului Arad.(De fapt in lumea existentă anterior venirii lui Isus circula „zvonul „că Acesta va veni „MaRanata” )
   4. Transmiţătorul vocii lui Isus Critos.
   Unele persoane au pus problema: oare computerul a transmis vocea lui Isus Cristos? Nu nu cumva s-a prezentat un spirit negativ în
   numele lui Isus Cristos? Iată investigaţiile pe această temă:
   -Vocea s-a obţinut ca rezultat a încercării de a descopeririri vocea prin deschiderea picturii cu diferite prograne incluse în computer. Deci,nu a venit întâmplător.
   -Zgomotele învierii, informaţiile din conţinutul cuvintelor pronunţate de Isus după înviere nu folosesc spiritelor negative pentru a
   demonstra cu acestea inexistenţa învierii lui Isus Cristos (Ele dovedesc că Isus a înviat şi se află la dreapta lui Dumnezeu).
   -Vocea spiritelor prin care Isus a fost încoronat ca Împărat al Împăraţilor stând la dreapta lui Dumnezeu, deasmenea nu foloseşte
   spiritelor negative ci lui Dumnezeu şi lui Isus Cristos.
   -Informaţiile din cuvintele pronunţate de Isus pe cruce, la moarte şi după înviere se regăsesc în scenele descrise în Biblie.
   -Spiritul negativ care ar spune aceste cuvinte oamenilor ar propovădui pe Dumnezeu, ar propovădui Învierea lui Isus, Biblia şi Noua Era. Acţiunea ar echivala cu rebeliunea împotriva lui Lucifer.
   Ţinând seama de aceste elemente noi declarăm: vocea auzită este vocea lui Isus Cristos imprimată pe piesa arheologică pe baza unei
   tehnologii asemănătoare cu imprimarea vocii oamenilor pe un disc magnetic sau transmisă la televiziune. (Citirea piesei arheologice s-a făcut
   de computer pe baza descopeirilor unui savant, sau a mai multor savanţi. Descoperirile sunt brevetate ). Astfel, cade şi presupunerea că
   computerul a capturat sunetele şi vocile din spaţiu, transmise prin internet dintr-un film fantastic. Un film turnat după imaginaţii care să
   transmită exact vocile şi textele care concordă cu fotografiile de piesle arheologice este exclus.
   -Contestatorii învierii lui Isus Cristos neputând combate piesele arheologice şi restul dovezilor noastre cu rea intenţie afirmă pe internet şi aiurea că subsemnatul nu am auzit aceste voci Împotriva acestor denigratori ai adevarului aratăm că: a) vocile şi sunetele fac parte din conţinutul picturilor de pe piesele arheologice ,si ca atare sunt verificabile (vezi picturile de pe piesele arheologice Rastignirea şi Marea Profeţie ) b) „Faxul misterior” primit la www Baricada.ro..arată că vocile si sunetele fac parte din programl lui Ri aprobat de „instanţa superioară”pentru a fi transmis in lumea spiritelor .
   Pentru documentare prezentăm.
   A. Pictura Piesei Arh. Răstignirea.
   (Vezi fotografia piesei arh. Răstignirea „ pe internet:”Templul Sfânt al Edenului I Ardeleanteodor,s Blog „ În continuare: Actualizări III, volumul Marea Profeţie.)

   . Pictura redă imaginea a trei persoane între care persoana din mijloc cu înălţimea superioară celorlalte două răstignite. (Ioan19/18 „… cu El au fost răstigniţi alţi doi unul de o parte şi altul de alta..”).
   În jurul celor răstigniţi sunt desenate spirite negative – animale de genul celor descrise în Psalm 22 vers. 12, 13.

   BANDA DE EPISOADE cu notele muzicale a Simfoniei a IX Scherzo. (Vezi banda imprimată de asupra corpului material al piesei în volumul Marea Profetie pag19 dovadă că Simfonia auzită de Beethoven face parte din „Programul lui Ri Răstignira, Învierea şi Încoronărea lui Isus Cristos”.)
   Iată banda de episoade.

   (Vezi fotografia Banda de episoade pe internet:”Templul Sfânt al Edenului I Ardeleanteodor,s Blog „ În continuare: Actualizări III, volumul Marea Profeţie.)

   TEXTUL DE PE PIESA ARH. RĂSTIGNIREA FILM 4559

   Prezentam textul, imaginile etc. imprimate pe piesa arheologică şi separat textul tradus de
   Computer în limba engleză şi de aici în limba română

   A .Semnele imprimate pe piesa arheologică, (depistate cu ajutorul computerului )
   (Vezi fotografia piesei arh.Răstignirea cu semnele traduse de computer in alfabetul latin,melodia simfoniei IX Scherzo,vocea lui Isus Cristos, pe internet:”Templul Sfânt al Edenului I Ardeleanteodor,s Blog „ În continuare: Actualizări III, volumul Marea Profeţie.)

   B.TEXTUL AFERENT SEMNELOR DE PE PIESA ARHEOLOGICĂ (LITERA „ A” DE MAI SUS )
   .Textul pe care-l prezentăm este tradus din limba engleză în limba română cu ajutorul computerului (Cuvintele care se redau de
   computer fără corespondenţă în limba română nu au sens nici în limba engleză. Acestea făcând parte din limba Edenului, nu sunt cunoscute).
   Textul analizează scenele cu figurile, sunetele şi vocile spiritelor transmise de computer.
   1. Rar! (Cuvântul „Rar” este scrie pe rândul nr.1 a textului trdus de computer).
   2. Cuvinte imprimate pe piese:
   )ă )_Ď s
   ‰Kµq_Ł_1đv”Š;8_3&
   fil-ůŹß~Y÷ő°|čć9ŰĎÝű“Żz››¬UbłšÎuŻĺsZ¬Öó[ŞÖޱëŐg_Śô×Uw_ëL Ă®¶Ľ¶DGţÂ%Ţ_„_Öq_É_’3™˙~˙”—
   ü$Ĺ$ÄÄżń+((‚)-+–,+,,./20˙y‰ öL
   Ś
   • LÍ
   ŘZ_ÜŕŘĐŕËűfź÷Á#$ĺü˙í*üě¨Đ»ňóOţîż«˘#_’ˇä‡„„hD\ĂŃ˙îţ…‘ţ
   #&#˙P‹˙4Ź÷OęrrŹĘ˙kňčX ~YţŹßßľďĽr÷‚ą{äD¦$ĆH=
   ˇ9źq¸ˇ đŃ:_V|Ą_«[vjĂŠ=_˘ßŕ†÷ńÉŇ*2:G7śž ˘ĄŇSTYë–®.ŻuŘ»¬lŚ¬Ěí
   .NnŽ®Îţ_×ď_řx__<DLT\dlt´ż–bfkÍç› ˇ˘Ł¤Ą¦§ő×WŘXŮYÚ{mo_
   _{}îżŔĆÇČÉĘËřćfŤ_©«Żňůý6Ýű}÷•ř_áüŘWđâB?˙z˙= ˙ăüWř±)GůĎí?˙Ý_Č‹_™u;…
   φh_ü)4ę˙_˙_RE„yŻ˙1Š˘’ŤE_ţĂ_ęţá ońďü_˙ˇY¤E¤źŕć_ţç”
   Eřpę___Ţă-ĂÓţ˙ /ď_z•Ýé§Ö__÷÷úw=e¶ő×ç‹kndł-ź‰i
   .ý
   ĘLC MDÎ~oľľ_ż‰ŔŽm0Xʨ«Ůł“nĘŃÖdV5_ë‹Ú”%2
   ŕí_°J*Č&_׬đŤ•___V Kw_ŤE&y
   wÁú ˘»¸a%˘§Rá5„ç_•amöDeNT¬Ă3ňü_-›U
   Ś°ýL\_Ň÷ţ%__ܧ/±ŕń9;V$NYöRýw_n+żAĽ’_r#_•ń_aE€# $yŕĹ‹:©ńB_§Á_÷&_ń_ĺyŁü3“ß)_…%Ş_ľôţ7J_a7_xÚŘĆ@ _ďáŃ[$uşżUé«Ĺ_Śm°˝‹ÓÚtm__ÉűSśđ“ôCŻĹ_§¦ă–™ąTD×.k_Řvy•ŕo&Ö¶ĚI’ďȨT.I. Ardelean – C.D. Avram
   11
   ď‰_ Ľľţą‹aŕĽX:…Őť‚*m!Í__hŞ˛a+Su-óęň:éY9-tôZ Ü.OÔA𱏩ą9Ş
   ¬z__Ýy__ö 1ě__ý_’O_Kď-ľ _ü‘©lv‰*âë öc PE?i„_Íő!XˇÔ±Źd_€i_&()č0ßV cű őçPír=ęż—U¸CiŐP®Ĺx2ů„iÁźŘZ__ČöĎş
   쎂/_Űz°Ŕ_mÁĄó_‚AH«6ŹŠů0ŰÄ%>_9ÍŢ_µđ]_u$ĆÎĘ™ĐÝŠőź„äOý]yÔ(Ś°ąŽpľÍĆ łz[Ä˝TeĽĐx_Ü‚?/:I¨;óŁnőśŁ4‹YÉ_sĽ _q’Ę@˝R‡ę#
   ___+–Ź^Ä-SÉÜ={
   p2ľ_Š:~Á•MEF±ç_m}vZ˝PČcGGŇ3a~Lč’ g_ž€ś_ŃcłÖŕTŕŹ±?ŚüRL@?*—|/ś</fר˛-}Ě®cúC_®˘OLöfżSŹŻ¬ËÝĆŢ‚5whFý:Ť?Cô•_z
   rć×ČŹ•ęRćż_›Mk2[uhă
   <v/ś]vÝ+ú
   -ĘÇ´~5ćŢꪫYťëi.ô
   SFúÔL|ýĄŚ÷×˙T§ZcܨHle+ĚŔ
   Ϧ_Č9Úí”î7_äé\›_Ác•84:źÄc…ťE
   ô”; č$Č”=ĹĹ_(kW_]Ţď˛ľŐ %€
   áł’ĆŽ•’Çę_â_Ů_/zJC_ÚÂyę$ůy26ý‘¦$ ׶xD‡ę/üšôčGü
   •˛Ö_A»
   =Ę î+])_¦.‹F~”Çđ )Iz™›Ü_ł_\_lTŃDB~ řĺ(ç¤Ę ^Y]2Ů
   Z¬µL±0…Ő ç§żđ^ JvüUÖ†pŁ
   )†_y‚tĎľ&fĆóumÓwĘń1A_ĂčŠ_PŽ€#ČâĘó=‚Ą-‹s‹SťwÉĎçç{«ťćâg®ĎVÍmzzc RöSÖH˘ÎŃ_Éx‚ZN5÷ _—
   ľÓ‹¸%\ źĹqŻŠ®řÎh/ö˛ /Ž.Ml†ŘfÇč;M8č5µłĐŹ®˝¶˝qb±ˇnjqţ ¬,fŁŢ„)
   “=_á<*ć.n_×–mjÁ
   f.6Ąß_Ń_ÜĎVŠŃ ´_ě¶Ű &9»<6é_pV__î__HŇÔŻeç)±¸eµĹ±™_rĄ©˘ą1—ë4É)˘ˇĽ’[
   Fb^R_lÁk2GŮ4ž_.o{ĺ_Űw:–_ź‘ő’6
   đ°odÜhHë_ąäĄź—1ÂYu_=Ă
   MsÉ_âf<“O´_łŐú
   :]IâŔo®î_A Íi_!ńÔ,
   ‡pş™Ň4X/˙@»‡üÔňîľ]â¦ôíS±ĽĘ-§¶ĎŰ%ó,i ’7”ëWUëĹsĆx_|ž4ÉŔ*5$ă”$z˘ş‚ł˝jq©-d使i_TÁ Îş/-DčůęĹ”‚
   r’bDN”au˛XY‡ů›ň* ç|ÓŹ_°N_ĄÜăW_»ü )¨Š‡UĆ
   6N–ŤˇpUY’€‘ľAó_ÇŘŚ
   č…3o_”_UQ_?—R <Ţ ÖëIm_&$Í› Wi’
   gÍw‰ą™_¨’Ĺ•_u˛P R´
   •-xĹŹ?¨_ý7HÓkĺžÝł…•Ť|Pä^.tfŁ%źL_M@“ł+ö˘ţÓ(éÁU
   ż…Á[‡@ů:Űý
   _Ó_Ł9Ă|’§›RŕË®_ĂÖ_«ĺ„ÍŮD1-–Éň___ _q1R#ř…Séßőżo=eď_-Í©ß_ফ_ ý»ö*8#‹0®’9d@Ž—»„6 B_{ů/p{pű_¸±

   3. NOTĂ: Cuvintele traduse de computer în limba română:
   Zurăit, sau scârţâit (în engleză zur), tic (în engleză xurc) auuuăă,acela,ăia,aţi,pst,calea, dă, boc, faţ, aici, apărut, sus, dus, of,
   ora,slava,toa,vac,ac,op,vuia,nulă,apt,coca,uă,ipostaz,important,odat,oleac,ava,mă,ce,el,on,astfel,vedem,uiu,bz,nouă,pentru,aleg,
   de,ci,ne,instrumente,azi,perioada,sau,noastră,an,oier,rai,iugăr, departe, – kuc,merge,du,te,încearcă,vândute,ştabu,ecuaţia,minereu, spaţiu liber,
   utilizaţi,localnică,vârstă,planificată,rândul,bolnav,ciasul,actuală,anun,uţu,fund,covor,spălării,pierderi,azur,etanol,zece,ţărănoi,topor,aşez,domeniul,veci,maistru,stejar,finele anului,deci, aşa,prelungi, doză, parteneriat,prins,lichid, unul,una, Ea,de.
   Atenţiune. Referitor la cuvintele traduse de computer „spaţiu liber”. Iniţial nu le-am inclus în tabelul de mai sus considerându-le fără
   sens. În seara zilei de 4 septembrei 2011 televiziunea DD OTV a transmis un program incendiar. Tema: cercetari la nivel înalt, în USA, Rusia şi China au identificat în spaţiu o cometă uriaşă, care ar fi însoţită de un obiect circular asemănător cu OZN. Cometa se îndreaptă către pămnt şi pare a fi teleghidată. Presupunându-se că ar deschide noi drumuri sau ar prevesti evenimente deosebite conducrea USA ar fi îndrumat oamenii să se pregătească la ceva rău. În timpul ajungerii în zona Terrei oamenii să aibă provizii de alimente şi apă stând în adăposturi. Cometa s-ar numi Nebiru. Mitologia sumeriană vorbeşte despre această planetă. Ar fi locuită de fiinţe extraterestre cu misiunea să oprească întrarea „zeilor” în spaţiu terestru şi invers să treacă din spaţiu terestru dincolo de o anumită bariră. Legătutrile dintre informaţiile sume-rienecu privire la Nebiru şi textul de pe piesa arheologică sunt evidente. Spaţiu extaterestru, în anumite milenii este barat.

   B. PIESA ARHEOLOGICĂ MAREA PROFEŢIE

   (Vezi fotografia piesei arheologice Marea Profeţie c u inviere lui Isus Cristos pe internet:”Templul Sfânt al Edenului I Ardeleanteodor,s Blog „ În continuare: Actualizări III, volumul Marea Profeţie.)

   Vezi sus: Un om cu mânile întinse şi oasele mânilor detaşate din umeri; la capătul mânii stângi, pe fond vernil, semnul crucii; un
   mormânt descoperit cu un înger în genunchi cu mânile întinse în diagonală către colţul mormântului unde se află un un om având corpul
   înfăşuarat în pânză, legat şi pe pânză semnul crucii. (Corpul mortului, conform obiceiului la evrei, era înfăşurat în fâşâi de pânze şi legat Ioan 11/ 44). Alături de mormînt, între semnul crucii pe fond vernil şi îngerul în genunchi, pe partea stângă a piesei o coroană de spini pe capul unui om…; sub coroana de spini doi soldaţi romani desenaţi în culoarea albă, având în faţa corpului o pavăză şi sus făcliile ridicate…(priveşte piesa pe verticală cu inelul ăn sus). În jurul gropii animale. Cu privire la oasele mânilor detaşate din fotografia de mai sus vezi Psalm 22 vers.14: „Am ajuns ca apa, care se scurge şi toate oasele mi se despart”.Imaginile de pe această piesă fac parte din „Programul Răstignirii, Învierii şi Încoronării lui Isus Cristos” (vezi mai jos precizările primite prin Faxul misterios )
   NOTĂ Fotografia pe negativ a piesei arheologfice răstignira exprimă conţinutul informaţiilor la nivel de puncte ,probabil electricro-magnetice sau fotonice :

   – Redau imaginile fiinţelor si obiectelor
   – Redau cuvintele fiinţelor din imagini
   – Redau vocia fiinţelor din imagini şi comentariile imaginilor
   – Redau notele muzicale ce exprimă sub formă de melodie episoadele
   – Redau în paralel imaginile,cuvintele,voci-sunetele-,notele muzicale …
   Desenele aflându-se pe fotografia în negativ în exteriorul corpului material al piesei arheologice,sub formă de radiaţii, înseamnă că sunt imprimate pe corpul acesteia de unde sunt emanate în spaţiu.( (Vezi fotografia în „ Templul Sfant al Edenului I Ardelean Teodor,s Blog. Actualizări III „ şi comparaţi aceiaşi fotografie realizata pe negativ cu pozitiv )

   C. VERIFICAREA SUNETELOR ŞI A VOCILOR
   1. Sunetele transmise de computer au fost verificate pe baza dialectului de la Zărand şi Dicţionarul Limbii Române Literare Contemporane Academia Republicii Române, Editura Academiei 1957.
   2. Explicaţii asupra sunetelor transmise de computer. Sunetele de pe Piesa „Răstignirea” sunt alcătuite din trei segmente.
   a) Sunetul loviturilor cu ciocanul în piroanele care ţintuiesc corpul lui Isus Cristos pe cruce.
   b) Zgomotul de forma zbârnăitului unei corzi de instrument muzical sau a scârţâitului unui piron care pătrunde în masa unui lemn uscat,(exprimă pătrunderea pironului după ce trece prin palmele şi picioarele lui Isus Cristos în lemnul crucii).
   c) Cuvintele pronunţate de Isus Cristos, sau de alte spirite, inclusiv de autorul piesei arheologice.
   d) Comuputerul a tradus cuvintele în limba română pe baza programelor incluse în aparat.
   e) Fiecare cuvânt depistat de computer, se repetă de zeci de ori (ar fi şi motivul că transmisia a durat aproximativ 10 ore). Cuvintele
   s-au format de computer din semnele existente pe piesa arheologică. Aceste semne s-au transpus de computer în alfabetul limbii engleze. Un
   număr important din cuvinte nu au sens în limba engleză. (Dacă ar avea sens, cuvintele se traduceau din engleză în română). Traducerea în
   limba română s-a făcut de computer din limba engleză atat pentru cuvintele cu sens în limba engleză cât şi pentru cuvintele fără sens în limb
   engleză. În acest mod şi în traducerea făcută în limba română multe cuvinte au rămas fără sens. Unele cuvinte apar în limba engleză traduse
   de pe piesa arheologică exact cum sunt pronunţate de ţărănimea română şi cu acelaşi sens. Din această constatare am dedus că parte mare din
   cuvintele vorbite în Dacia provin direct din limba Edenului.
   Informaţiile desprinse din grupele de sunete şi voci se regăsesc în Biblie la capitolele şi versetele în care se tratează răstignirea,
   învierea şi aşezarea lui Isus alături de Dumnezeu.:
   Pe cruce şi după înviere Isus ruga pe Dumnezeu pronunţând cuvintele „Ra, ava”; adică Tată, Dumnezeule.
   Vocea lui Isus Cristos imprimată pe piesa arheologică „Răstignirea” exprimă un adevăr refuzat de mulţi oameni: Templul Sfânt al
   Edenului şi Grădina Edenului se aflau în hotarul localităţii Zărand jud. Arad. Acest spaţiu este sacru.
   Sunetele de pe piesa arheologică „Răstignirea” referindu-se la Zeul cu numele de Ra, atestă că zeul proslăvit în Templul din hotarul
   localităţii Zărand numit Ra de Acela care după mii de ani va fi răstignit, este Zeul care a creat lumea cunoscut azi cu numele de Dumnezeu,
   Iehova, Allah, iar „Omul” de pe piesa arheologică „Răstignirea” care numea şi ruga pe Dumnezeu „ava Ra” declarat de spiritele pozitive din
   Univers „Apt” pentru a conduce lumea, alături de Ra, era Fiul lui Dumnezeu, Mielul care prin răstignirea Sa a şters păcatele lumii. (vezi
   Apocalipsa cap. 5 vers 8-14)Isus pe cruce a suferit,a simţit durerea ca un om,ne spun cuvintele sale care exprimă durerea „Auuuăăă” In, sultele- comentatrii pe www Baricada.ro in 27-29 VIII 2011 a le celor cari susţin că Isus nu a suferit pe cruce sunt absurde .Credeul declară că Isus a fost răstignit,a pătimit şi a înviat. aşa cum rezultă şi din vocea lui Isus imprimată pe piesa arheologică.
   Importanţa descoperirii vocii lui Isus Cristos. DACĂ NU SE DESCOPEREAU CUVINTELE LUI ISUS CRISTOS TRANSMISE
   CA VOCE, SE PUTEA CONTESTA IDENTITATEA DINTRE RA ŞI DUMNEZEU, DINTRE TEMPLUL SFANT AL EDENULUI DIN
   ZĂRAND ŞI DUMNEZEUL NOSTRU; SE PUTEA SUSTINE CĂ ZEUL RA, CĂRUIA I S-A RIDICAT ACEST TEMPLU ŞI CĂRUIA
   SE INCHINAU OAMENII CARE AU TRAIT ÎN DACIA ANTERIOR SCUFUNDĂRII ZONEI DE APUS DIN MUNTII ZĂRANDULUI
   NU ESTE DUMNEZEUL ÎN CARE CREDEM ASTĂZI. Templul Sfânt al Edenului şi piesa arheologică cu Răstignirea şi Învierea sunt
   consteste de unele persoane. Aceştia merg până acolo încât consideră inexistente fotografiile satelitului, iar transmisia prin internet ca maşi-
   nărie deavolească. Unii au mers mai departe emitand ideia că vocia lui Isus Cristos poate fi falsificată că în computer nu este vocia lui Isus
   Cristos ci vocea unui spirit negativ. De unde aceste idei? Cui folosesc? Piesele arheologice cu profeţiile despre Isus Cristos împreună cu
   lucrările noastre sunt marginalizate aşa cum spunea Eugen Evu. În această situaţie, singuri, ne vedem nevoiţi să relatăm conţinutul acestor
   profeţii şi să revenim la aceiaşi sursă când am făcut noi descoperiri care întregesc dovezile deja publicate. În sinteză lucrările noastre şi piesele arheologie demonstrează existenţa unui singur Dumnezeu care a creat lumea. Răstignirea şi Învierea lui Isus Cristos au fost prevazute ca profeţii anunţate de Dumnezeu şi transpuse pe piesele arheologice sub formă de picturi, texte scrie, semne muzicale care redau Simfonia a IX Scherzo şi mai nou semne traductibile care conţin toate caracteristicile vocii individului, om sau spirit. Cercetătorii în mileniile trecute susţineau că pe pământ, după potop au circulat verbal, din generaţie în generaţie cuvintele Maranata, confirmare făcută şi de apostolul Pavel. Azi, cînd s-au desoperit piesele arheologice şi Templul de la care au plecat profeţiile, culmea erorilor „omeneşti”: acestea dovezi, de unii, sunt respinse ca fiind falsuri!
   …
   CAPITOLUL IV. CONŢINUTUL SUNETELOR ŞI A VOCILO R TRANSMISE DE COMPUTER
   Cuvintele pronunţate de spirite sunt scrise de noi aşa cum au fost transmise de computer, dar, în limita posibilităţii de reţinere şi
   consemnare pe coala de hârtie. Culegerea semnelor de pe piesa arheologică şi transpunerea în vocea fiinţelor, după cum am spus, s-a făcut de computer pe baza de licenţă a tehnologiei descperită de savanţii omenirii.
   – Cuvintele pronunţate de spirite nu pot fi redate complet în alfabetul român (unele sunt legate de olaltă şi parcă împinse îndărăt).
   – Sunetele baterii piroanelor se redau de computer înaintea fiecărui cuvânt sau zgomot ca un refren dintr-un cântec aşezat la începutul fiecărui vers ezi la începutul textului de mai sus cuvântul „Rar!” care semnifică existenţa melodiei consemnată pe piesă).
   Marea Profeţie conţine o profeţie transmisă sub forma unei opere muzicale dramatice!
   Sunetele şi vocile au fost transmise de computer în ordinea desfăşurării evenimentelor legate de Isus Cristos: răstignit, în mormânt,
   înviind şi încoronat ca Împăratul Împăraţilor lumii, stând la dreapta lui Dumnezeu. Ca atare, evenimentele constituie patru grupe:
   – Voci şi sunete din timpul Răstignirii.
   – Voci şi sunete din timpul morţii.
   – Voci şi sunete din timpul învierii.
   – Voci şi sunte din timpul încoronării.
   Vă invităm să urmăriţi ::
   A) VOCEA LUI ISUS PE CRUCE.
   Sunete: Tic!Tic.!Tic.! Tic,tic! (Sunetele bătăii piroanelor în mânile şi picioarele lui Isus Cristos) apoi, sunete ascuţit stridente de forma scârţâitului, sau zbârnăitului unei corzi de instrument muzical redând pătruderea piroanelor în lemnul crucii. Urmează
   vocia lui Isus:
   – Isus: „Auuuuăăă!: Auuuăă! Auuuăăă! Auuuăăă! Auuuăăă!” Fiecare cuvânt pronunţat de Isus se repetă de zeci de ori. Procesul se
   repetă: Tic, tic!… Tic…Tic!… Tic!… Scârţ! Din nou:
   – Isus: „Ăla: Ăla! Ăla! Ăla!” (Isus vede spiritul negativ)
   – Isus: „Ăia: Ăia! Ăia! Ăia!” (Isus vede spiritele negative care împreună cu oamenii au determinat această tragedie…)
   Aceste informaţii sunt atestate astfel:
   a) Psalmul 22 vers. 11-13 şi 16. „Nu te îndepărta de mine, căci se apropie necazul şi nimeni nu-mi vine în ajutor. O Mmulţime de
   tauri sunt împrejurul meu, nişte tauri din Basan mă înconjoară, îşi deschid gura împotrva mea, ca un leu, care sfâşâie şi răcneşte.”, căci, nişte câni mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mânile şi picioarele. Pentru cămaşa Mea trag la sorţi.
   (Vezi şi Isaia cap. 50/6 şi cap. 53,Matei cap. 26/67)
   b) Evangheliile care descriu răstignirea.
   c) Fotografiile de pe pictura Răstignirea şi pictura „Marea Profeţie” (vezi spiritele negative sub formă de animale).
   d) Textul de pe piesele argeologice „Răstignirea” şi „Marea Profetie”.
   – Isus: „O! O! O!…” (Exclamare de durere).
   – Isus: „Ava” = tată: Ava! Ava! Ava!…
   – Isus: „Ra”: Ra = Dumnezeu Ra, Ra, Ra. (pronunţare în română „La”). Observăm că în limba română veche sau poate daco- tracă „Ra” era pronunţat „La”. Ce semnifica „La”? Ri se numea „Leu”. Opiniem: „La” însemna Leu, iar Ri Leu, sau Fiul „ Leului” (Leu –este regele animalelor).
   De aici, Isus intră în discuţii cu un spirit negativ care încearcă să-L atragă de partea lui Lucifer. Acesta i se prezintă: „Sunt singur la
   comandă” (Spiritul negativ se pronunţă într-o voce ascuţită).
   – Isus: „Re-va-aţi”: Re = Dumnezeu (?); va?; aţi = de la conjugarea verbului a fi, unde la perfectul compus apare „aţi fost”.,adică aţi fost trimis Isus pronunţă fraza de zeci de ori. Revaaţi! Revaaţi! Revaaţi!… Pronunţare în română „Re ve aţi”.
   – Isus: „Re-u”: Re = tradus în română „Leu” (Isus Cristos purta şi numele de Leu) Cuvântul „Re-u” se pronunţă de Isus de zeci de
   ori. : „Eu sunt Re”, „Eu sunt Leu” la care ai fost trimis..
   – Isus: „Ra-u-va-fi”: Ra = Dumnezeu; u = unic; va = va; fi=fi (de la verbul a fi). Prin aceste cuvinte Isus răspunde spiritului negativ care prezintă pe Lucifer ca dumnezeu (Traducerea în română „La u va fi”, (adeca „La” = Ra).
   – Isus: „T-Ra-da-fi”: T’ = Domnul Ra = Ra; da = va; fi = fi Adecaă : Ra, Domnul va fi întotdeauna. Trada fi! Trada fi! Trada fi!… (traducre în romană „T La va fi”).
   – Isus: „T-Ra-da-i”: T = ?; Ra = Ra; Da = va; i = fi Considerăm: Ra, Domnul este adevărat” adeca „Ra” este adevăratul Dumnezeu: Trada i! Trada i! Trada i! ( Pronunţare în română…” T La este adevărat”).
   – Isus: „Pst-RA-da”: pst = tăcere, linişte; Ra = Ra; da = adevărat. La contestarea lui Dumnezeu de către spiritul negativ Isus pronunţă: „Pst! Taci! Ra este adevărat. Pst, Ra-da! Pst, Ra-da! Pst, Ra-da!…” (în traducere „Pst La este adevărat”).
   În acest moment Isus se adresează soldaţilor:
   – Isus: „Ca”: ca = cană: Ca, Ca, Ca,… (Isus cere o cană).
   – Isus: „O-ia”: o = una; ia = ia sau ridică una! O cană de apă: „O, ia! O, ia! O ,ia !…”.
   – Isus: „Odat”: odat = odată. O singură dată ia o cană cu apă: „Odat! Odat! Odat!”.
   – Isus: „Oleac”: oleac = oleacă, puţină apă: „Oleac! Oleac! Oleac!”.
   – Isus: „Dă”: dă = dă sau adă: „Dă! Dă! Dă!”.
   – Isus: „Dă-mi”: dă = dă; mi = mie: „Dă-mi! Dă-mi! Dă.mi!”.
   Observăm: scena „Dă-mi o cană cu oleacă de apă” este descrisă în Ioan capitolul 18 vers. 28-29: „După aceea, Isus care ştia că acum
   totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura a zis: „Mi-e sete”. Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într-o ramură de Isop un burete plin cu oţet şi I l-au dus la gură„. Traducerea şi pronunţarea în limba română este identică cu cuvintele arătate mai sus).
   – Isus: „O-o”: o = of. Exclamaţie de durere şi amărăcine: „Of! Of! Of!…” (o, omule cât ai decăzut! În loc de apă soldaţii i-au dat
   oţet!. (Fiului lui Dumnezeu oamenii au refuzat să-i dea „oleac” de apă pentru a-şi astâmpăra durerea !)
   – Isus: „Auă”: auă = auă. Strigăt de durere sufltească: „Auă! Auă! Auă!…”.
   – Isus: „I-Ava”: I = El: Ava = tată: „I Ava!I Ava! I Ava !…” (Traducere in română „ I Ava”).
   – Isus: „Calea”: Calea = drumul sau calea care duce la Dumnezeu : atât de grea este „Calea! Calea! Calea!” (Traducre în română
   Calea).
   – Isus: „Ooooo”: o = exclamaţie de durere: „Oooo!, Oooo! Oooo!…”.
   (Se aude un zgomot, similar bătăii în uşă Boc; boc = sunetul indică sosirea unei persoane şi se repetă de zeci de ori. Boc! Boc!
   Boc!…).
   – Isus: „Ălfaţ” = imaginea, zgomotul unui spirit negativ superior care, din depărtare se arată lui Isus… (Pronunţare în română Ăla faţ).Computerul tranmite de zeci de ori: „ăl faţ…”.
   – Isus: „Och”: Och = expresie de durere prin apariţia acestui spirit! „Och! Och! Och…”. Pronunţare în română: och!
   – Isus: ”Of”: of: exclamaţie de durere şi amărăciune: „Of! Of! Of!…”.
   – Isus: „Auă”: strigăt de durere: „Auă! Auă! Auă!…”.
   – Isus: „T-Ra-da”: T = Domnul; Ra = Dumnezeu; da = adevărat Adică : Ra, Domnul este adevărat şi nu „Ălafaţ”, imaginea celui negativ: „Trada! Trada! Trada!…”. Pronunţare în română „T La da”.
   – Isus: „St-Ra-da”: St = tăcere; Ra = Dumnezeu; da = adevărat. Isus răspunde la pretenţiile spiritului negativ a cărui faţă i-a fost
   arătată. În faţa Dumnezeului adevărat tăcere „St, Rada! St, Rada, St, Rada”. Pronunţare în română: „St,La da”.
   – Isus: „Ra-aci!”: Ra = Dumnezeule; aici = în acest loc: „Ra, aci! Ra, aci! Ra, aci! Ra,aci!…”. Pronunţare în română „La aci” (adică
   Ra, vino aici!).
   – Spiritul negativ: „apărut”: apărut = prezent. Cuvîntul apărut este pronunţat de spiritul negativ în limba română. Acesta pronunţă de
   zeci de ori cuvântul: „Apărut! Apărut! Apărut!…” (Adică la chemarea lui „Ra” a apărut spiritul negativ în persoană).
   – Isus: „St-Ra-da”: Pronunţare în română: ”Pe tema da (sau ta). Adică, spiritul a apărut ca dumnezeu în cadrul temei sau a accepţiunii sale,adică el însăţi se numeşte Dumnezeu sau Ra. Isus pronunţă la fel cuvantul de zeci de ori: ”St, Rada! St, Rada! St Rada!…)Traducerea s-a făcut de computer.in funcţie de realitatea momentului.( Relatăm :un comentator prezetându-se mare cititor a documentelor pentru a anihila evenimentul răstignrii-învierii scrie pe www Baricada.ro că ademicianul a încurcat cuvintele deoarece le a tradus in două sensuri )
   – Spiritul negativ: „Apărut”: apărut = prezent. Spiritul negativ din nou repetă de zeci de ori cuvântul „apărut”. Adică se înfăţişează în
   postura de Ra, de Dumnezeu şi strigă: „Apărut! Apărut! Apărut!…”,
   – Isus: „Au-Ra”: Au = exclamaţie de amărăciune. Ra = Dumnezeu. Isus simte durere când „acela” se prezintă ca Dumnezeu: „Au
   Ra! Au Ra! Au Ra…”. (Pronunţare in română: „Au La”).
   – Isus: „Ra-u”: Pronunţare în limba română „La u” : Ra= La =Dumnezeu; u = unul adică, unul singur este Dumnezeu: „Ra u! Ra u!
   Ra u!…”.
   – Spiritul negativ: „Sus”: sus = sus. Spirtul negativ pronunţă în limba română de zeci de ori „sus”. „Sus! Sus!Sus!…” (adică Unul
   singur este sus).
   – Isus: „Au-Ra”: au = expresie de amărăciune şi durere. Isus simte durere şi amărăciune când aude blasfemia spiritului negativ: „Au
   Ra!Au Ra!Au Ra!…”). Pronunţare în limba romnă „Au, La”.
   – Spiritul negativ: „Sus”: sus = în ceruri. Spiritul negativ continuă cu defăimările: „Sus! Sus!Sus!…”.
   – Isus: „St-Ra-da”: Pronunţare în limba română „Pe tema ta” adică în concepţile tale Ra este sus. În realitate este aici şi pretutindeni.
   -Isus! St, Rada! St Rada!…”.
   – Spiritul negativ: „S-a dus”: S-a dus = a plecat. Spirtul negativ pronunţă de zeci de ori în limba română „S-a dus! S-a dus! S-a dus!…”.
   – Isus: „St-Ra-da”: În limba română „Pe tema ta” sau în gândirea ta Ra s-a dus. „St Rada ! St Rada! St Rada!…”.
   – Spiritul negativ: „S-a dus”: S-a dus = a plecat. Spiritul negativ continuă cu minciunile: „S-a dus! S-a dus! S-a dus !…”.
   – Isus: „Au-Ra” = Isus se adresează lui Ra „Au- Ra”, care în limba Română înseamnă „Au,La”, „Au!Ra! Au Ra! Au Ra!”.
   – Spiritul negativ: „Sus”: Sus = adeca Ra este sus. Observăm: spiritul negativ insistă cu descurajarea lui Isus pronunţând de zeci de
   ori: „Sus! Sus !Sus…”.
   – Isus: „Au- Ra” = Isus se adresează lui Ra „Au- Ra”, care în limba Română înseamnă „Au,La!”, „Au! Ra! Au Ra! Au Ra”.
   – Spiritul negativ: „Sus”: Sus = A plecat sus. Spiritul negativ
   continuă să pronunţe la fiecare cuvânt a lui Isus: „Sus! Sus!Sus!…”.
   B. VOCI LA MOARTEA LUI ISUS.
   Vocea lui Isus Cristos:
   – Isus: „Of, Of, Of!” care în lmba română se traduce „De! De! De!” cu sensul momentan sau aşa trebuia să fie.
   – Isus: „Ra, Ra, Ra!…” cu pronunţare în română „La, La, La!”. Adică „Dumnezeule, Dumnezeule, Dumnezeule…”
   Acest moment este descris în Evanghelii astfel:
   – Matei cap. 27 vers. 46: Pe la ciasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli Lama Sabactani?”, adică „Dumnezeul Meu, pentru ce-mai părăsit?”. Ioan cap. 19 vers. 30 Isus când a luat oţetul a zis: „S-a isprăvit”. Apoi şi-a aplecat capul şi şi-a dat Duhul.
   Piesa arheologică „Marea Profeţie” (vezi mai sus), pentru acest moment, conţine o pictură cu Isus ţinând braţele desfăcute similar
   poziţiei de pe cruce având faţa către pământ şi ochii închişi. În altă pictură corpul lui Isus apare înfăşurat într-o pânză legată cu frânghii, iar în alta aşezat într-un momânt. Luca capitolul 23 vers. 52 – 53 relatează: „…un om s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. L-a înfăşurat într-o pânză de in, şi l-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră în care nu mai fusese pus nimeni…)
   NOTĂ: În acest moment computerul transmite vocea fiinţei care a confecţionat piesa arheologică. Aceasta pronunţă de zeci de ori
   cuvântul: „Ipostaz! Ipostaz! Ipostaz!” care înseamnă o stare nouă cu totul deosebită: este starea în care Isus este mort conform fotografiilor şi textului de pe piesa arheologică şi informaţiilor din Biblie.
   C. ÎNVIEREA. VOCEA LUI ISUS DUPĂ ÎNVIERE.
   După câteva minute, vocea care a pronunţat cuvântul „IPOSTAZ” pronunţă de zeci de ori cuvântul „IMPORTANT! IMPORTANT!
   IMPORTANT!”, adică, atenţie urmează un fenomen de importanţă copleşitoare PENTRU ÎNTREAGA LUME.
   Schimbând poziţia piesei aheologice „Marea Profeţie” încât inelul piesei să apară în partea dreaptă a piesei privită către noi, Isus din
   fotografia cu braţele întinse şi faţa către pământ, din poziţia menţionată mai sus, apare cu capul ridicat şi ochii deschişi! În acest moment,
   computerul transmite zgomotele unui om zbătându-se în apă pentru a scăpa de înec. (Isus cu braţele desfăcute aseamănă individului care înotă în apa unui lac). În jur, pe piesa „Marea Profeţie” se observă animale – spirite negative speriate care aleargă în toate părţile (vezi fotografiile de pe piesa „Marea Profeţie”). Cu referire la acest moment şi imginile imprimate pe piesa arheologică, în Ioan 10/17-18 stă scris: „Tatăl Mă Iubeşte, pentru că ÎMI DAU VIAŢA, CA IARĂŞI S-O IAU. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu”.
   În continuare se transmit zgomote însoţite de exclamatii de durere şi încercări neizbutite similare omului care, singur, după
   îndepărtare de duşmanii care l-au legat se zbate să se delege, se opinteşte ori se încoardă să scoată săgeţile din corpul său. Este vocea lui Isus
   Cristos, redată în forma:
   – Isus: „Of…, îîîîî…, Of!… Of!… îîîî… îîîî… of!”.
   – Isus: „Au, Ra! Au, Ra!” = Au, Dumnezeule… Au, Dumnezeule…
   Piesa „Marea Profeţie” conţine desenată în mai multe locuri o cruce şi imaginea lui Isus Cristos, care din culoarea feţii galben-
   pământiu se transformă treptat în culoare roşiatică similară omului care se însănătoşează, care trece de la moarte la viaţă. Ochii -într-o
   fotografie -sunt roşii, indicînd plânsetul, lacrimile vărsate pentru starea lumii la care făcea trimitere înainte de răstignire… „Căci dacă se fac
   aceste lucruri copacului verde, ce se va face copacului uscat?” (Luca 23 vers. 31).
   Dintr-o data Isus strigă cu glas puternic:
   – Isus: „Ora”: ora = ciasul sau Ora aşteptării unui evenimnt: „Ora! Ora! Ora!…”.
   – Isus: „O,Uoa”: o Uoa = zgomot sau sunet izbucnit pe neaşteptate: „O, uoa! O, uoa! O, uoa!…”
   – Isus: „Slaua”: Slaua = zgomot, sunetul se apropie. Isus trigă tot mai puternic: „Slaua! Slaua! Slaua! Apoi…, Slava! Slava! Slava!”.
   (Slava = măreţiea lui Ra (Dumnezeu). Isus pronunţă de zeci de ori „Slava! Slava! Slava!…” (Cuvintele slaua şi slava traduse în română sunt identice cu scrisul din engleză: slaua şi slava).
   – Isus: „so”: so = astfel. Adecă, astfel a sosit ciasul sau ora promisă, profeţită. Isus pronunţă de zeci de ori cuvântul „So,so,so”
   (astfel, astfel, astfel,…).
   – Isus: „to”: to = acela (eveniment). Isus pronunţă de zeci de ori: „To! To! To!…”.
   – Isus: „Toa”: Toa = Ta (În limba română veche pronumele ta se pronunţa toa) şi Isus pronunţă de zeci de ori: „Toa! Toa! Toa!…”
   (Deci, Slava Ta).
   – Isus: „Ava”: Ava = Tată: „Ava! Ava! Ava!…” Cuvântul „ava” este pronunţat de zeci de ori.
   – Evenimentul se traduce de noi după cum urmează:
   Astfel a sosit ceasul Slavei Tale, Ava – Tată!
   – Isus: „O,vac”: o = un, vac = veac. Un veac, sau o eră Isus pronunţă de zeci de ori: „O vac! O vac! O vac!…”.
   – Isus: „No-vac”: No = număr, vac = veac sau eră (Număr de veac sau de eră).
   Observăm: vecinicia este împărţită în segmente care se numeau veacuri, sau ere. Începând cu acest moment apare un nou segment de timp.Din entuziasmul remarcat în poziţia lui Isus faţă de noul segment reese că acesta va fi cu totul deosebit. Dumnezeu va fi recunoscut
   ca unic creator al lumii. Terra va fi stăpânită de oameni şi aceştia se vor închina lui Dumnezeu. Isus repetă de zeci de ori cuvântul: „No-vac!
   No-vac! No-vac!…” (număr nou de eră, număr nou de eră…)
   – Isus: „a-uia” = strigă. „A uia! A Uia! A uia!…” (Veacul sau era strigă, uieşte).
   – Isus: „au-iac”: au iac = iată (în traducere: Iată, este aici!), „Au iac! Au iac! Au iac!…”.
   – Isus: „Au-st” = tăcere sau atenţie. Se aude un nou zgomot, sau sunet şi Isus reptă de asemenea de zeci de ori aceste cuvinte: „Au,
   St! Au, St! Au, St!…”.
   – Isus: „A-ui-ac” = uieşte, (sunetul uieşte de bucurie): „A ui ac! A ui ac! A ui ac!…”.
   – Isus: „A uia” = uvia, strigăt, uitură ca la un eveniment de fericire. „A uia! A uia! A uia!…”.
   – Isus: „Vuia”: vuia = sunet puternic ca trăznetul în lung şi lat care străpunge văzduhul. Adică, noul sunet vuieşte în tot Universul.
   Isus repetă de zeci de ori: „Vuia! Vuia ! Vuia !…”.
   – Isus: „Op”: op = lucrarea, (conform dicţionarului cuvântul „op” semnifică operă, lucrare). Din nou Isus repetă de zeci de ori „Op!
   Op! Op!…”

   Reply